Amalgam de gânduri

Ok, am dispărut. Din nou. Pentru că se pare că, în ciuda tuturor promisiunilor pe care le scriu pe blog (mai mult pentru mine), nu reușesc niciodată să mă țin de ele și să scriu în mod regulat, iar asta se datorează, în special, faptului că în general îmi este foarte greu să-mi deschid sufletul, să-i las pe ceilalți să vadă ce este în interiorul meu, pentru că atunci când le dezvălui anumite lucruri ascunse despre mine celorlalți, mă simt deodată mai vulnerabilă. Uneori mă simt judecată, neînțeleasă, sau prost înțeleasă după ce spun ceea ce gândesc, așa că prefer să tac și să vorbesc strict atunci când e cazul. 

Mereu am apreciat persoanele care scriu și compun atât de frumos pe blog, vorbind despre sentimente, senzații, trăiri, experiențe sufletești care merită povestite și așa mai departe, dar, când vine vorba să încerc să mă deschid și eu, să mă descarc, pur și simplu nu pot, decât atunci când simt că răbufnesc și trebuie să mă eliberez cumva. 

Apreciez și bloggerii care își povestesc viața de zi cu zi: situații amuzante, experiențe trăite din care înveți ce să faci și ce să nu, sfaturi practice, liste, esee argumentative, și încerc și eu să compun așa ceva, să îmi mențin blogul ”updatat”, ca un fel de jurnal, dar tot ce încep să scriu pare atât de lipsit de sens și de stupid, încât mă opresc. Până și recenziile de cărți pe care încep să le fac mi se par, uneori, fără rost, și renunț la ele.

Cam ăsta este principalul motiv pentru care am luat o vacanță pe perioadă nelimitată de pe blog. Oricum, acum sunt înapoi, și am o mulțiiime de cărți de comentat (cu ocazia asta pot să spun că am citit 39 de cărți anul ăsta - 78% din Reading Challege-ul pe care l-am făcut, la începutul anului, pe Goodreads :D), dar, evident, n-o să am răbdarea să le comentez pe toate, ci o să vorbesc, în viitorul apropiat (sper!!!), despre cele mai importante.. Poate o să scriu și o postare intitulată ”Pe ce cărți să nu îți cheltui niciodată banii”, pentru că au existat și astfel de ”specimene” în istoricul pe care mi l-am creat.

În altă ordine de idei, mi-am făcut și cont de Twitter, lucru pe care nu-l anticipam să se întâmple prea curând, dar, here I am, în căutare de followers, pe care sper să nu-i dezamăgesc :) 

Cam atât pentru azi. Ca să închei postarea într-o formulă faină, o să vă las să ascultați melodia care mă obsedează de-a binelea de câteva zile încoace :)

Sursă foto

Cum să eviţi să-ţi scrii rezumatul la română

Simplu.

Te trezeşti plin de voinţă, care dispare odată cu momentul în care îţi termini micul dejun. Deschizi calculatorul cu intenţia să te apuci să lucrezi, dar nu înainte să mai vezi un episod din House. Între timp, mama ta are nevoie de tine la nişte treburi casnice şi te apuci s-o ajuţi, spre marea ei uimire de a-i fi răspuns, pentru aproape prima oară în viaţă, că o vei ajuta, de bunăvoie şi nesilită de nimeni.

Prânzul se apropie şi el cu paşi repezi şi deja simţi cum trebuie să dai o tură până la frigider ca să îmbuci ceva. După ce mănânci, realizezi că n-ai mai dormit de prânz de o mie de ani, aşa că pui capul pe pernă şi o ţii într-un somn de 3 ore. Te scoli buimac, şi realizezi că iar îţi este foame, aşa că mai petreci ceva timp prin bucătărie căutând ceva de pus pe limbă. 

Când te hotărăşti să ţii drumul drept până la calculator, îţi apare în faţa ochilor vechea orgă la care îţi aduci aminte că trebuia să exersezi. Ei bine, ce moment mai potrivit ca acesta poţi să găseşti ca să te apuci să repeţi două-trei melodii?

Într-un sfârşit, te aşezi în faţa calculatorului, cu Word-ul deschis şi cartea lângă tine, dar prin minte îţi trece un gând: Ce ar fi să scriu pe blog despre lenea mea?.. Aşa că îţi aloci câteva minute de gândire, ca să vezi ce ar trebui să faci: să scrii chestia asta pe blog înainte sau după ce termini de scris rezumatul?

Prea complicată decizia. Între timp, un episod de Dr. House ar putea fi exact distragerea de care ai nevoie, aşa că nu te gândeşti de două ori înainte de a deschide VPlay-ul. :)

Sărind şi peste momentele din zi în care X şi Y te sună să te cheme afară, iar tu le răspunzi cu o voce spăşită că nu poţi, pentru că ai un rezumat de făcut şi nu mai ai când să-l faci altădată, revenim la momentul de faţă, unde un val de vinovăţie, conştiinciozitate şi responsabilitate pune stăpânire pe tine, şi îţi dai seama că ai pierdut petrecut o zi întreagă amânând ceva, doar în speranţa că, poate-poate, nu o să mai fie nevoie să faci acel ceva. Te apuci, deci, de rezumat, cu viteza sunetului, şi nici nu realizezi când ai terminat de rezumat în 6 pagini cartea de 200 de pagini în numai o oră şi un pic. 

