Momente şi momente..

Cred că cei mai mulţi dintre noi, noaptea, când nu putem să dormim, pe lângă număratul oilor, stelelor, etc., ne mai gândim şi la ce ni s-a întâmplat pe parcursul zilei, şi, în mod involuntar, ne vin în minte momentele penibile sau frustrante cu care am dat faţă. Atunci ori ne bufneşte un râs isteric, ori ne băgăm cu nasu'n pernă şi începem să urlăm de oftică până ne mai liniştim.
Ei bine, lista pe care o s-o pun mai jos este rezultatul câtorva nopţi de nesomn, în care m-am gândit la toate momentele mai puţin plăcute de care am avut parte, mai mult sau mai puţin, mai des sau mai rar, şi pe care le-am notat pe telefon, în lipsă de creion şi hârtie. So, here it goes:

• atunci când ai un lapsus extraordinar de încăpăţânat, şi oricât ţi-ai bate capul să îţi aduci aminte (un cuvânt, o împrejurare în care ai mai văzut pe cineva), pur şi simplu, nu reuşeşti, aşa că o laşi baltă, sperând că o să te lovească amintirile mai încolo, când ai încetat să te mai gândeşti la asta.
• când profesorul întreabă în clasă "Cine vrea să iasă la tablă?" şi toată lumea începe să se prefacă a scrie de zor în caiet. Singura ta speranţă în momentul ăla e să nu te zărească, ca să nu fii tu ghinionistul din faţa clasei.
• când treci pe lângă o pizzerie, sau pe lângă case, apartamente, de unde răzbate un miros de mâncare aşa de frumos, încât te apucă toate poftele când îţi dai seama că tu n-o să ai şi tu atunci parte de minunăţiile de care au respectivii..
• să spui o glumă pe care n-o "gustă" nimeni, chiar dacă ţie ţi s-a părut super-amuzantă prima dată când ai auzit-o
• să fii în centrul atenţiei într-o încăpere şi să te împiedici sau să te încurci în vorbe; dacă aprofundăm, există şi situaţia în care vrei să impresionezi pe cineva prin hainele tale "magnifice" sau prin inteligenţa ieşită din comun şi atunci să ai un moment de "epic failure", la propriu :))
• să-ţi arunci, ocazional, privirea, către un băiat/fată cu care n-ai nicio treabă, şi exact în momentele alea să se întoarcă cu faţa spre tine.
• să nu ştii nimic despre un subiect pe seama căruia fiecare din jurul tău ştie câte ceva
• să ajungi târziu într-un loc şi să realizezi că ai întrerupt o persoană care vorbea sau că toţi te aşteaptă să te aşezi ca să-şi continue activitatea
• să te uiţi cu ai tăi la un film unde apare o scenă de dragoste sau un sărut mai lung şi să-i vezi foindu-se stânjeniţi sau începând să facă aluzii referitoare la tine şi la cunoştinţele tale din domeniu
• să fii motivul pentru care doi oameni se ceartă 
• to be continued..

Ştiu că mai toţi am experimentat cel puţin odată toate chestiile astea, şi chiar şi altele, şi de-aia vreau să spuneţi şi voi de ce momente penibile sau frustrante aţi mai dat (în afară de cele enumerate, dacă se poate)..

Nu plânge sub clar de lună - Heather Davis

Oi fi promis eu că nu mai mă apuc de serii vampireşti/vârcolăceşti, dar asta a fost o excepţie, pentru că o prietenă de-a mea s-a oferit să mi-o împrumute, m-a atras coperta, şi pentru că nu este o serie de 1000 şi una de volume în care se lălăie acţiunea, ci este o carte independentă, fără alte continuări care urmează.

Asta a trecut puţin, deci, în extrema cealaltă, pentru că într-o singură carte, de 300 de pagini, cu pauze mari între rânduri, şi în care până la jumate nu se află care e supernatural şi care nu, nu prea ai când să creezi prea multă acţiune, şi ajunge, până la urmă, tot o lălăială.

O fată de şaişpe ani, Shelby, este expediată de mama vitregă într-o tabără de reeducare (am remarcat că astea sunt foarte căutate de către părinţi prin America - şi asta ar trebui să spună ceva), şi acolo întâlneşte un băiat, Austin, fiul unei excentrice vedete rock, care, după primele aparenţe, este dependent de droguri. La jumătatea cărţii Austin i se dezvăluie lui Shelby, afirmând că este vârcolac, şi că singura modalitate prin care să stea departe de forma sa de lup o reprezintă aşa-zisele "droguri", de fapt un antibiotic prescris de doctorul familiei, care cunoaşte situaţia acestuia. Problema este că sticluţele de substanţă i-au fost confiscate la intrarea în tabără, iar asta duce la o serie de întâmplări cu urmăriri, furişare prin pădure, atracţie "involuntară" (cică) pentru tipii periculoşi, cântece de tabără super plicticoase, şi multe altele!

