Memoriile unei gheişe - Arthur Golden

Recunosc că mi-a luat ceva mai mult timp să termin cartea asta, dar vine şi explicaţia: am citit şi altceva în paralel (first experience:D), şi cartea a fost un pic cam prea condensată, cu scris mic, pagini multe, multă descriere. Mi-a plăcut totuşi foarte mult, pentru că, pe tot parcursul cărţii, am fost sigură că povestea este desprinsă din realitate, dat fiind că existau foarte multe detalii, şi naratoarea i se adresa cititorului ca şi cum ar fi fost la o ceaşcă de cafea, subiectiv, la persoana I. Abia la sfârşit, la rubrica de mulţumiri, am citit şi eu că personajele sunt ficţionale, cu toate că existaseră în perioada 1930-1940, în realitate, unele care s-ar fi putut asemăna cu cele prezentate.
Este destul de greu să fac un sinopsis, dar o să încerc. Chiyo (al cărei nume se schimbă apoi în Sayuri), o fetiţă dintr-un sat japonez, este vândută de către tatăl ei, după ce mama sa moare de cancer, şi ajunge la o okiya, adică o casă în care sunt găzduite gheişele. Gheişele sunt dame de companie foarte culte, sofisticate, care îşi încântă clienţii prin cântec, dans, şi turnat sake (băutură tradiţională), iar asta este ceea ce Chiyo învaţă pe parcurs. Are norocul de a o întâlni pe înţeleapta Mameha, care o îndrumă şi o ajută să devină cunoscută, însă trebuie să ţină piept şi atacurilor rivale, care nu contenesc să apară. Sayuri însă se îndrăgosteşte, iar asta nu poate să-i aducă decât necazuri.
Mai multe detalii despre ce înseamnă viaţa de gheişă, despre ce se întâmplă cu Sayuri, nu puteţi afla decât dacă citiţi cartea, lucru pe care vi-l recomand cu căldură! :)

Francezii şi românii

[postare scrisa intr-un moment de maxima concentrare, frustrare, enervare, si sinceritate]
Dacă până acum câtva timp cochetam cu ideea de a pleca în Franţa când voi deveni mare, ce am aflat zilele astea m-a lăsat cu un gust super nasol pe limbă, şi m-a făcut să mă răzgândesc total.
Cum eu nu prea sunt o adeptă a televizorului, recunosc că n-am mai auzit de mult timp un buletin de ştiri, aşa că am fost foarte şocată ieri să aflu, de la şcoală, chestia asta, despre care cred că sunt ultima pe-aici care află.
Să bagi la închisoare, într-o ţară străină, oameni nevinovaţi pentru că au iPhone şi pentru că sunt români (lucru care li se pare multora, cred, o totală contradicţie), şi mai mult decât atât, să nu laşi omul să vorbească în apărarea sa, mi se pare cel mai josnic lucru cu putinţă. Doar să mă gândesc că aş putea să fiu eu în locul celor trei, că cineva m-ar discrimina în aşa hal într-o ţară străină, că acelui cuiva i s-ar părea ABSOLUT IMPOSIBIL ca un român ca mine să fie într-atât de inteligent încât să înveţe la Sorbona, sau la fel de imposibil să aibă un iPhone, mă enervează şi mă frustrează atât de tare, încât îmi provoacă scârbă.
Am mai găsit un caz similiar, al unui doctor român foarte bun în meseria sa, plecat în Franţa, şi concediat din cauza naţionalităţii (citeşte aici), dar nu mai comentez şi despre el, pentru că am impresia că deja mi-am arătat îndeajuns imeeeeensa frustrare care m-a cuprins.
Ca să mă fac înţeleasă cum trebuie totuşi, trebuie să spun că sunt foarte conştientă că există rromi proveniţi din România, şi chiar şi români-români, care fac tot felul de prostii şi altele în Franţa şi nu numai, şi oamenii ca ăştia trebuie pedepsiţi de-a binelea. Dar asta nu înseamnă că trebuie ca toţi să suferim din cauza lor, că trebuie să fim etichetaţi drept un popor de hoţi, ucigaşi, şi tâlhari, pentru că nu suntem toţi aşa. Oricât de straniu ar părea pentru străini, chiar există şi români cinstiţi, care pleacă în străinătate pentru a-şi construi o viaţă mai bună, bazată pe onestitate, şi nu pe furtişag.
Dar până o să realizeze şi francezii chestia asta (şi nu numai ei, mai sunt şi alţi "românofobi" prin Europa), n-avem decât să aşteptăm, şi să le arătăm obrazul, sau eventual, motto-ul lor naţional: Liberté, égalité, fraternité....

