I love my people....

...but I've gotta leave them 4 a while :(

Da, e adevărat, de mâine n-o să mai fiu pe-aici, nici pe blog, nici prin oraş, pentru că plec la nişte rude care locuiesc în altă ţară şi o să stau o mare parte din vacanţă acolo. Ştiu că am promis să nu mai abandonez blogul, însă situaţia asta este un pic diferită, şi o să revin de îndată ce mă întorc, iar dacă o să am posibilitatea să intru pe blog, o să o fac cu mare plăcere, şi o să vă povestesc cum mai e viaţa mea, aşa cum v-am obişnuit. O să-mi iau şi două cărţi cu mine, ale căror recenzii vor apărea tot atunci când mă voi întoarce.

Am terminat şi examenele, cu medie mare, 9.77, cu toate că ştiu că dacă aş fi săpat mai adânc în cunoştinţele mele de geometrie în spaţiu aş fi luat o notă mai mare la mate, dar sunt mulţumită, pentru că o să intru la liceul la care doresc şi n-o să întâmpin probleme (sau cel puţin aşa sper).

Fără să mai adaug multe, pentru că mai este foarte puţin timp până plec, şi foarte multe lucruri de făcut, vă spun la revedere, şi aveţi grijă de voi! Pupici :*

Eu şi gurmanda din mine :))

Să mănânci în ziua de azi devine tot mai mult o controversă. Mulţi nutriţionişti vin cu sfaturi sănătoase pentru fiecare, însă, să fim serioşi, cu toate că suntem de acord cu ce zic oamenii ăia, tot ca noi facem.
Cu toate că e vară, şi cei cu care am vorbit au spus că au început să mănânce din ce în ce mai rar, din cauza căldurii, eu am în organism un sistem care funcţionează exact invers - aş mânca întruna. :)) Bineînţeles că nu o fac, încerc să mă limitez la cele trei mese ale zilei şi gustări între, dar m-am gândit, din lipsă de alte subiecte, să le spun tuturor ce îmi place să mănânc, şi de la ce nu mi-aş abţine niciodată pofta.
Cel mai mult îmi place, şi mi-a plăcut întotdeauna, pizza făcută de maică-mea, care este cea mai tare bucătăreasă pe care am întâlnit-o (bucătăreasă a bucătăriei noastre, nu şi în afară). Face blatul ăla din faină şi lapte, iar dup-aia pune tot ce găseşte în frigider: ciuperci, caşcaval, salam/muşchi, condimente, uneori şi ardei, şi ceapă, şi iese din cuptor o pizza genială, atât la gust, cât şi la miros :x.
După pizza urmează carnea. Nu pot să stau prea mult fără să mănânc carne (vegetarienilor, dacă citiţi, asta e, închideţi ochii şi treceţi de paragraful ăsta) de pui, sau de porc, sau peşte, iar o ciudăţenie la mine este faptul că niciodată nu mi-a plăcut să mănânc carne cu sos şi cu cartofi prăjiţi ca garnitură, fiindcă nu suport să văd cartofii cum se înmoaie în sos şi devin necrocanţi :( [Nu mă înţelegeţi greşit, ador cartofii prăjiţi, dar cu ketchup, brânză sau şniţele şi alte preparate făcute pane.]. O altă ciudăţenie este faptul că nu mă omor după sarmale, contrar opiniei generale..
Acum, că am vorbit de mâncare, să trecem la dulciuri. Mă simt mândră să vă spun că mama mea face nişte gemuri (de vişine, cireşe, căpşuni, zmeură, gutui, caise, mure, prune, piersici) şi nişte prăjituri superbe, din care aş mânca mereu, mereu, mereu, mereu.... Dup-aia vine la pachet ciocolata (şi, pe timp de vară, îngheţata cu ciocolată), care este ceva indispensabil pentru mine. M-aş lipsi oricând de prăjituri sau îngheţate cu vanilie, căpşuni, alte fructe sau frişcă (pe care, btw, o urăsc din tot sufleţelul meu - motiv pentru care urăsc şi torturile diplomat), ca să mănânc ceva cu ciocolată.
Mai mănânc, dar recunosc, nu la fel de des ca dulciurile, fructe precum: portocale (în timpul iernii), mandarine, banane, mere, pere, struguri, căpşuni cu zahăr, cireşe, vişine cu zahăr, caise, piersici, şi altele (dacă mai îmi aduc aminte o să revin ca să completez lista).