Şi atunci, nu poţi să nu te gândeşti: Şi dacă făceam eu lucrul ăsta de azi de dimineaţă?...

P.S. Din moment ce am adus vorba despre cartea asta, m-am gândit să pun şi un citat din ea, în care m-am regăsit un picuţ şi care poate li se aplică şi altora.

...Eu ştiu ce se petrece cu mine: sunt un sentimental. Zadarnic încerc să mă ascund. Sunt sentimental ca orice alt adolescent. Pentru că, altminteri, n-aş fi acum întristat. N-am niciun motiv să fiu întristat. Eu am înţeles de ce nu sunt mulţumit. Pentru că nu "mi-am deschis sufletul" prietenilor. Sunt şi eu ca toţi ceilalţi. Am şi eu nevoie de prieteni. Zadarnic mă minţeam. Şi eu, ca toţi ceilalţi. Vreau adevărul, până la capăt. Vreau să fiu sincer.

(iar cartea cu pricina esteee.. Romanul adolescentului miop, a lui Mircea Eliade :d)

pff.

Cu toate că am fost destul de ocupată şi de stresată (şi încă sunt) în perioada asta, şi n-am mai scris pe blog pentru că nu am mai găsit cuvinte potrivite şi subiecte care să mi se pară relativ interesante (în afară de cele 8 cărţi pentru care trebuie să scriu recenzie, dar pentru care nu-mi găsesc niciodată timp sau chef), am avut parte de nişte experienţe care.. nu ştiu cum să spun, m-au pus pe gânduri. Şi gândindu-mă şi punându-mi ordine în idei, am înţeles, într-un final, ce vreau de la mine, care trebuie să fie scopul meu în viaţă, şi pe ce să mă bazez dacă vreau ca totul să meargă aşa cum îmi doresc. Am înţeles că trebuie să am răbdare şi încredere că, după multe încercări nereuşite, o să ajung, într-un final, acolo unde îmi doresc. Iar dacă drumul pe care l-am urmat va lua o întorsătură diferită, nu voi încerca să schimb asta, pentru că voi şti că aşa a vrut Dumnezeu să fie, şi că totul va fi spre binele meu.

Ceea ce am vrut să transmit prin postarea aceasta nu se rezumă la câteva cuvinte care par (sau poate chiar sunt, nu-mi dau seama pe moment) a fi un monolog parţial incoerent pe care îl înţeleg doar eu şi persoanele cu o foarte mare abilitate de concentrare şi înţelegere. Vreau să spun că, prinşi în rutina zilnică, de multe ori uităm să luăm o pauză şi să ne gândim bine la toate lucrurile care sunt în viaţa noastră, care ar trebui să reprezinte o prioritate pentru noi. Odată însă ce îţi faci ordine în "cămăruţă", o să începi să vezi totul mult mai uşor, mai clar, şi o să fii cu un pas mai aproape de ceea ce îţi doreşti.

În fond, nu asta vrem toţi? :)

Just me, speaking from the heart

În ultima vreme, pot să afirm că m-am schimbat destul de mult. Am devenit mai realistă şi am început să văd lucrurile din jurul meu şi din altă perspectivă, iar una dintre concluziile pe care le-am tras referitoare la atitudinea noastră în general este faptul că suntem mereu nemulţumitori şi tânjim după mai mult decât avem.

Sunt o mulţime de cazuri în jurul nostru (sau cel puţin în jurul meu) unde oamenii pun atâta accent pe ceea ce NU au, încât uită să aprecieze ceea ce le stă în faţă, lucrurile cu care au fost binecuvântaţi de Dumnezeu, iar ăsta este cel mai grav lucru. Oamenii care stau zi de zi în stradă să protesteze, pentru că vor o viaţă mai bună, şi au pur şi simplu impresia (indusă de cineva) că dacă conducerea se schimbă, o să le fie mai bine, ar trebui să se uite la oamenii care efectiv nu au ce mânca, nu au un acoperiş deasupra capului, nu au haine, nu au nimic pe lumea asta..şi totuşi ei sunt liniştiţi. Au pace. Nouă ne lipseşte pacea. De ce?

Persoanele care s-au plâns de la începutul iernii că nu au parte de zăpadă şi care acum, când în sfârşit a nins, şi au avut parte de un peisaj de poveste, alb, se plâng din cauza frigului şi a nu ştiu câtor alte lucruri minore, şi aşteaptă să se topească zăpada.. sunt oameni în lumea asta care văd zăpada doar în filme..nici noi n-am avut parte de zăpadă anul ăsta, până acum 5 zile...şi deodată nu ne mai place, vrem o schimbare, vrem ce nu avem în momentul de faţă.

Părerea mea e că ar trebui să ne gândim serios la toate lucrurile astea, pentru că, dacă vom continua în felul ăsta, o să treacă viaţa pe lângă noi şi n-o să apucăm niciodată să fim bucuroşi pentru ce avem în faţă şi să fim recunoscători pentru toate lucrurile bune care se întâmplă, chiar şi ele cele mai nesemnificative :) 

"For what I have received may the Lord make me truly thankful. And more truly for what I have not received. " -  Storm Jameson

Sursa foto

La mulţi ani!