Sursa poză

Ne întâlnim la Veneţia - Elizabeth Adler

(a treia carte din Colecţia de Romane vol. 7 - Reader's Digest)

O carte la fel de uşoară ca şi celelalte două de dinainte, "Ne întâlnim la Veneţia" este o lectură foarte potrivită pentru o după-masă liniştită, în care nu îţi poţi găsi nicio ocupaţie.
Principala protagonistă a romanului este Precious Rafferty, numită de prieteni Preshy, o americancă stabilită la Paris, care conduce un mic magazin de antichităţi, lăsat ca moştenire de către un bunic bogat. La capătul celălalt al planetei, în Shanghai, se află verişoara sa, Lily Song, pe care nu a întâlnit-o niciodată, şi care se ocupă, cel puţin în aparenţă, de acelaşi lucru. Aceasta din urmă pune mâna pe un colier nepreţuit, care duce în spate o poveste impresionantă, şi de aici porneşte o aventură foarte periculoasă care îi duce pe protagonişti în Paris, Monte Carlo, Veneţia, Shanghai, şi Boston. Între timp, Preshy se îndrăgosteşte de frumosul american Bennett James, care se dovedeşte la scurt timp a fi o cu totul altă persoană..

Vă recomand cu plăcere cartea, care este un thriller romantic (cuvintele autoarei) foarte reuşit. :)
Sursă poză

Plăcinta e dulce la sfârşit - Alan Bradley [carte de la Bookfest:d]

M-am desfătat zilele astea cu primul roman al canadianului Alan Bradley, care a făcut o treabă foarte bună. Personajul principal este Flavia de Luce, o fetiţă de 11 ani, a cărei mare pasiune este chimia şi prepararea otrăvurilor, testate pe surorile mai mari şi răutăcioase. Pe lângă asta, este o fată foarte ageră si intuieşte foarte repede lucruri pe care ceilalţi nu le-ar putea vedea niciodată. Aşa cum au spus şi criticii cărţii, Flavia de Luce este un amestec de Sherlock Holmes, care contribuie cu abilităţile deductive, Marie Curie, care aduce chimia, şi Dr. Jekyll, acesta din urmă venind cu zelul.

Acţiunea propriu-zisă se întâmplă în Anglia, în vara lui 1950, în jurul conacului Buckshaw al familiei De Luce. Într-o seară, Flavia aude o ceartă între tatăl ei şi un bărbat roşcat, iar acesta din urmă este descoperit câteva ore mai târziu de către Flavia, în parcela cu castraveţi, chiar înainte de ultima suflare. Deşi conştientă de gravitatea faptului, fetiţa este foarte entuziasmată pentru că are de-a face cu un lucru neobişnuit, şi începe să investigheze pe cont propriu moartea bărbatului. Între timp, tatăl Flaviei este arestat ca principal suspect, iar acest lucru o motivează pe micuţa detectiv să sape adânc în trecutul tatălui său. Descoperă astfel o mulţime de secrete îngropate de vreme, care nu au ieşit niciodată la iveală, şi care se învârt în jurul unor timbre unicate. Bineînţeles, se schimbă roata şi pentru Flavia, care nu poate să fie întotdeauna pregătită pentru orice..

Chiar vă recomand cartea, cu siguranţa că vă va plăcea!


P.S. Asta a fost postarea cu nr. 50! E bine, având în vedere că am stat pe tuşă o juma' de an..

Moni si Iri = Chh.

Nu, vreau sa stiti ca in niciun caz nu m-am luat de mondenitati (pentru asta aveti Rimelul), ci mai degraba, o intamplare despre care am auzit m-a facut sa scriu despre asa un subiect care ma irita.

La etajul la care locuiesc, mai stau inca doua doamne batrane, vaduve, prietene cel putin de cand m-am nascut eu. Bineinteles, cum sunt batranele, orgolioase, care se supara din orice, si ele s-au certat de destule ori. Dar ultima cearta m-a cam pus pe ganduri.

Aparent, cearta a provenit de la nu stiu ce neintelegere cu un aspirator, dar samanta a fost plantata inca de la inceputul scandalului astuia cu Moni, Iri, si Irina :-j. Una dintre femei este de partea Monicai, spunand ca "nu-i mai trebuia bosorogului aluia una asa tanara", iar cealalta ii tine partea lui Iri, pentru ca are si ea un baiat mai batran, care s-a (re)casatorit cu una de doua ori mai tanara decat el..

