Memoriile unei gheişe - Arthur Golden

Recunosc că mi-a luat ceva mai mult timp să termin cartea asta, dar vine şi explicaţia: am citit şi altceva în paralel (first experience:D), şi cartea a fost un pic cam prea condensată, cu scris mic, pagini multe, multă descriere. Mi-a plăcut totuşi foarte mult, pentru că, pe tot parcursul cărţii, am fost sigură că povestea este desprinsă din realitate, dat fiind că existau foarte multe detalii, şi naratoarea i se adresa cititorului ca şi cum ar fi fost la o ceaşcă de cafea, subiectiv, la persoana I. Abia la sfârşit, la rubrica de mulţumiri, am citit şi eu că personajele sunt ficţionale, cu toate că existaseră în perioada 1930-1940, în realitate, unele care s-ar fi putut asemăna cu cele prezentate.
Este destul de greu să fac un sinopsis, dar o să încerc. Chiyo (al cărei nume se schimbă apoi în Sayuri), o fetiţă dintr-un sat japonez, este vândută de către tatăl ei, după ce mama sa moare de cancer, şi ajunge la o okiya, adică o casă în care sunt găzduite gheişele. Gheişele sunt dame de companie foarte culte, sofisticate, care îşi încântă clienţii prin cântec, dans, şi turnat sake (băutură tradiţională), iar asta este ceea ce Chiyo învaţă pe parcurs. Are norocul de a o întâlni pe înţeleapta Mameha, care o îndrumă şi o ajută să devină cunoscută, însă trebuie să ţină piept şi atacurilor rivale, care nu contenesc să apară. Sayuri însă se îndrăgosteşte, iar asta nu poate să-i aducă decât necazuri.
Mai multe detalii despre ce înseamnă viaţa de gheişă, despre ce se întâmplă cu Sayuri, nu puteţi afla decât dacă citiţi cartea, lucru pe care vi-l recomand cu căldură! :)

Clătite :))

Da, cu toate că am făcut în trecut prăjituri mult mai sofisticate de una singură, astăzi am făcut clătite pentru prima oară, şi a fost o experienţă super şi cu siguranţă de repetat în viitorul apropiat.
Pentru început, o să vă spun că mama a fost tot timpul lângă mine şi m-a asistat, mai ales atunci când am făcut compoziţia, pe care o ştie pe dinafară din clasa a 6-a, din manualul de franceză (extraordinar, dar adevărat:))).
Adevărul este că a trebuit să schimb 2 tigăi, pentru că se lipeau clătitele de fundul lor, şi am adunat vreo juma' de compoziţie, arsă de altfel, cu lopeţica de lemn. Oricum, după ce am mai făcut vreo 2-3 clătite care s-au intitulat "eşec total", am reuşit să fac şi câteva cu adevărat bune, şi am reuşit şi să le întorc aşa ca la televizor, lucru care mi se părea atââât de greu la început.
După ce le-am făcut pe toate, am început să le umplu cu Finetti, cu gem de vişine şi de prune, şi au ieşit o bunătate, din care ne-am înfruptat (mai potrivită totuşi ar fi expresia "abia ne-a ajuns pe o măsea") toată familia. 
Acum vreau să fac clătite americane (pancakes), pentru că am văzut în multe filme şi sunt foarte curioasă. Am găsit şi o reţetă pe net, care mi se pare destul de uşoară pentru capacităţile mele de cofetăreasă amatoare:))

[Poză cu clătitele mele n-am făcut, pentru că n-am mai apucat, dar sper să-mi aduc aminte să fac data viitoare :)]

Sursă foto

I'm back :]

După o pauză de o lună, m-am întors pe blog, aşa cum v-am promis. Am fost plecată în străinătate la nişte rude, şi aş fi stat mai mult, dar a apărut o problemă, aşa că am fost nevoită să vin înapoi la jumătatea lui iulie.
Am petrecut un timp foarte frumos acolo, am stat undeva lângă Marea Mediterană, şi am avut, bineînţeles, multe ocazii să mă bălăcesc, lucru care m-a încântat până peste cap. :)
Acum sunt din nou aici, o să urmeze trei recenzii (ale cărţilor pe care le-am citit în timpul ăsta), şi vreau să vă mai spun că, datorită hazardului, am văzut acolo câteva episoade din Anatomia lui Grey, şi de când am venit acasă, stau ore întregi pe VPlay, uitându-mă la câte o jumătate de sezon pe zi. E pur şi simplu prea frumos serialul ca să stau departe de el :x!