La mulţi ani, multă sănătate să aveţi şi în anul 2012 şi să vi se îndeplinească toate dorinţele!

Eu una, sper ca anul ăsta să-mi pot duce la îndeplinire toate obiectivele pe care mi le-am propus (printre care cititul a 50 de cărţi minim şi învăţatul să cânt la chitară), şi îmi doresc cel mai mult să fiu sănătoasă, atât eu, cât şi cei dragi :)

Voi ce vă doriţi de la anul ăsta?

Impresii de după Crăciun :)

Crăciunul meu a fost unul foarte frumos, mai frumos decât am sperat. Am primit şi foarte multe cadouri (şi încă mai am de primit), şi am avut ocazia să fiu alături de familia mea şi să ne bucurăm de o zi foarte frumoasă şi foarte veselă.
Am petrecut Crăciunul cu familia, în casă, în condiţiile în care nu mai pot să ies afară de o săptămână, de când am făcut varicelăă.. Da, da, varicelă :( M-am simţit foarte rău înainte de Crăciun, dar acum mă simt foarte bine, cu toate că încă nu pot să ies din casă pentru o săptămână, ceea ce iarăşi îmi este un mare impediment, pentru că nu mai pot să îmi petrec Revelionul cu cei din afara casei, cu care plănuisem o seară foarte frumoasă :).

Oricum, ce face un om atunci când stă în casă? Citeşte şi se uită la filme! Cu cititul nu prea m-am bătut zilele astea, pentru că am fost mai mult ocupată, şi de multe ori mă simţeam rău şi nu puteam să ţin ochii deschişi, însă mi-au rămas cărţi din urmă pe care nu le-am comentat aici pe blog, lucru pe care o să-l fac cât de curând. Cu ocazia asta pot să vă spun şi că mai am de citit o singură carte ca să îmi duc la sfârşit Reading Challenge-ul de pe Goodreads, prin care mi-am propus să citesc 60 de cărţi în anul 2011, şi intenţionez s-o citesc cât mai repede:) În cazul filmelor, am fost mai activă. Am văzut The Invention of Lying, un film drăguţ despre o lume în care oamenii nu ştiu să mintă, spunând tot ce au pe suflet (asta până un "ratat" descoperă că poate să mintă şi intră într-o serie de neplăceri), Something Borrowed, o comedie romantică, şiiii HANGOVER, ambele părţi, care mi-au plăcut la maxim şi pe care le recomand tuturor, precizând că fac parte din categoria comediilor adevărate, la care râzi din toată inima :)).

Cu atât vă las deocamdată, am să revin curând cu recenziile cărţilor de care v-am spus mai sus:*

Merry Christmas!!

Am ajuns să sărbătorim din nou Naşterea Domnului Isus Hristos, care a coborât din cer pentru noi, ca să ne devină Mântuitor, deci haideţi să fim bucuroşi şi să avem în inimă pace şi dragoste pentru toţi oamenii care ne stau în jur! Sărbători Fericite! :)

P.S.Ştiu că cel mai probabil, de data asta n-o să avem zăpadă de Crăciun, dar pur şi simplu a trebuit să pun melodia asta; e pe buzele mele de când a început spiritul Crăciunului!

Morning!

'Neața, România, să crești mare, frumoasă, și tot ce vrei tu! :)

Acum că am scris urarea, așa cum observ prin jur că se obișnuiește, o să mai povestesc un pic în postarea asta despre ce am făcut eu în ultima vreme și de ce am luat așa o pauză subită de la scrisul pe blog.
Cea mai potrivită scuză ar fi şcoala. Am avut (şi încă am) de făcut tot felul de proiecte, de dat teze, de învăţat. Şcoala o am după-masa, aşa că îmi iau libertatea de a mă trezi mai târziu decât ar trebui, iar timpul care îmi rămâne îl pierd în fel de fel de moduri. Se pare că nu şi pe blog, şi îmi cer scuze pentru asta :).
Eh, oricum, ţinând cont că astăzi este zi liberă pentru toată lumea, şi că nu am planuri (mă rog, nu încă) am să profit de timpul liber pe care îl am ca să mă revanşez. Vreau să vă spun că, deşi pe blog n-am mai dat niciun semn de viaţă, am fost foarte activă: am citit 4 cărţi de care trebuie să vă povestesc şi am terminat de văzut toate sezoanele din One Tree Hill (pe care îl începusem de muuuult).
Am mai auzit şi de Gaudeamus, şi m-am ofticat atâââââât de mult că n-am putut să ajung şi eu, încât îmi venea să trântesc radioul de toţi pereţii când începea cineva să spună despre târg.
Deci, stay tuned, pentru că în curând urmează ceva acţiune :)

Limba română prin prisma unui liceean de mate-info

[Asta este o altă postare pe care o scriu într-un moment de maximă frustrare şi nelămurire.]

Cât am fost în gimnaziu, am acceptat româna ca atare, şi m-am străduit să fac cât mai bine pentru că ştiam că o să conteze foarte mult la media mea de admitere la liceu (vorbesc aici şi despre teze şi despre examen). Am înţeles perfect de ce a trebuit s-o facem, de ce să comentăm toate genurile de operă posibile şi imposibile, de ce trebuie să avem habar despre gramatică, şi anume pentru că este limba noastră maternă, este ceea ce ne reprezintă, şi, aşa cum putem să vorbim (unii dintre noi) engleza până şi în somn, româna ar trebui să fie şi mai sus de atât.