Deci, dragii mei Monica si Iri, de ce trebuie neaparat sa va spalati toate rufele murdare in public? Pun pariu pe ce vreti ca exista mii de oameni in situatia voastra, care trec prin divorturi si lupta pentru custodie, avere, bla bla bla. De ce trebuie sa fie totul mediatizat? Si daca o sa-mi spuneti ca paparazzi sunt de vina, eu va spun ca am aripi si pot sa zbor. Daca n-ati fi cautat mass-media in jurul vostru inainte si daca ati fi fost mai discreti cu viata voastra privata, credeti ca s-ar fi ajuns ca pe fiecare post de televiziune sa va apara moacele?! Eu nu cred.
Si, ce doare cel mai tare este ca nu sunt ei cei care sufera, ci milioanele de oameni nevinovati care se uita la televizor, si, vrand-nevrand, ajung sa se implice si sa-si bata capul cu toti scandalagiii...

O supradoza de moarte - Agatha Christie

Revin, un pic mai tarziu decat ma asteptam, dar asta nu deoarece am stat mult sa zabovesc pe carte, ci pentru ca n-am avut timp sa intru sa scriu.
Am citit in weekendul trecut "O supradoza de moarte", o alta carte din lista mea de carti de Agatha Christie pe care trebuie sa le citesc, si am savurat-o pe deplin. Scriitoarea nu m-a dezamagit nici de data asta, ci m-a tinut in suspans pe tot parcursul cartii.

Spre deosebire de alte romane de-ale lui Christie, unde crima se invartea in jurul unei relatii nepotrivite, aici este pus in prim-plan un conflict politic intre mai marii Angliei. Un medic linistit moare in timpul programului sau de lucru. Desi la inceput autoritatile tind sa creada ca a fost vorba de o sinucidere, din cauza unei greseli de lucru pe care acesta o facuse, Hercule Poirot nu se lasa pana nu demonstreaza ca a fost o crima. Si asta nu e tot: inca doua persoane mor in conditii 'dubioase', iar Poirot isi ia angajamentul de a gasi asasinul... insa treaba asta se dovedeste mai grea decat pare..

Prima ancheta a lui Maigret / Maigret si batrana doamna - Georges Simenon

Un 2 in 1 de la Adevarul, pe care l-am citit in ultimele zile. Auzisem de mult despre Simenon si personajul sau, Maigret, si am fost curioasa sa-l citesc, dar pot sa spun ca am ramas usor dezamagita.

"Prima ancheta a lui Maigret" il prezinta pe comisar (pe atunci un simplu secretar la politia cartierului), care primeste in toiul noptii, la sectie, o vizita ciudata de la un muzician, care raporteaza un eveniment destul de ciudat: vede o femeie tipand la fereastra resedintei Balthazar, faimoasa firma de cafea, un om ciudat dand tarcoale casei, si aude o impuscatura. Ducandu-se sa vada ce se intampla, majordomul aproape il ia "la suturi", la propriu, spunandu-i ca este beat. Cand secretarul Maigret se duce la fata locului, locuitorii casei Balthazar il primesc cu sarcasm, incercand sa-i demonstreze ca nimic nu s-a intamplat, ba chiar ca au fost deranjati din cauza unor motive invocate de un "betiv". Insa instinctele lui Maigret ii spun acestuia ca, de fapt, ceva s-a intamplat, si porneste intr-o investigatie pe cont propriu, cu multe obstacole.

"Maigret si batrana doamna" reprezinta unul dintre cazurile lui Maigret. O batrana doamna vine la Paris dintr-o statiune litorala, pentru a-i prezenta comisarului un incident petrecut la ea acasa. Menajera ei, Rose, obsedata de sanatate si medicamente, bea un medicament care ii fusese destinat batranei. A doua zi, fata este gasita moarta, iar autopsia indica otravire cu arsenic. Maigret vine in satucul linistit de la malul marii, si descopera acolo fel de fel de secrete legate de trecutul familiei batranei, dar nu numai...

Recomand cartile celor care vor sa o ia ceva mai moale dupa un roman trepidant, dar si celor carora le plac romanele politiste, indiferent de protagonisti. :)

Elevul Dima dintr-a saptea - Mihail Drumes

Am citit ultimele zile "Elevul Dima dintr-a saptea" ca recomandare a unei colege, si pot sa spun ca mi-a placut. Este o carte in special pentru adolescenti, si fiecare dintre noi putem sa ne gasim in paginile cartii: intre cei patru pereti ai clasei, profesori cu porecle care mai de care (Michiduta, Damigeana, Laita, Zecimalu'..), limbaj si gandire tipic adolescentine, primele iubiri, visuri mari si indraznete de viitor, cu care speri sa schimbi lumea, etc.