Este o carte uşoară, recomandată în special adolescenţilor :)

Timp, încotro mergi? Pe ce meleaguri noi grăbit alergi?

Alaltăieri , printr-o întâmplare foarte nefericită, am rămas fără net. N-am de gând să transform postarea asta într-o plângere la adresa companiei care ne-a oprit internetul fără motiv, explicându-i cât de plictisitoare este o zi fără net şi cât de mult avem nevoie de el zilnic, ci am să trec direct la subiect.

Neavând prea multe preocupaţii într-o zi de duminică, şi neavând nici net, am început să mă plictisesc şi să cotrobăi după ceva interesant de făcut. Mi-a căzut în mână la un moment dat, mult-iubitul meu album pe care l-am primit când am împlinit 10 ani şi în care pun poze, cu o pasiune aproape inexplicabilă, an de an, şi am revăzut momentele când stăteam înfăşată în scutece, mică şi plângăcioasă, când am început să umblu şi să tropăi prin casă ca nebuna, când am împlinit trei ani şi am învăţat să arăt pe degete ce vârstă am, când s-au născut şi fraţii mei şi eram toţi mici şi neştiutori, şi mai că m-a apucat aşa o nostalgie...

După ceva timp, stând iar la calculator şi încercând cu disperare să fac netu' să meargă prin sute de refreshuri, m-am decis că mai frumos ar fi să mă uit la un film. Şi uite-aşa mi-a apărut în faţa ochilor filmuleţul pe care o fostă colegă de gimnaziu l-a făcut la sfârşitul clasei a 8-a, cu momente care mai de care din timpul şcolii. Nu cred că mai e nevoie să spun ce-a urmat: a urmat un dor nespus de toţi colegii mei, chiar şi de ăia de care muream de nerăbdare să scap, dar mai ales de prietena mea cea mai bună, care a plecat în altă parte, şi cu care nu mai m-am văzut de cel puţin 3 luni. Am atâtea să-i povestesc, atâtea să-i arăt, şi prin simple conversaţii la telefon dimineaţa, când nu ştim ce să facem mai întâi, sau prin SMS-uri în timpul orelor neimportante chiar nu ai ce mare lucru să povesteşti, şi totul se transformă într-o chestie care mai degrabă sună a raport decât a convorbire, şi vreau să am ocazia să vorbesc mai mult cu ea :(.

Asta este o altă confirmare a afirmaţiei pe care a făcut-o odată cineva, care a spus că ajungi să vezi adevărata valoare a cuiva/ceva abia după ce îl pierzi, şi tare aş vrea să mă apuc de acum să preţuiesc ce am în jurul meu, ca să ştiu la urmă că am făcut tot ce mi-a stat în cale să creez istorie cu oamenii pe care-i iubesc...

Sursă foto

Bărbaţi care urăsc femeile - Stieg Larsson

Asta e una din cărţile pe care, la început, n-ai nicio tragere de inimă să le citeşti, vezi apoi zeci de review-uri care te conving, până la urmă, să o faci, iar după ce ai terminat-o, te gândeşti cât de fraier ai fost că ai amânat atâta şi ai fost gata să treci pe lângă o super-carte.
Mi s-a întâmplat şi mie de atâtea ori să fac aşa, iar asta a fost una din dăţile alea. Cartea este foarte groasă, destul de scumpă pentru bugetul meu (care, practic, este 0), dar recent, după ce am citit câteva recenzii mai elaborate, am dat fuguţa la bibliotecă şi am ţinut cartea în mână la scurt timp după asta.
Nici nu ştiu cu ce să încep, pentru că sunt atât de multe idei, atât de multe de spus, încât mi-este greu să le scriu pe toate şi mi-e frică să nu dau şi vreun spoiler, ceva.
Cartea nu începe în forţă, that's for sure. Dacă n-aş fi citit atâtea păreri bune despre ea, m-aş fi oprit după primele 100 de pagini, pentru că mi-aş fi zis că nu are ce să fie prea interesant. Povestea începe cu Mikael Blomkvist, un jurnalist acţionar la revista Millennium, care este acuzat că ar fi adus acuzaţii grave unui mare om de afaceri, fără dovezi în spate. Dup-aia începe o incursiune în trecut, şi se povestesc anumite amănunte despre afacerea mare a lui Wennerstrom (omul de afaceri), şi cum spală el banii. În acelaşi timp, în acelaşi oraş, apare în peisaj şi Lisbeth Salander, o tipă de 24 de ani, rockeriţă, slabă-anorexică, care nu vorbeşte cu nimeni în afară de absolutul strict necesar, dar care are un mare atuu: află informaţii preţioase într-un timp record (mai târziu se află că este o hackeriţă pricepută). Pentru acest atuu este angajată ca şi colaborator la firma Milton Security, care se ocupă cu rezolvarea problemelor de siguranţă ale oamenilor. Are însă şi ea probleme, cu tutorele ei, persoana care se ocupă de administrarea banilor ei şi care îi urmăreşte îndeaproape atitudinea.
Într-un orăşel din Suedia, coexistă şi bătrânul Henrik Vanger, fost magnat al întreprinderilor Vanger, acum bătrân şi aproape de moarte. Acesta, după ce îi verifică referinţele lui Blomkvist, prin firma la care lucrează Lisbeth, îl cheamă pe acesta şi îl roagă să scrie biografia familiei sale, ca pretext pentru a săpa în trecut, în urmă cu 36 de ani, când nepoata sa, Harriet, a fost dată dispărută, iar suspecţii pentru presupusul asasinat sunt membrii familiei, dintre care unii mai trăiesc şi astăzi. Jurnalistul acceptă provocarea, dar nu îşi pune deloc speranţe în rezolvarea misterului, iar la un moment dat situaţia chiar pare că stagnează grav, cel puţin până când descoperă un nou indiciu.. [Aici începe partea interesantă.] Cu tot mai multă pasiune, Mikael începe să adune mai multe informaţii, dar descoperă că are nevoie de un asistent, aşa că Lisbeth o să apară, în scurt timp, în acelaşi peisaj cu Blomkvist. Împreună, cei doi ajung la concluzii nebănuite, au parte de întâmplări neobişnuite şi periculoase, iar rezultatul...este unul cutremurător.