Buuuuuuun. Până aici, toate bune şi frumoase. Până am ajuns la liceu. Aici, eu, elev de mate-info, descopăr că o să fac română 3-4 ore de română pe săptămână, şiiiii.... că o să dau acelaşi bac cu filologii care o să ajungă prin nuştu care clasă să aibă 7 ore pe săptămână. Iar asta e foarte frustrant. Unu la mână, nu este corectă chestia asta, şi nu spun aici că ar trebui să avem şi noi 7 ore de săptămână, pentru că cred că mi-aş face somnul de frumuseţe zilnic pe la şcoală, ci că noi nu ar mai trebui să trebuiască să dăm bac la română, sau cel puţin să dăm ceva la un nivel mai inferior, aşa cum se întâmplă la matematică. Doi la mână, dacă ar fi să merg pe principiul "Să moară şi capra vecinului", dacă noi trebuie să ne batem capu' cu româna, de ce să nu îşi bată şi ceilalţi capul cu matematica de nivel M1, sau cu fizica, chimia, biologia şi informatica? Trei la mână..ce rezultat o să aibă 4 ani de tortură prin comentarea literaturii asupra carierei mele care o să se bazeze strict pe mate, info şi limbi străine? Cine o să-mi ceară peste 10 ani să-i spun prin ce se caracterizează descrierea artistică sau romanul? 
 

În plus de asta, mai există un lucru care mă enervează atââât de muult, că nu pot să vă spun. Atunci când trebuie să comentăm o operă literară (în special poeziile), profii ne pun să deducem ce simţea poetul când a scris poezia, la ce se gândea, eventual şi prin ce grădină stătea când a scris opera. În primul rând, mie mi se pare foarte posibil ca un poet să nu se fi gândit la nimic când a scris o poezie, să nu fi fost influenţat de ceva anume (vai Doamne, să vezi că era nostalgic). Frate, poate a vrut pur şi simplu să mai adauge o operă la palmares şi s-a apucat să facă rime. În al doilea rând, să zicem că opera poate are un mesaj şi trebuie să-l descifrez. Trebuie să spun ce îmi transmite mie opera. Iar eu scriu, şi scriu, şi mă simt inspirată. Atunci însă când îi prezint profesorului interpretarea mea, face ochii mari şi îmi spune că în niciun caz nu asta voia să spună autorul, şi începe să-mi bage o altă explicaţie pe gât, care reprezintă opinia lui. Păi bine, dacă ştia că până la urmă o să trebuiască să îmbrăţişăm părerile lui, de ce m-a mai pus să-mi bat capu', ca să mă simt şi prost dup-aia că nu-s în stare să descifrez un amărât de text?

Pledoaria mea se cam încheie aici, frustrarea a început să dispară un pic aşa, pentru că am scos-o afară şi am împărtăşit-o şi cu alţii, şi ştiu că aşa se simt o mulţime de alţi copii de vârsta mea; n-o să încep acum să arăt vinovaţii pentru chestia asta, pentru că habar n-am cine sunt, ştiu doar că trebuie să se gândească un pic şi la chestia asta. Rămân totuşi cu întrebarea de 3000 de puncte: De ce trebuie să tocesc 3000000000 de opere pentru bac ca să le uit a doua zi după?

Sursă foto

Momente şi momente..

Cred că cei mai mulţi dintre noi, noaptea, când nu putem să dormim, pe lângă număratul oilor, stelelor, etc., ne mai gândim şi la ce ni s-a întâmplat pe parcursul zilei, şi, în mod involuntar, ne vin în minte momentele penibile sau frustrante cu care am dat faţă. Atunci ori ne bufneşte un râs isteric, ori ne băgăm cu nasu'n pernă şi începem să urlăm de oftică până ne mai liniştim.
Ei bine, lista pe care o s-o pun mai jos este rezultatul câtorva nopţi de nesomn, în care m-am gândit la toate momentele mai puţin plăcute de care am avut parte, mai mult sau mai puţin, mai des sau mai rar, şi pe care le-am notat pe telefon, în lipsă de creion şi hârtie. So, here it goes:

• atunci când ai un lapsus extraordinar de încăpăţânat, şi oricât ţi-ai bate capul să îţi aduci aminte (un cuvânt, o împrejurare în care ai mai văzut pe cineva), pur şi simplu, nu reuşeşti, aşa că o laşi baltă, sperând că o să te lovească amintirile mai încolo, când ai încetat să te mai gândeşti la asta.
• când profesorul întreabă în clasă "Cine vrea să iasă la tablă?" şi toată lumea începe să se prefacă a scrie de zor în caiet. Singura ta speranţă în momentul ăla e să nu te zărească, ca să nu fii tu ghinionistul din faţa clasei.
• când treci pe lângă o pizzerie, sau pe lângă case, apartamente, de unde răzbate un miros de mâncare aşa de frumos, încât te apucă toate poftele când îţi dai seama că tu n-o să ai şi tu atunci parte de minunăţiile de care au respectivii..
• să spui o glumă pe care n-o "gustă" nimeni, chiar dacă ţie ţi s-a părut super-amuzantă prima dată când ai auzit-o
• să fii în centrul atenţiei într-o încăpere şi să te împiedici sau să te încurci în vorbe; dacă aprofundăm, există şi situaţia în care vrei să impresionezi pe cineva prin hainele tale "magnifice" sau prin inteligenţa ieşită din comun şi atunci să ai un moment de "epic failure", la propriu :))
• să-ţi arunci, ocazional, privirea, către un băiat/fată cu care n-ai nicio treabă, şi exact în momentele alea să se întoarcă cu faţa spre tine.
• să nu ştii nimic despre un subiect pe seama căruia fiecare din jurul tău ştie câte ceva
• să ajungi târziu într-un loc şi să realizezi că ai întrerupt o persoană care vorbea sau că toţi te aşteaptă să te aşezi ca să-şi continue activitatea
• să te uiţi cu ai tăi la un film unde apare o scenă de dragoste sau un sărut mai lung şi să-i vezi foindu-se stânjeniţi sau începând să facă aluzii referitoare la tine şi la cunoştinţele tale din domeniu
• să fii motivul pentru care doi oameni se ceartă 
• to be continued..

Ştiu că mai toţi am experimentat cel puţin odată toate chestiile astea, şi chiar şi altele, şi de-aia vreau să spuneţi şi voi de ce momente penibile sau frustrante aţi mai dat (în afară de cele enumerate, dacă se poate)..

No further comments.

M-a deranjat în urmă cu puţin timp o remarcă făcută de una din cunoştinţele mele care, văzându-mi blogul, mi-a spus (mai degrabă reproşat) că acesta nu suscită pic de interes. Când l-am întrebat de ce, mi-a răspuns că nu am subiecte de actualitate, cu adevărat interesante, iar un bun exemplu pentru el a fost postarea în care am povestit despre prima mea experienţă cu clătitele:).
Recunosc că atunci când am auzit lucrul ăsta, mi-am pierdut aproape total, pe moment, încrederea în treaba pe care o fac cu blogul ăsta, şi primul meu instinct a fost să şterg postarea, însă mi-am revenit. Blogul meu a luat naştere pentru că eu am vrut să-mi aştern gândurile în scris, ca un fel de jurnal, nu pentru a deveni ceva comercial, nu pentru a scrie anumite lucruri doar pentru că aşa e de actualitate şi că ceilalţi asta vor să citească. Deci, celor care au pretenţia de la mine să scriu despre cele mai noi ştiri mondene, despre muzică, despre sport, despre jafuri, despre ..nu ştiu, orice se vinde în momentul de faţă, îmi pare rău să le spun, dar poate blogul ăsta nu e ceea ce caută. Şi cu asta cred că am spus tot.

 

Sursa poza

Same me, new ZIP code.

Îmi pare rău că pentru o perioadă de timp am ieşit din peisaj, atât eu, cât şi blogul, pe care l-am şters din motive subiective, dar am revenit, şi acum aştept să-mi intru din nou în ritm. Am vrut să mă mut pe Wordpress, şi m-am răzgândit în ultimul moment (lucru foarte tipic pentru mine), dar mi-am schimbat adresa în http://corinnas-thoughts.blogspot.com, ca să fie ceva nou, totuşi. Observ că şi interfaţa Blogger s-a schimbat (cei care au bloguri pe Blogger înţeleg ce vreau să spun), şi, cu toate că la început mi s-a părut destul de greu să mă adaptez cu noul look, acum mi se pare foarte practic şi mult mai avansat decât cel vechi :).

S-a terminat şi vara, şi vacanţa. Luni o să încep şcoala, şi, dat fiind că trec clasa a 9-a, abia aştept, pentru că vreau să-mi cunosc noii colegi:). Am intrat la profil real, de mate-info, şi am aflat chiar ieri că o să am 23 de băieţi în clasă, din 30, şi îmi pare bine, fiindcă am descoperit că băieţii sunt de multe ori o companie mai plăcută decât fetele, care au de multe ori personalităţi mult mai plăcute decât acestea.
Cât despre blog, am o mulţime de cărţi de comentat, şi sper să mă ocup de ele cât mai curând. În materie de filme/seriale, am văzut zilele trecute Step Up 3 (varianta normală), şi poate că o să-mi scriu părerea despre el, şi am terminat (într-o lună) şi 7 sezoane din Anatomia lui Grey (mulţumită lui VPlay, care a renunţat la aşteptarea aia de 20 de minute înainte de fiecare episod), dar n-o să-l comentez, pentru că probabil mi-ar lua o zi întreagă.

Cam atat deocamdata. Glad to be back!