Ştiu că v-am făcut deja poftă, dar o să vă treacă :)). Apropo, care sunt marile iubiri culinare ale voastre?

Prima dată am vrut să pun o poză cu ceva mâncare, dar când am văzut poza asta, am lăsat gândul ăla deoparte :))

What if we can make it work?! - Eseu Shakespeare School 2011

Voiam să-mi postez de mult timp eseul cu care am participat la concursul acela organizat de Shakespeare School, dar am aşteptat deoarece mi-era un pic cam lene să dau copy-paste documentului din Word, şi mi-ar fi fost mai uşor să postez decât un link spre blogul Shakespeare School, unde au promis ei că vor scrie eseurile celor 40 de candidaţi care s-au evidenţiat din cei 5100 de participanţi. Au trecut totuşi vreo 2 săptămâni, şi bloggerii lor se mişcă un pic cam încet, iar eu nu stau excelent la capitolul răbdare, aşa că m-am decis să-mi calc pe inimă şi să dau un copy-paste rapid.
So, here it is:

What if we can make it work?

It was a sunny day of June, and I was sitting on my porch. The only sound I heard was the one of the singing birds and the rustle of the sea, which was very close to me. Nothing could have ruined my day. I started to daydream about a perfect world, with beautiful weather, opportunities, great people, fantastic friends. No more earthquakes, floods, violence, and other disasters.

In the perfect world, there wouldn’t be helpless people anymore. All of us would be equally strong, healthy, respected, and loved. It’s like the cat, which sees itself as a powerful, beautiful lion, being able to do whatever it wants, without being judged by appearances. If all of us would be equal, we wouldn’t have to worry about our look, our powers, or our influence on the others. We would all stick together, creating a better world to live in, with peace and love.

Furthermore, I would create my own life, without depending on faith. I’d sculpture my own ball of the future, and I would count on love, friendship, joy, and health.

The more I was thinking about my perfect world, the closer I got to it. Soon, I’ve become a part of it, and I could see all the things around me differently. I noticed a lot of open windows, that let me see the sky, which was extraordinary blue, with white clouds. That was my way, with all the opportunities knocking at my door, and the clouds were my support: my friends, my family, and my teachers, who would help me raise up. I could always rely on them, no matter what. I know they would always be there for me.

I continued to dream on about my perfect world. When I woke up, I realised how much I’d like to bring all those things in my real life. We cannot have a perfect life, though. We will always meet dissapointment and failures, but we just have to deal with them the way that brings us to happiness, because this is all that matters.

End of story. Să mai zică cineva că nu-s fantezistă atunci când vreau! :))

Blogul meu - istoric, motive pentru care îl ţin, şi altele

Dacă aţi dat vreodată clic în partea din dreapta a blogului, unde este link pentru profilul meu complet (asta ar însemna să intraţi pe pagina asta), aţi văzut, probabil, că blogul meu datează din septembrie 2008. Cu toate că aceea este perioada când mi-am făcut blogul (voind atunci să fie un blog despre muzică :d), am început să scriu pe el abia anul trecut, prin martie, luând exemplu de la o colegă care era atunci o mare bloggeriţă. Am scris pe blog tot ce mi-a trecut prin cap, dar în general lucruri despre mine, care să mă caracterizeze. La un moment dat, când intrasem într-o stare nasoală de spirit, am scris despre sentimente, şi tot felul de chestii, la care mă uit acum un pic cruciş, pentru că pur şi simplu nu sunt o adeptă a descrierilor, nici scrise de alţii, nici debitate de mine (de-asta mai sar uneori pasaje din cărţi unde este descris un singur lucru într-un capitol întreg - gata, am recunoscut, nu mă mai aveţi cu nimic la mână >:) ).

