Misterioasa afacere de la Styles - Agatha Christie

Aveam eu o impresie că acest roman a reprezentat prima apariţie a lui Poirot, şi, cu puţin ajutor de la Google şi Wikipedia, mi s-au confirmat bănuielile. Se pare că Hercule Poirot, detectivul belgian, apare pentru prima oară în 1920, în Misterioasa afacere de la Styles, unde face cunoştinţă şi cu Arthur Hastings, cel din a cărui perspectivă este povestită atât întâmplarea asta, cât şi o mare parte din cele ce vor urma.

Mie una întotdeauna mi-au plăcut cărţile lui Christie, pentru că sunt scurte, la obiect, fără descrieri inutile şi sentimentalisme care nu-şi au locul în poveştile de genul ăsta, şi te ţin în suspans până la sfârşit. Cu toate astea, romanul aici de faţă nu m-a impresionat atât de tare precum m-am aşteptat, pentru că a fost oarecum o poveste tipică scriitorilor mediocri de romane poliţiste, şi vreau să cred că lucrul ăsta e datorat faptului că a fost primul roman poliţist al Agathei, deci era new in business şi poate că se lăsase prea mult influenţată de ceilalţi scriitori, uitând să-şi lase propria imaginaţie să iasă la suprafaţă. Nu ştiu, asta este teoria mea, asta este ce îmi place şi ce vreau să cred..

Povestea este destul de comună. O tanti bogată, pe la 60 de ani (parcă? nu mai ştiu, am citit cartea acum o lună şi am uitat detaliul ăsta), recăsătorită cu un bărbat mult mai tânăr şi foaaartee bărbos care, în opinia celorlalţi, este interesat numai de averea acesteia, moare frumuşel într-o noapte, otrăvită. Cei doi fii ai ei, dintre care unul cu o funcţie importantă în politică, încearcă să muşamalizeze întâmplarea, şi îi cer ajutorul lui Poirot, care acceptă şi începe să sape după indicii care să-l ajute să rezolve misterul...

De recomandat..recomand. Chiar dacă nu mi-a plăcut aşa de mult ca celelalte, este totuşi mai bună decât multe alte cărţi pe care le-am citit. În plus, ce am spus mai sus este doar teoria mea. Sigur există persoane care au alte păreri (mai bune) despre carte, sau poate că pur şi simplu nu am apreciat eu cartea aşa cum trebuia..:)

Imagine luată de aici.

Semnul celor patru - Sir Arthur Conan Doyle

N-am mai scris de atâta vreme despre o carte, din motive mai mult sau mai puţin obiective, şi adaug, spre apărarea mea, că am citit romanul ăsta acum vreo lună, deci nu mai ştiu exact detaliile cărţii, cu toate că, odată ce o să încep să povestesc, o să-mi aduc aminte :).
Semnul celor patru este unul din romanele consacrate care îl au ca personaj principal pe detectivul englez Sherlock Holmes, ajutat de bunul său prieten, doctorul Watson. Mary Morstan, o tânără foarte drăguţă (după cum o descrie Watson) apelează la Holmes, pentru că are nevoie de cineva care să elucideze misterul morţii tatălui său. Aflând din ce în ce mai multe lucruri, cei doi prieteni realizează că, pentru rezolvarea misterului trebuie să facă o incursiune în trecut, atunci când patru prizonieri au făcut un pact..
Tot aici, la începutul cărţii, ni se face cunoştinţă cu obiceiul deranjant şi îngrijorător (pentru Watson) al lui Holmes de a se droga cu cocaină în zilele plictisitoare.:)
Concluzie..Recomand:)

Casa de la Riverton - Kate Morton

Casa de la Riverton a fost un roman care mi-a plăcut foarte mult, pe care l-am citit foarte repede și cu foarte mare plăcere, și care a reușit să mă țină în suspans pe tot parcursul său.

Grace, o bătrânică de 99 de ani, primește vizita unei regizoare americane care este interesată de o anume perioadă din trecutul său, atunci când a lucrat ca servitoare la o familie de nobili englezi. În vara lui 1924, la o petrecere dată de aceștia, poetul Robbie Hunter se sinucide, iar acest eveniment nefericit scoate la iveală secrete din trecut și aduce cu sine o serie de nenorociri în familia Hartford, care se destramă pentru totdeauna. Rămâne însă, peste ani, Grace, care în ultimele zile ale vieții ei, își amintește timpul petrecut alături de surorile Hannah și Emmeline Hartford, și care știe mult mai multe lucruri decât ar trebui.