Ultimele două-trei sute de pagini sunt de-a dreptul fascinante, te ţin noaptea treaz, făcându-te să te întrebi oare ce o să se întâmple, şi te macină până când nu mai rezişti, şi, în miez de noapte, la lumina veiozei, te apuci să continui lectura, într-un ritm foarte alert, savurând fiecare clipă.. Este un thriller poliţist pe care îl consider cartea anului, şi abia aştept să citesc şi următoarele două cărţi din trilogie, să văd şi ecranizarea romanului ("The Girl with the Dragon Tattoo"), şi să revin cu recenzii :). O recomand tuturor, e super-super-super-super!!!!

După înmormântare - Agatha Christie

Am dat de cartea asta într-un raft prăfuit de la Iorga (Biblioteca din Ploieşti), sub numele de "După funeralii", într-o ediţie antică, bineînţeles, şi am fost foarte curioasă (cum sunt eu de obicei..:))).. La câte cărţi de Agatha Christie am citit, deja nici nu mai ştiu cum să fac o recenzie astfel încât să demonstrez că mi-a plăcut cartea, fără să repet, involuntar, ce am scris în celelalte postări.

Aş putea totuşi, cred eu, să fac un scurt rezumat. Un om bătrân, dar relativ bogat, moare într-un mod subit, iar membrii familiei, care nu se mai văzuseră de un car de ani şi o căruţă de zile, se adună la înmormântare. Aici, sora decedatului, Cora, o femeie naivă, şi care spune lucrurilor pe nume, fără să se gândească mai întâi la urmări, lasă să-i scape bănuiala evidentă că fratele său a fost omorât. Lumea o priveşte indignată, însă atunci când, a doua zi, femeia este descoperită moartă in casa sa, teroarea începe să se infiltreze printre membrii familiei, care au, fiecare în parte, bănuielile lor despre cineva anume. Avocatul familiei, speriat de această întâmplare, apelează la Hercule Poirot, care, prin inteligenţa sa, dă o nouă lumină cazului.. :)

Nu am de gând să dau mai multe detalii, spoilere, etc.; vreau să vă fac curioşi şi să citiţi cartea, pentru că este foarte frumoasă. Acum se găseşte şi în format nou, publicat de editura Rao, şi este foarte uşoară şi practică, de cărat pe oriunde:)

Casa Nopţii - P.C. Kast şi Kristin Kast

Am început să citesc seria asta în urmă cu vreun an, când o colegă de-a mea, foarte pasionată de vampiri, şi în plină febră de astfel de cărţi, a început să se arate pe la şcoală cu prima carte din serie, "Semnul", pe care am împrumutat-o şi eu. Mi-a plăcut, şi am continuat cu următoarele 4 cărţi din serie, care au apărut rând pe rând, dar când am ajuns la sfârşitul volumului 5, am realizat că povestea nu era nici pe aproape de final. Asta m-a determinat să dau un search pe Google, care mi-a comunicat, prin inteligenta Wikipedia, că seria are nici mai mult, nici mai puţin de ... 9 volume!! Nu spun asta ca şi cum n-aş fi în stare să citesc atât, ci pentru că povestea a început să devină plictisitoare, încetul cu încetul, şi o prelungeşte doar de dragul prelungitului.
Oricum, long story short, m-am decis să mă opresc, însă cum eu sunt curioasă din fire, mi-am călcat pe inimă şi am citit de curând şi următoarele 2 cărţi, care au apărut pe parcursul verii. Mi s-a părut, din ce în ce mai mult, o lălăială, şi acum chiar nu vreau să mai continui cu ultimele două cărţi,oricât de mare ar fi ispita:))