Sursă poză

O altă minivacanţă

Asta e partea în care îmi cer iarăşi scuze pentru că nu am mai activat pe blog de ceva timp, dar am fost iar plecată. Am plecat la sfârşitul lunii într-o tabără din apropierea Braşovului, unde am stat aproape o săptămână, am vizitat nişte rude din Olt, iar după 10 zile de călătorii prin partea de sud a ţării, m-am întors acasă, şi nu prea mai aspir la alte ieşiri, având în vedere că vreo lună din vacanţă mi-am petrecut-o departe de casă. De-acum încolo o să stau aici, în Ploieşti, la calculator, la Grey's Anatomy, de care m-am îndrăgostit definitiv şi irevocabil, pe-afară, cu prietenii, şi iar în casă, în compania mult iubitelor mele cărţi.
Înainte să plec, am dat o raită prin centrul oraşului, în căutare de cărţi, şi am găsit la anticariat două cărţi în stare foarte bună, ediţii noi, la nişte preţuri foarte bune, iar romanele s-au dovedit a fi foarte plăcute. Una dintre cărţi, ce am citit-o înainte să plec, este "Se numea Sarah", scrisă de Tatiana de Rosnay, o carte pe care o vânam de mult şi care nu mi-a dezamăgit aşteptările, şi am găsit şi o colecţie de romane, un fel de 4 in 1 de la Reader's Digest, care conţine, după cum am mai spus pe acelaşi rând, 4 romane destul de scurte (scurte însemnând cel mult 200 de pagini), dar care te prind foarte repede. Am terminat deja două dintre ele, şi urmează să scriu recenziile cât mai curând, însă uneori n-am niciun chef să îmi caut cuvinte şi le las tot timpul pe mai încolo.

Deci, cine îmi spune Welcome back?

Blogul meu - istoric, motive pentru care îl ţin, şi altele

Dacă aţi dat vreodată clic în partea din dreapta a blogului, unde este link pentru profilul meu complet (asta ar însemna să intraţi pe pagina asta), aţi văzut, probabil, că blogul meu datează din septembrie 2008. Cu toate că aceea este perioada când mi-am făcut blogul (voind atunci să fie un blog despre muzică :d), am început să scriu pe el abia anul trecut, prin martie, luând exemplu de la o colegă care era atunci o mare bloggeriţă. Am scris pe blog tot ce mi-a trecut prin cap, dar în general lucruri despre mine, care să mă caracterizeze. La un moment dat, când intrasem într-o stare nasoală de spirit, am scris despre sentimente, şi tot felul de chestii, la care mă uit acum un pic cruciş, pentru că pur şi simplu nu sunt o adeptă a descrierilor, nici scrise de alţii, nici debitate de mine (de-asta mai sar uneori pasaje din cărţi unde este descris un singur lucru într-un capitol întreg - gata, am recunoscut, nu mă mai aveţi cu nimic la mână >:) ).

Cum eu stau un pic cam prost cu voinţa şi conceptul de proprie iniţiativă, m-am lăsat de blog pe timpul verii trecute, pentru că nu mai găseam niciun subiect calumea despre care să vorbesc, şi pentru că vara, în general, pe căldura insuportabilă, numai să scrii pe blog nu ai chef. Am revenit totuşi, după cum se vede, după o jumătate de an, în martie, şi am început să scriu în special despre cărţi, care începuseră să curgă necontenit în mâinile mele. Am scris până acum despre 13 romane, pe care vă invit cu mare plăcere să le citiţi. Momentan însă, "producţia de recenzii" este într-o mică pauză, din cauză că n-am mai citit cu aşa de multă ardoare de vreo 20 de zile, de când m-am apucat de Romanul adolescentului miop, care nu-mi place mai deloc, dar pe care vreau să-l citesc, din respect pentru nea Eliade.

În afară de recenzii ale cărţilor citite de mine, cititorii blogului meu mai citesc pe-aici şi diverse lucruri despre filme, seriale, despre activităţile mele cotidiene, care nu cred că prezintă un interes extraordinar pentru cei mai mulţi, dar care îi ajută pe cei care vor să mă cunoască mai bine. Mă ajută şi pe mine, deoarece fiecare postare mă forţează să cuprind în cuvinte esenţialul caracteristicilor mele şi astfel reuşesc să mă descriu mai bine oamenilor care mă întreabă anumite lucruri despre mine. Pot, de asemenea, să bat câmpii legat de ce subiect vreau, fără să îmi fie teamă că persoana de lângă mine mai are puţin şi adoarme. Aici, cei care citesc o fac DOAR DACĂ VOR.

Sincer, vreau să mă ţin de blogul acesta cât mai mult timp. Uneori mă întreb dacă o să mai existe My written thoughts şi când oi avea 20 de ani, şi îmi surâde ideea... Până atunci, cine ştie, o să devin o bloggeriţă profesionistă şi foarte cunoscută :)) (Nu fiţi răi, fiecăruia îi place să viseze :)))

Filme şi seriale [part 1]

Am spus eu mai demult că o să mă ocup de recenzii pentru cărţi şi filme, însă nu prea am convingerea că m-aş pricepe bine la filme, motiv pentru care m-am axat mai mult pe cărţi. Cu toate astea, serialele şi filmele constituie o mare parte din pierderea timpului meu la calculator, şi în ceea ce urmează o să fac o listă cu ce vizionez momentan şi ce plănuiesc pentru mai departe.