Cum eu stau un pic cam prost cu voinţa şi conceptul de proprie iniţiativă, m-am lăsat de blog pe timpul verii trecute, pentru că nu mai găseam niciun subiect calumea despre care să vorbesc, şi pentru că vara, în general, pe căldura insuportabilă, numai să scrii pe blog nu ai chef. Am revenit totuşi, după cum se vede, după o jumătate de an, în martie, şi am început să scriu în special despre cărţi, care începuseră să curgă necontenit în mâinile mele. Am scris până acum despre 13 romane, pe care vă invit cu mare plăcere să le citiţi. Momentan însă, "producţia de recenzii" este într-o mică pauză, din cauză că n-am mai citit cu aşa de multă ardoare de vreo 20 de zile, de când m-am apucat de Romanul adolescentului miop, care nu-mi place mai deloc, dar pe care vreau să-l citesc, din respect pentru nea Eliade.

În afară de recenzii ale cărţilor citite de mine, cititorii blogului meu mai citesc pe-aici şi diverse lucruri despre filme, seriale, despre activităţile mele cotidiene, care nu cred că prezintă un interes extraordinar pentru cei mai mulţi, dar care îi ajută pe cei care vor să mă cunoască mai bine. Mă ajută şi pe mine, deoarece fiecare postare mă forţează să cuprind în cuvinte esenţialul caracteristicilor mele şi astfel reuşesc să mă descriu mai bine oamenilor care mă întreabă anumite lucruri despre mine. Pot, de asemenea, să bat câmpii legat de ce subiect vreau, fără să îmi fie teamă că persoana de lângă mine mai are puţin şi adoarme. Aici, cei care citesc o fac DOAR DACĂ VOR.

Sincer, vreau să mă ţin de blogul acesta cât mai mult timp. Uneori mă întreb dacă o să mai existe My written thoughts şi când oi avea 20 de ani, şi îmi surâde ideea... Până atunci, cine ştie, o să devin o bloggeriţă profesionistă şi foarte cunoscută :)) (Nu fiţi răi, fiecăruia îi place să viseze :)))

Filme şi seriale [part 2]

Am promis acum cateva zile, în postarea Filme şi seriale [part 1], că voi reveni în scurt timp şi voi vorbi şi despre filmele mele de suflet, sau de care sunt interesată pe viitor, mă rog. Dacă la seriale a mai fost cum a mai fost, în total fiind acum vreo 7 seriale pe care le urmăresc, cu filmele este o cu totul altă poveste. Am văzut la viaţa mea zeci, sute de filme, şi nici nu ştiu ce să spun ca să le cuprind pe toate.
Pentru început, vreau să vă spun că întotdeauna privesc cu cea mai mare plăcere comedii. Şi nu comedii din alea care te fac doar să schiţezi un zâmbet, ci la care chiar râzi cu poftă. În categoria asta intră cu siguranţă Mr. Bean, seria Jandarmii (cu Louis de Funes), Home Alone (1,2,3,4), Are We There Yet, Les Visiteurs (+ versiunea mai modernă, realizată în anul 2000), primele două filme din seria Focker (Meet the Parents şi Meet the Fockers - al treilea film din serie, Little Fockers, nu se compară, după părerea mea, cu primele două), precum şi multe altele.
Îmi mai plăceau într-un timp şi comediile romantice cu adolescenţi, precum A Cinderella Story, She's The Man, Lizzie McGuire, Princess Protection Program, şi altele de care nu-mi mai aduc acum aminte, dar de la un timp au început să mă cam plictisească, pentru că, deşi poveştile, în ansamblu, sunt conturate diferit, nucleul este aproape mereu acelaşi, iar aşa apar şi clişeele, care au cam început să mă irite.
Pe undeva pe aici vreau să spun şi despre filmele de dragoste inspirate după cărţile lui Nicholas Sparks, pentru că sunt aproape singurele filme de dragoste care mi-au plăcut: A Walk to Remember, The Notebook, The Last Song, şi Nights in Rodanthe.
Acum, trecem la acţiune şi thrillere. Ce-i drept, din astea urmăresc mai rar, atunci când le găsesc la TV sau când aud multe chestii despre ele şi mi se pune pata. Am urmărit Transporter (1,2,3), Taxi (1,2,3,4 - care are, pe lângă acţiune, foaaarte mult umor), Enough, 88 Minutes, Sherlock Holmes (mystery) şi alte câteva, ale căror nume îmi scapă momentan.
Printre genurile de filme ale căror nu sunt adeptă se numără drama (cu mici excepţii), SF-urile (în afară de Twilight şi Avatar), filmele de groază, psihologice, filmele vechi, documentarele şi filmele istorice.