Pentru cei care nu au citit cartea, o sa incerc sa rezum cat mai pe scurt:
Grigore Dima, un baiat roman, nascut in strainatate, umblat prin toata lumea, vine in patria sa mama, la Craiova, pentru a-si continua studiile la o scoala publica, pana atunci educatia sa fiind facuta in particular. Parintii sai il dau in gazda la italianca Dona Bianca, unde mai stateau si alti viitori colegi de-ai lui. Acolo o intalneste pe Lotte, fata gazdei, insa nu intr-o imprejurare placuta (Dima intra peste ea in timp ce se dezbraca), si, certurile dintre cei doi devin din ce in ce mai patimase, transformandu-se in dragoste.
In timpul unei asa-zise lupte intre el si Lotte, Dima sparge rama unui tablou din camera, si gaseste acolo ascunsa o scrisoare, unde scrie despre o comoara ascunsa de pe o insula nelocuita din Pacific. Planuieste astfel, impreuna cu alti 1000 de elevi din scoala, o mare expeditie pe Pacific, peste 4 ani, si infiinteaza Asociatia Romana pentru Expeditia Transoceanica (A.R.P.E.T.), o organizatie care ajunge in scurt timp foarte populara si respectata.
Cu toate ca asociatia este din ce in ce mai optimista si sigura pe sine ca va ajunge departe, intervin, ca de obicei, probleme, iar viitorul arpetistilor nu mai e asa de sigur...

Ca sa aflati mai multe va recomand sa cititi cartea :)

Piramida.:)

Intr-o zi frumoasa de primavara, am fost anuntati ca vom lucra cu niste frantuzoaice la Muzeul de Stiintele Naturii din Ploiesti, un proiect despre deseuri alimentare. Am fost incantata sa ma bag, si chiar n-am regretat. Am scapat de scoala, ma rog, pentru doua-trei ore pe zi, dar tot a fost ceva.
Mi-a placut ceea ce am facut. La inceput am discutat despre deseuri, si cum trebuie tratate ele, am facut cunostinta chiar cu un mormant peste care era pus un morman de deseuri (una dintre frantuzoaice a vrut sa arate un mormant in viitor, daca lumea va continua in felul asta), am vazut cateva coliere facute din bomboane, si multe alte chestii dragute.
In fine, cea mai frumoasa parte a fost aia in care am construit o piramida din deseuri alimentare. Lucrul a fost presarat pe alocuri cu glume, cu straduintele noastre sa vorbim fluent franceza, dupa care am ajuns sa vorbim in engleza, romana, franceza, portugheza, spaniola, italiana :)). Per total insa, a fost o experienta super si as vrea sa mai am parte de asa ceva.

*_*

De adaugat pe lista "Locuri de vazut intr-o viata"

In urma cu cativa ani, am fost intr-o calatorie cu masina in Europa, ce a durat aproape 2 saptamani. In timpul asta insa, am vazut o multime de locuri si mi-a fost de ajuns pentru a-mi face o parere despre anumite tari. Au fost tari care m-au impresionat prin arhitectura lor, prin peisajele lor naturale, tari care m-au impresionat prin multitudinea de obiective turistice, dar si tari care m-au impresionat prin toate aspectele de mai sus.
Dintre toate locurile in care am fost as putea spune ca cel mai mult mi-a placut Franta. De cand eram mica imi placea sa aud despre Franta, simplul cuvant imi este corelat in minte cu ceva frumos, deosebit. Limba lor este de asemenea fantastica. Dar cand am fost acolo, m-am simtit de 100 ori mai bine decat atunci cand ma simt cand vorbesc despre Franta. N-o sa vorbesc despre fiecare oras sau localitate in care am fost, deoarece mi-ar lua prea mult. O sa descriu insa Parisul.
Orasul acesta fantastic despre care stie intreg mapamondul m-a incantat in toate aspectele lui. Daca ajungi in Paris, nu poti sa te plictisesti. Nu poti sa spui ca nu mai ai ce vizita sau ca nu gasesti peisaje de admirat. De asemenea, arhitectura e unul dintre asii Parisului. Totul este frumos in Orasul luminilor. Daca ajungeti acolo, nu ezitati sa vedeti Turnul Eiffel sau Muzeul Louvre, nu ezitati sa faceti o plimbare pe Champs Elysee, nu ezitati nici sa treceti pe sub Arcul de Triumf.. Si sa nu uit.. Nu scapati din vedere nici faimoasa plimbare cu barca pe Sena.. veti regreta mai tarziu. Pentru ca avem o singura viata [asta daca nu credeti in reincarnare]. Si avem zile, ore, minute, clipe pentru a o trai. Si este pacat sa nu profitam de ceea ce avem.
Trecand de Paris si Franta, ajungem si in Monaco. Bogatia de peisaje m-a impresionat. Marea Mediterana, vazuta din Monte Carlo, este extraordinara. Plaja cu nisipul fin, imensul port si faleza plina de turisti care fotografiaza si restaurante care isi asteapta clientii la o pizza sau la o inghetata nu sunt lucruri pe care sa nu vrei sa le vezi. Si nu uit nici casino-urile, magazinele de lux cu ispititoarele lor vitrine sau imensele parcuri unde poti sa te plimbi o zi intreaga fara sa spui ca te-ai plictisit. Pe scurt, Monaco este o tara in care oamenii bogati sunt in elementul lor. Dar chiar daca esti un simplu calator pe pamantul asta, fara avere, fara bogatii, nu trebuie sa renunti la a vedea Monaco doar pentru ca nu esti bogat. Va spun, merita.
Ce mai m-a impresionat a fost Venetia, cunoscuta localitate italiana, unde in loc de strazi ai ape. Oraselul este impartit in doua, iar ca sa treci dintr-o parte in cealalta ai neaparata nevoie de..o barca.
Ce sa mai, scriind aici mi-am dat seama ca, daca as sta sa ma gandesc mai bine, toata calatoria mi-a placut. In fiecare tara gasesti ceva frumos si care sa-ti atraga privirile. De la oraselele elvetiene si muntii Andorei pana la Milano si Marea Mediteranei, din Germania si Franta pana la Italia si Spania, totul merita sa fie vizitat.
Asadar, daca aveti ocazia, nu ratati o vizita in Europa. N-aveti cum sa va plictisiti. O sa vedeti imediat ca fiecare tara a Europei isi merita locul pe lista locurilor de vazut intr-o viata.