What if we can make it work?! - Eseu Shakespeare School 2011

Voiam să-mi postez de mult timp eseul cu care am participat la concursul acela organizat de Shakespeare School, dar am aşteptat deoarece mi-era un pic cam lene să dau copy-paste documentului din Word, şi mi-ar fi fost mai uşor să postez decât un link spre blogul Shakespeare School, unde au promis ei că vor scrie eseurile celor 40 de candidaţi care s-au evidenţiat din cei 5100 de participanţi. Au trecut totuşi vreo 2 săptămâni, şi bloggerii lor se mişcă un pic cam încet, iar eu nu stau excelent la capitolul răbdare, aşa că m-am decis să-mi calc pe inimă şi să dau un copy-paste rapid.
So, here it is:

What if we can make it work?

It was a sunny day of June, and I was sitting on my porch. The only sound I heard was the one of the singing birds and the rustle of the sea, which was very close to me. Nothing could have ruined my day. I started to daydream about a perfect world, with beautiful weather, opportunities, great people, fantastic friends. No more earthquakes, floods, violence, and other disasters.

In the perfect world, there wouldn’t be helpless people anymore. All of us would be equally strong, healthy, respected, and loved. It’s like the cat, which sees itself as a powerful, beautiful lion, being able to do whatever it wants, without being judged by appearances. If all of us would be equal, we wouldn’t have to worry about our look, our powers, or our influence on the others. We would all stick together, creating a better world to live in, with peace and love.

Furthermore, I would create my own life, without depending on faith. I’d sculpture my own ball of the future, and I would count on love, friendship, joy, and health.

The more I was thinking about my perfect world, the closer I got to it. Soon, I’ve become a part of it, and I could see all the things around me differently. I noticed a lot of open windows, that let me see the sky, which was extraordinary blue, with white clouds. That was my way, with all the opportunities knocking at my door, and the clouds were my support: my friends, my family, and my teachers, who would help me raise up. I could always rely on them, no matter what. I know they would always be there for me.

I continued to dream on about my perfect world. When I woke up, I realised how much I’d like to bring all those things in my real life. We cannot have a perfect life, though. We will always meet dissapointment and failures, but we just have to deal with them the way that brings us to happiness, because this is all that matters.

End of story. Să mai zică cineva că nu-s fantezistă atunci când vreau! :))

How I spent my Saturday

(titlu scris in engleza din lipsa de alte idei :">)

Astazi a fost o zi care s-a abatut putin de la tiparul zilnic. M-am trezit destul de tarziu, pentru ca sa fiu odihnita: ceea ce avea sa urmeze imi va fi luat cu siguranta multa energie. La ora 18,45, avea sa imi fie luat primul interviu din viata mea, si colac peste pupaza, in limba engleza. Cum au inceput insa toate astea?
Ei bine, profa de engleza a venit intr-o zi la noi la clasa, si ne-a spus de un concurs de eseuri, care se tine an de an la Shakespeare School in Bucuresti (o scoala de limba engleza). Concurentii trebuiau sa intre pe pagina lor de web, sa se uite la 4 imagini date, si sa scrie, pe baza lor, un eseu despre lumea perfecta. Ma rog, fara s-o mai lungesc, am scris acolo o chestie care mi-a trecut prin cap, am trimis-o online, cum trebuia, si mi-am vazut de viata mea, fara sa mai ma gandesc la concurs. Saptamana trecuta insa, ma suna profa de engleza (care mi-e si diriga), sa ma anunte ca sunt printre finalisti, si trebuie sa ma prezint pe 28 mai la sediu la ei in Bucuresti, pentru un interviu. WTF?! Adica, hai, oi fi eu buna la engleza, dar nu'mi imaginam nici intr-o mie de ani ca as ajunge sa dau un interviu pentru o tabara in Anglia (cel putin, nu la varsta asta).
Am ajuns acolo cu vreo 2 ore mai devreme (:))), si am asteptat, cu niste emotii de mai avea un pic si-mi sarea inima din piept, sa ma cheme mai repede, sa scap. Comisia s-a dovedit foarte prietenoasa :) Mi-au pus intrebari care mai de care, despre familie, calatorii, planuri de viitor, hobby-uri, carti, asteptari de la concurs..si altele.
A trecut totusi; am inteles ca prima oara e mai greu, iar dup-aia scapi de emotii (si sper sincer ca asa sa fie).

Dupa interviu am fost la o matusa care sta in Bucuresti, iar pe la 9, dupa ce m-am rugat de tata foaaaarte mult, am ajuns la Bookfest!! Iarasi, pentru prima data. Am gasit oferte destul de acceptabile, mi-am luat chiar si 3 carti (mi-as fi luat mai multe, dar atat mi-a permis bugetul :]), pe care sper sa le citesc cat mai repede si sa le comentez pe blog.
Cu toate astea, ce m-a surprins cam neplacut la targ a fost faptul ca editura Rao a avut foarte putine promotii. Cel putin, Agatha Christie nu avea nicio carte la oferta...