Filme importante pe care să le urmăresc în viitor nu prea am, în general mă uit la un film atunci când aud despre el de la alţii şi îmi place descrierea de pe CinemaRX. În rest, când mă plictisesc, caut o comedie, şi cam aşa îmi pierd eu vremea. De multe ori, bineînţeles, dau şi de filme care sunt făcute doar ca să enerveze oamenii, dar n-are rost să scriu acum despre ele, pentru că nu vreau să-mi pierd buna dispoziţie :).

Cele mai multe filme online le găsiţi pe www.divxonline.biz sau www.cinemaxx.ro, cel puţin eu pe aici intru când caut un film. Sau, ca să descărcaţi filme cu subtitrare, puteţi să intraţi pe www.axyy-filme.com.

School is over :x

Da, s-a terminat scoala, din fericire! Am terminat opt clase foarte bine, cu medii foarte mari, si sunt foarte multumita. Urmează să dau luni şi miercuri Evaluarea Naţională (examenele, pe limbaj românesc) la română şi mate, dar, cum am mai spus, n-am niciun chef să învăţ, aşa că pierd ziua mai mult la calculator şi pe afară, spre disperarea alor mei..
M-am reapucat de Romanul adolescentului miop, pentru că mă plictiseam prea tare ieri, şi a început să-mi placă cât de cât, pentru că băiatu' ăsta din carte e la fel ca mine atunci când e vorba de a învăţa: "eh...am timp să învăţ mâine şi poimâine".. Mâine se ia cu alte treburi şi îşi promite că va învăţa a doua zi, iar "poimâine" îşi dă seama iar că n-are niciun chef să înveţe, şi aşa merge cu lecţia neînvăţată :)).

Cam atât deocamdată. Mai vorbim :d

Filme şi seriale [part 1]

Am spus eu mai demult că o să mă ocup de recenzii pentru cărţi şi filme, însă nu prea am convingerea că m-aş pricepe bine la filme, motiv pentru care m-am axat mai mult pe cărţi. Cu toate astea, serialele şi filmele constituie o mare parte din pierderea timpului meu la calculator, şi în ceea ce urmează o să fac o listă cu ce vizionez momentan şi ce plănuiesc pentru mai departe.

O să încep cu serialele pe care le urmăresc momentan (pe internet):

• Pretty Little Liars - e vorba de 4 prietene a căror "şefă de gaşcă" a dispărut într-un mod misterios în urmă cu un an de zile, şi care primesc mereu mesaje de la un necunoscut, care se pare că le ştie toate secretele pe care le ştia doar Alison (fata moartă).
• The Vampire Diaries - n-are rost să mai explic, numele spune tot
• Chuck - cel mai amuzant şi super tare serial cu spioni :x
• One Tree Hill - despre doi fraţi vitregi care se calcă pe bătături..mă rog, dramă adolescentină, şi pe alocuri momente foarte funny. UPDATE 1: fraţii vitregi au devenit fraţi adevăraţi între timp, iar drama adolescentină dispare, pentru că personajele ajung oameni maturi, şi devine dramă de adulţi
• Gossip Girl - tot dramă adolescentină, numai că acţiunea se petrece în Upper East Side, iar personajele principale reprezintă spuma societăţii new yorkeze
• 90210 - cel mai plictisitor serial cu liceeni, pe care l-am urmărit strict din lipsă de ocupaţie
• Lie To Me - e vorba despre un tip foarte instruit în microexpresii (expresiile feţei), care ajută, împreună cu echipa sa, la rezolvarea unor cazuri ale poliţiei şi FBI-ului, prin identificarea sentimentelor oamenilor şi interpretarea lor.

Am urmărit şi câteva episoade din Hellcats, un serial cu majorete, secrete, şi intrigi, dar mi s-a părut foarte plictisitor şi l-am lăsat baltă. Se pare că foarte mulţi oameni îmi împărăşesc opinia, dat fiind faptul că, după primul sezon, a fost..anulat.
La televizor nu prea mă mai uit, însă atunci când o făceam, urmăream seriale precum:

• Walker, Texas Ranger - un film poliţist, cu Chuck Norris personaj principal.
• Columbo - tot poliţist (mai mult mystery)
• Jane Doe - de fapt ăsta nu este serial, ci o serie de 9 filme poliţiste de 2 ore, dintre care am văzut şi eu vreo două la TV. Abia de curând am aflat numele seriei, dar se pare că filmele sunt de negăsit pe net..
• Passions - asta e un fel de "Tânăr şi Neliniştit", adică o telenovelă engleză şi cu câteva mii de episoade, din care am văzut cel mult 100, pentru că erau extrem de plictisitoare
• vorbind de telenovele, vreau să vă spun că nu prea sunt adepta lor, iar un mare factor la aceasta l-a reprezentat mama mea, care n-a văzut niciodată cu ochi buni postul Acasă TV :d. Totuşi am urmărit două din ele: Soledad, pe când eram foarte mică, deci nu mai ştiu deloc despre ce era vorba; şi Patito Feo (trad. Răţuşca cea urâtă), care mi-a plăcut cât de cât, dar mai mult pentru că era la vogă şi simţeam nevoia de a avea şi eu o idee despre subiectele pe care le dezbăteau colegele mele. Aa, şi să nu uit, m-am uitat şi la Secretul Mariei (pe Antena 1), cu toate că mama nu mă lăsa de nicio culoare, dar îmi plăcea foarte mult, şi la Vocea inimii (tot pe Antena 1).

Seriale pe care plănuiesc să încep să le urmăresc nu prea sunt, pentru că am început de curând să mă uit la Lie to me şi la One Tree Hill. Am auzit de Grey's Anatomy şi House M.D. de la multe persoane, ca fiind seriale foarte bune, şi mi-ar place să le văd, însă au foarte multe sezoane la activ, şi ţine şi de timp, deci..nu se ştie.
Cam atât cu istoricul serialelor care au luat parte, mai mult sau mai puţin, mai demult sau mai recent, la cultura mea generală (aici vorbind despre învăţarea limbii engleze într-un limbaj uzual, despre aflarea de obiceiuri americane, locuri din lume, etc.), şi la a face timpul să treacă mai repede.
Am promis că voi scrie şi despre filme, însă nu mă gândeam că îmi va lua atât de mult timp şi spaţiu să scriu despre seriale, deci o să revin cu partea a doua a postării destul de curând, sper eu.

P.S. Dacă vreţi să urmăriţi primele seriale despre care v-am spus, cele de pe net (despre celelalte nu ştiu), nu ezitaţi să luaţi cu asalt www.seriale-online.ro şi www.vplay.ro.

UPDATE 2: Spuneam mai demult că am auzit de Anatomia lui Grey ca fiind un serial bun, şi am început să îl urmăresc. Am terminat de vizionat într-o lună toate cele 7 sezoane apărute, şi mi-au plăcut la nebunie! Abia aştept să apară sezonul următor:x.

My life these days

Uh...n-am mai scris de ceva timp, în mare parte pentru că am luat vacanţă, şi în momentele astea, şi neuronii mei iau o mică mare pauză. Am două examene săptămâna viitoare, care, filozofic vorbind, îmi vor hotărî liceul destinul dar, cum n-am fost niciodată genul care să-şi facă griji (până în ultima zi), n-am niciun stres. Am început să citesc Romanul adolescentului miop, dar mă plictiseşte aşa de tare, încât m-am hotărât să-l las o vreme, ca să nu mă deprime (scuze pt. cei care sunt fani ai romanului..eu doar spun ce-am pe inimioară). Cum nici de citit n-am, nici de învăţat nu învăţ, nici treabă prea multă nu fac..stau şi pierd vremea, şi mă întreb seara ce-am realizat eu pe parcursul zilei. Îmi propun, bineînţeles, ca următoarea zi să fiu mai harnică, dar sfârşesc tot în faţa facebookului, a filmelor, şi, ocazional, în faţa blogului meu, pe care sper din tot sufleţelul că-l citeşte cineva (în afară de mine). [Si sper, again, să nu-l las baltă aşa cum l-am lăsat vara trecută..]
Ca să mă contrazic un pic, nu stau doar în faţa calculatorului. Mi-am luat duminică (da, in ziua de Rusalii - era deschis la Metro :d) role (yayy!!), de care am dus lipsă cu desăvârşire vreun an, şi am ieşit cu ele prin cartier să mă plimb. Bineînţeles, pentru ca ziua mea să nu fie bună, s-a găsit un câine maro cu un ochi albastru şi unul negru să mă latre, să mă fugărească (pe scurt, să mă sperie), şi astfel m-am autoexpediat înapoi în casă, la calculator.
Astăzi s-a întâmplat o chestie foarte ciudată. Când am venit de la pregătire, m-am dus să-mi iau o ingheţată, pentru că sunt un pic cam dependentă de ea (asta pt. necunoscători). STUPOARE! Nu am găsit decât cu vanilie (care nu prea-mi place de nicio culoare), şi m-am lăsat păgubaşă (asta până la următorul magazin, unde am găsit Joe Chocomania:x:x).