Ca să vă dau o idee despre cum începe povestea, o să vă spun că Zoey Redbird este o adolescentă normală. Asta până când îi apare un semn în formă de semilună în mijlocul frunţii, semn că a fost Aleasă pentru a deveni un vampir, şi se mută la o şcoală specială, numită Casa Nopţii. Aici, ea dă de copii la fel ca ea, care se pregătesc pentru a deveni vampiri, leagă prietenii, dar, încetul cu încetul, ajunge să descopere şi secrete cutremurătoare şi vampiri răi, care ar putea distruge lumea:)) (iar asta nu este imaginaţia mea, ci a scriitoarelor)..

Termin postarea prin a vă spune că recomand cărţile, în măsura în care aveţi timp şi chef să vă ţineţi de 9 volume apărute când şi când, şi în măsura în care vă plac poveştile vampireşti. Mie una, mi-a ajuns..:)

[In poza este ultima carte aparuta din serie.- vol.7]

Moarte în nori - Agatha Christie

Am revenit la Agatha Christie după ce am citit romanele alea uşoare, pentru că aveam nevoie cu adevărat de ceva acţiune. Şi am primit, după cum am sperat.
Intriga are în centru o doamnă foarte bogată, care este ucisă cu o săgeată otrăvită, într-un avion din Franţa spre Londra. Poirot, care se afla în respectivul avion, este foarte interesat de cazul femeii, şi se simte şi oarecum vinovat, fiindcă a dormit tot timpul zborului, din cauza răului de înălţime, aşa că începe o investigaţie în propriul său stil. Rezolvarea misterului însă se dovedeşte a fi mai grea decât s-a aşteptat, pentru că niciun pasager nu a avut atât un mijloc de a trece pe lângă femeie în timpul zborului, cât şi un motiv pentru crimă. Sau cel puţin aşa pare...

O recomand cu căldură tuturor, şi garantez că n-o s-o lăsaţi din mână odată ce aţi început-o!

No further comments.

M-a deranjat în urmă cu puţin timp o remarcă făcută de una din cunoştinţele mele care, văzându-mi blogul, mi-a spus (mai degrabă reproşat) că acesta nu suscită pic de interes. Când l-am întrebat de ce, mi-a răspuns că nu am subiecte de actualitate, cu adevărat interesante, iar un bun exemplu pentru el a fost postarea în care am povestit despre prima mea experienţă cu clătitele:).
Recunosc că atunci când am auzit lucrul ăsta, mi-am pierdut aproape total, pe moment, încrederea în treaba pe care o fac cu blogul ăsta, şi primul meu instinct a fost să şterg postarea, însă mi-am revenit. Blogul meu a luat naştere pentru că eu am vrut să-mi aştern gândurile în scris, ca un fel de jurnal, nu pentru a deveni ceva comercial, nu pentru a scrie anumite lucruri doar pentru că aşa e de actualitate şi că ceilalţi asta vor să citească. Deci, celor care au pretenţia de la mine să scriu despre cele mai noi ştiri mondene, despre muzică, despre sport, despre jafuri, despre ..nu ştiu, orice se vinde în momentul de faţă, îmi pare rău să le spun, dar poate blogul ăsta nu e ceea ce caută. Şi cu asta cred că am spus tot.

 

Sursa poza

Îngerul căzut - Don J. Snyder

(a patra- şi ultima carte din Colecţia de Romane vol. 8 - Reader's Digest)

Pentru început, îmi pare rău că am cam luat, involuntar, o pauză de la comentat cărţile citite. Asta nu înseamnă că am lăsat-o mai moale cu cititul, doar că am luat-o mai uşor cu blogul.

Ultimul roman din Colecţia de Romane vol.8 îl prezintă pe un bărbat care se întoarce, la moartea tatălui său, în orăşelul său natal, şi destinul face ca acolo el să-şi întâlnească trecutul, să aibă de-a face cu repercusiunile acestuia, şi, bineînţeles, apare şi o fată, tot din trecut:).
Este un fel de dramă de familie amestecată cu o poveste de dragoste, pe un fundal "înzăpezit". Recomand cartea în măsura în care doriţi să petreceţi o zi/după masă stând cu nasul în carte şi visând:)