O să încep cu serialele pe care le urmăresc momentan (pe internet):

• Pretty Little Liars - e vorba de 4 prietene a căror "şefă de gaşcă" a dispărut într-un mod misterios în urmă cu un an de zile, şi care primesc mereu mesaje de la un necunoscut, care se pare că le ştie toate secretele pe care le ştia doar Alison (fata moartă).
• The Vampire Diaries - n-are rost să mai explic, numele spune tot
• Chuck - cel mai amuzant şi super tare serial cu spioni :x
• One Tree Hill - despre doi fraţi vitregi care se calcă pe bătături..mă rog, dramă adolescentină, şi pe alocuri momente foarte funny. UPDATE 1: fraţii vitregi au devenit fraţi adevăraţi între timp, iar drama adolescentină dispare, pentru că personajele ajung oameni maturi, şi devine dramă de adulţi
• Gossip Girl - tot dramă adolescentină, numai că acţiunea se petrece în Upper East Side, iar personajele principale reprezintă spuma societăţii new yorkeze
• 90210 - cel mai plictisitor serial cu liceeni, pe care l-am urmărit strict din lipsă de ocupaţie
• Lie To Me - e vorba despre un tip foarte instruit în microexpresii (expresiile feţei), care ajută, împreună cu echipa sa, la rezolvarea unor cazuri ale poliţiei şi FBI-ului, prin identificarea sentimentelor oamenilor şi interpretarea lor.

Am urmărit şi câteva episoade din Hellcats, un serial cu majorete, secrete, şi intrigi, dar mi s-a părut foarte plictisitor şi l-am lăsat baltă. Se pare că foarte mulţi oameni îmi împărăşesc opinia, dat fiind faptul că, după primul sezon, a fost..anulat.
La televizor nu prea mă mai uit, însă atunci când o făceam, urmăream seriale precum:

• Walker, Texas Ranger - un film poliţist, cu Chuck Norris personaj principal.
• Columbo - tot poliţist (mai mult mystery)
• Jane Doe - de fapt ăsta nu este serial, ci o serie de 9 filme poliţiste de 2 ore, dintre care am văzut şi eu vreo două la TV. Abia de curând am aflat numele seriei, dar se pare că filmele sunt de negăsit pe net..
• Passions - asta e un fel de "Tânăr şi Neliniştit", adică o telenovelă engleză şi cu câteva mii de episoade, din care am văzut cel mult 100, pentru că erau extrem de plictisitoare
• vorbind de telenovele, vreau să vă spun că nu prea sunt adepta lor, iar un mare factor la aceasta l-a reprezentat mama mea, care n-a văzut niciodată cu ochi buni postul Acasă TV :d. Totuşi am urmărit două din ele: Soledad, pe când eram foarte mică, deci nu mai ştiu deloc despre ce era vorba; şi Patito Feo (trad. Răţuşca cea urâtă), care mi-a plăcut cât de cât, dar mai mult pentru că era la vogă şi simţeam nevoia de a avea şi eu o idee despre subiectele pe care le dezbăteau colegele mele. Aa, şi să nu uit, m-am uitat şi la Secretul Mariei (pe Antena 1), cu toate că mama nu mă lăsa de nicio culoare, dar îmi plăcea foarte mult, şi la Vocea inimii (tot pe Antena 1).

Seriale pe care plănuiesc să încep să le urmăresc nu prea sunt, pentru că am început de curând să mă uit la Lie to me şi la One Tree Hill. Am auzit de Grey's Anatomy şi House M.D. de la multe persoane, ca fiind seriale foarte bune, şi mi-ar place să le văd, însă au foarte multe sezoane la activ, şi ţine şi de timp, deci..nu se ştie.
Cam atât cu istoricul serialelor care au luat parte, mai mult sau mai puţin, mai demult sau mai recent, la cultura mea generală (aici vorbind despre învăţarea limbii engleze într-un limbaj uzual, despre aflarea de obiceiuri americane, locuri din lume, etc.), şi la a face timpul să treacă mai repede.
Am promis că voi scrie şi despre filme, însă nu mă gândeam că îmi va lua atât de mult timp şi spaţiu să scriu despre seriale, deci o să revin cu partea a doua a postării destul de curând, sper eu.

P.S. Dacă vreţi să urmăriţi primele seriale despre care v-am spus, cele de pe net (despre celelalte nu ştiu), nu ezitaţi să luaţi cu asalt www.seriale-online.ro şi www.vplay.ro.

UPDATE 2: Spuneam mai demult că am auzit de Anatomia lui Grey ca fiind un serial bun, şi am început să îl urmăresc. Am terminat de vizionat într-o lună toate cele 7 sezoane apărute, şi mi-au plăcut la nebunie! Abia aştept să apară sezonul următor:x.