XOXO

P.S. Poza atasata este din Monte Carlo. Dati clic daca vreti sa o vedeti in format mai mare.

Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul!!

De cand eram mica, voiam sa aflu mai multe despre celelalte tari dezvoltate de pe planeta. Auzeam de la parinti despre SUA, Anglia, Franta, Germania, si imi doream sa aflu mai multe despre ele. Ii auzeam de asemenea cand spuneau "ehei, n-o sa fie la noi, romanii, niciodata ca la astia". Nu prea stiam ce inseamna, dar acum m-am facut destul de mare si am descoperit ce ne lipseste noua, romanilor, pentru ca sa ajungem sa ne comparam cu germanii, francezii si americanii...ne lipseste CIVILIZATIA! Toti pleaca din tara: spitalele raman fara doctori, scolile fara profesori, si tot asa. Toti pleaca spre mai bine ... dar de ce nu putem sa facem din tara noastra ceva "mai bine"? De ce trebuie ca noi sa fim pe ultimele locuri la civilizatie in Europa?

Va spun eu, asa cum pot. NU putem sa schimbam ceva peste noapte. Trebuie sa lucram la asta. Nu putem sa spunem "de ce nu putem si noi sa fim civilizati?" si a doua zi sa ne trezim civilizati. Nu! Spre exemplu, ce ma enerveaza e ca multi spun "Am fost in tara X..bai, si acolo o curatenie..nimic pe jos, totul curat , toti oamenii aruncau gunoaiele in cosuri...ce misto ar fi sa fie si la noi asa"...si la urmatorul pas arunca ambalaju` de la punga de chipsuri..pe jos. Pai si va intrebati de ce e asa mizerie..nepasarea crunta de care dam dovada e raspunsul la intrebare.

Mare dreptate avea o profesoara , care ne spunea ca totul are un inceput, si daca vrem sa schimbam ceva in bine, trebuie sa porneasca de la noi si sa dam din pornirea noastra si altora.

Nu va multumiti sa spuneti "Ei, traiesc in Romania, asta e, cand oi fi mare ma duc intr-o tara mai civilizata, imi gasesc eu ceva de lucru si vad eu cum ma adaptez." Nu. Pentru ca nici acolo n-o sa fiti mai civilizati ca aici. Si uite asa, francezii, englezii, nemtii, ne dau suturi si incearca sa ne interzica intrarea la ei. Ei tin la tarile lor. De ce sa nu facem si noi asa?

Acuma scuze toti carora v-am ranit orgoliul, sau v-am suparat, dar v-am spus-o ca de la amic la amic. Si sa nu ma intelegeti gresit : nu spun sa nu plecati la Honolulu cu autocaru`, dar...pana plecati aveti si voi grija ce lasati in urma :)... Daca nu va convine ce 'textuiesc' aici, asta e. "Nu poti sa-i multumesti pe toti."

Mai vorbim :D