Ca să derulez înapoi.... Vineri am fost la Bucureşti, pentru premierea concursului de care v-am mai povestit, Shakespeare School Essay Competition (citeşte despre el aici). Am luat locul 4 din 20 (prima menţiune), şi m-am simţit foarte bine, pentru că am câştigat multe premii foarte drăguţe. Am dat o raită şi la Afi Palace, de care m-am îndrăgostit de-a binelea, şi căruia i-am promis o revedere foarte curând! După ce am mai rătăcit prin Bucureşti vreo oră cel puţin, ca să găsim ieşirea spre Ploieşti, am ajuns acasă, am ieşit afară cu prietenii...şi cam atât.

Sigur mai sunt nişte amănunte de care o să-mi aduc aminte la noapte, când o să încerc să dorm liniştită (fără bâzâit de muşte care ajung până la urmă strivite pe geam, de către papucul care acţionează, cu ajutorul meu, cu o forţă foarte rapidă şi foarte mare), dar deocamdată mă opresc aici, pentru că mi-e cam foarte somn.

Un sfârşit şi un nou început

Astăzi a fost o zi de care o să-mi aduc aminte multă vreme de-aci înainte. A reprezentat sfârşitul clasei a 8-a, sfârşitul gimnaziului, sfârşitul copilăriei mele. Am încheiat (cu bine, aş putea adăuga) alţi 4 ani de şcoală, care au adus cu ei multe noi experienţe (plăcute sau neplăcute).
Clasa noastră, cu diriga în frunte, a organizat o oră de dirigenţie festivă, la care se presupunea că vor lua parte toţi profesorii noştri şi directoarele. Nu cred că mai este nevoie să spun că au fost doar jumătate din profesori, şi doar o directoare, care a ţinut un speech de 2 minute, pentru că, vezi Doamne, era extrem de ocupată. Cea mai tare parte totuşi a fost că am vizionat un film al clasei noastre, cu poze şi filmuleţe făcute încă din clasa a 5a (sursă sigură de râsete), realizat de o colegă de-a noastră (Ruxi, dacă citeşti, încă odată îţi spun mulţumiiiiiiiiim, eşti cea mai tare!!). Diriga a citit şi unele dintre compunerile pe care le scrisesem la începutul începuturilor despre colegii de bancă. Unele au adus melancolie şi tristeţe, dar unele au adus pur amuzament (aici s-ar incadra "colega mea de bancă are ochii căprui şi este slăbuţă. Ea poartă mărimea 32 la pantofi.")
Între timp, noi, câţiva copii, ne-am ridicat pentru că diriga ne obligase cu o zi înainte de bunăvoie, ca să impresionăm colegii şi profesorii cu câteva cuvinte de despărţire.
Dacă astea au fost un fel de..formalităţi, ce a urmat n-a mai ţinut deloc de aşa ceva. Cum s-a terminat, am sărit toţi pe prăjituri şi sucuri, asta printre rundele de plânsete pe umerii colegilor de care ne-a părut rău de despărţire.
Şi eu care îmi spuneam că n-o să vărs nicio lacrimă, că nu sunt aşa de sensibilă..am fost printre cele mai plângăcioase (shame on me..sau nu:d)...