My life these days

Uh...n-am mai scris de ceva timp, în mare parte pentru că am luat vacanţă, şi în momentele astea, şi neuronii mei iau o mică mare pauză. Am două examene săptămâna viitoare, care, filozofic vorbind, îmi vor hotărî liceul destinul dar, cum n-am fost niciodată genul care să-şi facă griji (până în ultima zi), n-am niciun stres. Am început să citesc Romanul adolescentului miop, dar mă plictiseşte aşa de tare, încât m-am hotărât să-l las o vreme, ca să nu mă deprime (scuze pt. cei care sunt fani ai romanului..eu doar spun ce-am pe inimioară). Cum nici de citit n-am, nici de învăţat nu învăţ, nici treabă prea multă nu fac..stau şi pierd vremea, şi mă întreb seara ce-am realizat eu pe parcursul zilei. Îmi propun, bineînţeles, ca următoarea zi să fiu mai harnică, dar sfârşesc tot în faţa facebookului, a filmelor, şi, ocazional, în faţa blogului meu, pe care sper din tot sufleţelul că-l citeşte cineva (în afară de mine). [Si sper, again, să nu-l las baltă aşa cum l-am lăsat vara trecută..]
Ca să mă contrazic un pic, nu stau doar în faţa calculatorului. Mi-am luat duminică (da, in ziua de Rusalii - era deschis la Metro :d) role (yayy!!), de care am dus lipsă cu desăvârşire vreun an, şi am ieşit cu ele prin cartier să mă plimb. Bineînţeles, pentru ca ziua mea să nu fie bună, s-a găsit un câine maro cu un ochi albastru şi unul negru să mă latre, să mă fugărească (pe scurt, să mă sperie), şi astfel m-am autoexpediat înapoi în casă, la calculator.
Astăzi s-a întâmplat o chestie foarte ciudată. Când am venit de la pregătire, m-am dus să-mi iau o ingheţată, pentru că sunt un pic cam dependentă de ea (asta pt. necunoscători). STUPOARE! Nu am găsit decât cu vanilie (care nu prea-mi place de nicio culoare), şi m-am lăsat păgubaşă (asta până la următorul magazin, unde am găsit Joe Chocomania:x:x).

Ca să derulez înapoi.... Vineri am fost la Bucureşti, pentru premierea concursului de care v-am mai povestit, Shakespeare School Essay Competition (citeşte despre el aici). Am luat locul 4 din 20 (prima menţiune), şi m-am simţit foarte bine, pentru că am câştigat multe premii foarte drăguţe. Am dat o raită şi la Afi Palace, de care m-am îndrăgostit de-a binelea, şi căruia i-am promis o revedere foarte curând! După ce am mai rătăcit prin Bucureşti vreo oră cel puţin, ca să găsim ieşirea spre Ploieşti, am ajuns acasă, am ieşit afară cu prietenii...şi cam atât.

Sigur mai sunt nişte amănunte de care o să-mi aduc aminte la noapte, când o să încerc să dorm liniştită (fără bâzâit de muşte care ajung până la urmă strivite pe geam, de către papucul care acţionează, cu ajutorul meu, cu o forţă foarte rapidă şi foarte mare), dar deocamdată mă opresc aici, pentru că mi-e cam foarte somn.

^^

Am revenit, dupa sarbatori, si de curand citesc o alta carte, "O supradoza de moarte", de Agatha Christie, dupa o pauza de carti de vreo saptamana, care aproape m-a innebunit (de-a binelea :) ).

Cartea e pe gustul meu, si parca vad cum maine o sa stau in fata ecranului, scriindu-mi parerile...

Paste fericit!

Cu ocazia Sarbatorilor Pascale, vreau sa va urez tuturor celor care dati cate o raita pe blogul meu, multa sanatate, bucurii, dragoste si tot ceea ce va doriti, alaturi de familiile si prietenii vostri!

New beginnings..hopefully.

Mda... constat, asa cum am constatat si in postarea anterioara (cea de acum vreo 6 luni), ca n'am mai dat pe'aici de cam mult timp. Mi'am adus aminte de blogul meu aseara, cand am dat de siteul www.goodreads.com, site pe care, apropo, il recomand tuturor cititorilor de carti.
Nu stiu cati dintre cititorii blogului stiu ca ador cartile. Ma rog, nu ca m-as fi dat de ceasul mortii ca sa fac faptul asta cunoscut. Dar de ceva timp, mai exact, vreo 5 luni sa fie, am inceput sa citesc carti pe banda rulanta. Am descoperit, de asemenea, spre surprinderea mea, si aproape disperarea parintilor, ca nu pot sa stau mai mult de doua saptamani fara sa citesc o carte, chit ca stau la calculator cat sa compenseze. Astfel, am inceput sa dau iama prin bibliotecile bunicilor, ale prietenelor, ale orasului si prin librarii, in cautare de carti noi. De gasit, am gasit, mi-am facut chiar si o lista cu ce am citit si ce vreau sa citesc in continuare, iar acum ramane sa le gasesc.
Din aceasta cauza, am decis ca blogul "My written thoughts" sa se axeze mai mult pe recenzii ale cartilor pe care le-am citit, si, de asemenea, pe filme vizionate, si care merita o recenzie.
In concluzie, sper sa fiu mai activa decat am fost in ultimul an..

P.S. Daca stiti vreo carte buna, care merita citita, pe care ati citit-o, sau intentionati s-o faceti, lasati-mi un comentariu cu numele cartii, autorul, si, eventual, impresii (fara spoilere, va rog!). Sunt deschisa la orice sugestii. Idem pentru filme. Thx:)

P.S.S. Fac apel la indulgenta voastra:) I'm new in bussiness ;;)

Back on Earth.. xD

Dupa o vacanta destul de interesanta, in care am experimentat verbul "a lenevi" intenss, revenim iar cu picioarele pe pamant si mergem la scoala... chiar daca unii dintre noi am fi vrut ca vacanta sa mai dureze vreo luna-doua..

Eu n-am mai fost asa de activa pe aici, dar poate acum, ca sunt mai treaza un pic decat am fost asta-vara, o sa intru mai des.


Bisous ;x