[Am pus poză cu mine şi am vorbit despre sentimente, ceea ce fac din An în Paşte, deci..trebuie notat în calendar :)]

Later edit: Am mai reuşit să ne vedem zilele astea (14-15), şi am vărsat iarăşi lăcrămioare, şi ne-am scris scrisorele de despărţire :( Sad, but true :))

Plăcinta e dulce la sfârşit - Alan Bradley [carte de la Bookfest:d]

M-am desfătat zilele astea cu primul roman al canadianului Alan Bradley, care a făcut o treabă foarte bună. Personajul principal este Flavia de Luce, o fetiţă de 11 ani, a cărei mare pasiune este chimia şi prepararea otrăvurilor, testate pe surorile mai mari şi răutăcioase. Pe lângă asta, este o fată foarte ageră si intuieşte foarte repede lucruri pe care ceilalţi nu le-ar putea vedea niciodată. Aşa cum au spus şi criticii cărţii, Flavia de Luce este un amestec de Sherlock Holmes, care contribuie cu abilităţile deductive, Marie Curie, care aduce chimia, şi Dr. Jekyll, acesta din urmă venind cu zelul.

Acţiunea propriu-zisă se întâmplă în Anglia, în vara lui 1950, în jurul conacului Buckshaw al familiei De Luce. Într-o seară, Flavia aude o ceartă între tatăl ei şi un bărbat roşcat, iar acesta din urmă este descoperit câteva ore mai târziu de către Flavia, în parcela cu castraveţi, chiar înainte de ultima suflare. Deşi conştientă de gravitatea faptului, fetiţa este foarte entuziasmată pentru că are de-a face cu un lucru neobişnuit, şi începe să investigheze pe cont propriu moartea bărbatului. Între timp, tatăl Flaviei este arestat ca principal suspect, iar acest lucru o motivează pe micuţa detectiv să sape adânc în trecutul tatălui său. Descoperă astfel o mulţime de secrete îngropate de vreme, care nu au ieşit niciodată la iveală, şi care se învârt în jurul unor timbre unicate. Bineînţeles, se schimbă roata şi pentru Flavia, care nu poate să fie întotdeauna pregătită pentru orice..

Chiar vă recomand cartea, cu siguranţa că vă va plăcea!


P.S. Asta a fost postarea cu nr. 50! E bine, având în vedere că am stat pe tuşă o juma' de an..

Predicatorul - Camilla Läckberg

Hmm..nu pot să spun nici că am adorat cartea asta, nici că nu mi-a plăcut, pentru că aş minţi în ambele cazuri. Cred că aş putea spune că este o carte bună, însă nu chiar pe gustul meu.
În orice caz, nu se compară cu Prinţesa gheţurilor, lucru care mi-a tăiat un pic din avântul de a continua cu seria asta.
Cartea este un pic cam... sadică. Poliţia din Fjallbacka se confruntă acum cu o crimă recentă, care este cel puţin neobişnuită. O tânără nemţoaică este găsită moartă într-o prăpastie, fără haine pe ea, şi având numeroase răni pe corp. Sub cadavrul ei, poliţiştii descoperă cu stupoare scheletele altor două tinere, care dispăruseră la sfârşitul anilor '70. Sarcina de a găsi criminalul (sau criminalii) îi revine comisarului Patrik Hedstrom, care între timp s-a căsătorit cu Erica, şi aşteaptă să devină tată. Erica joacă, în acest roman, rolul femeii casnice, luând parte la anchetă doar prin colectarea unor informaţii despre fetele dispărute în 1979, însă are şi ea parte de neplăceri acasă, fiind gravidă...[iar acesta este singurul lucru care înveseleşte un pic povestea].
Hedstrom si subalternii încep să sape în trecut, şi dau de fel de fel de intrigi, secrete, care cuprind fanatici religioşi, gelozii din dragoste, vindecări false, şi multe altele. După un timp, mai dispare o fată, iar poliţiştii devin din ce în ce mai disperaţi şi ingrijoraţi în legătură cu posibilul ucigaş (şi violator, ca un bonus) în serie, care ameninţă liniştea (şi economia provenită din turism) micului orăşel de pe Coasta de Vest a Suediei.
Ca o Nota Bene! pentru cei slabi de inimă, vreau să vă spun că la fiecare început de capitol, sunt prezentate, în câte o pagină sau două, gândurile fetelor torturate (cele din 1979, şi apoi cele din prezent), şi, vă spun eu, provoacă fiori (de spaima, biensûr)!

Concluzia: dacă sunteţi pasionaţi de tipul ăsta de romane, pot să spun că este unul foarte bun. În schimb, dacă nu aveţi plăcerea de a citi despre sadism..hmm.. mai bine căutaţi o Agatha Christie! :)