Mi-a plăcut foarte mult felul în care a fost scrisă cartea: alternanța prezent-trecut, felul în care naratoarea, în povestea sa, aruncă câte o frază care dezvăluie ceva important, fără a povesti însă detalii, lăsând cititorul în suspans și îmboldindu-l să citească mai departe, iar deznodământul este cu totul neașteptat...

Fără să stau pe gânduri, vă spun de pe acum că romanul este un must-read care nu vă va dezamăgi :)

sursă foto

Emma - Jane Austen

Chiar dacă în urmă cu ceva timp mă plângeam de o experienţă neplăcută cu Jane Austen (despre care puteţi citi aici), faptul că deja îmi cumpărasem "Emma", care zăcea pe un raft, şi faptul că citisem multe recenzii pozitive despre carte m-au determinat să pun mâna pe ea şi s-o citesc. Adevărul este că nu am fost atât de încântată de ea cum au fost alţii, poate din cauză că trebuia s-o citesc repede (deadline-ul pentru 2011 Reading Challenge punea presiune asupra mea) şi nu aveam timpul necesar, şi mi-a luat deci peste 2 săptămâni să o duc la bun sfârşit.
Cred că cuvântul care ar putea caracteriza povestea cel mai bine este imprevizibil. Emma este o tânără de 21 de ani care şi-a făcut din peţit un scop în viaţă. Hobby-ul ei cel mai sus clasat este plănuirea relaţiilor dintre prietenii săi, în funcţie de cum crede ea că s-ar potrivi. După ce reuşeşte s-o căsătorească pe guvernanta sa cu un om respectabil, Emma rămâne acasă numai cu tatăl său, un om ipohondru, de care trebuie să aibă grijă tot timpul. În scurt timp însă face cunoştinţă cu Harriet Smith, o tânără de 17 ani, şi îşi ia responsabilitatea de a o educa şi, bineînţeles, de a-i găsi un soţ. De aici porneşte o serie de întâmplări care mai de care mai interesante şi amuzante, pentru că Emma nu se gândeşte că şi ea emană o atracţie impresionantă asupra bărbaţilor...
Aş putea spune că recomand cartea, pentru că este o lectură interesantă, dacă timpul şi răbdarea vă permite. :)

Sursă foto

Nuntă în cer - Mircea Eliade

Pentru că astă-vară n-am reuşit deloc să savurez Romanul adolescentului miop al lui Eliade, n-am privit cu ochi prea buni cererea profei de română de a citi Nuntă în cer, roman căruia trebuia să-i fac rezumatul şi un scurt comentariu, dar, cum eu sunt fată silitoare şi conştientă că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să-l citesc, m-am dus frumuşel la bibliotecă, l-am luat şi am început să mă afund în lumea iubirii povestită de Mavrodin şi Hasnaş. Fiind convinsă iniţial că nu-mi va plăcea, tare surprinsă am rămas atunci când am descoperit că este un roman foarte frumos şi foarte plăcut.
Romanul prezintă două poveşti de dragoste. Prima poveste este a lui Andrei Mavrodin, care o întâlneşte pe Ileana la o petrecere şi se îndrăgosteşte de ea iremediabil. A doua poveste este a lui Barbu Hasnaş, un fost ofiţer de război, care întâlneşte o fată în tren, pe nume Lena, numai pentru a o reîntâlni peste opt ani la o petrecere şi a se îndrăgosti de ea. Fiecare relaţie este diferită din punct de vedere al gândirii bărbaţilor, al decorului şi al dorinţelor celor două iubite. Cu toate acestea, la sfârşitul povestirii, făcând o comparaţie între cele două femei şi punând cap la cap detaliile pe care fiecare le relatează în povestirea lui, se poate deduce uşor faptul că Ileana şi Lena sunt una şi aceeaşi femeie, în etape diferite ale vieţii lor.
Sunt tentată să dau mai multe informaţii, din moment ce am făcut un rezumat al tuturor întâmplărilor, dar mă opresc aici, pentru că romanul mi s-a părut foarte interesant, şi vreau să-l citiţi şi voi cu aceeaşi plăcere şi curiozitate cu care l-am citit şi eu. :)

Sursă foto

Merry Christmas!!

Am ajuns să sărbătorim din nou Naşterea Domnului Isus Hristos, care a coborât din cer pentru noi, ca să ne devină Mântuitor, deci haideţi să fim bucuroşi şi să avem în inimă pace şi dragoste pentru toţi oamenii care ne stau în jur! Sărbători Fericite! :)

P.S.Ştiu că cel mai probabil, de data asta n-o să avem zăpadă de Crăciun, dar pur şi simplu a trebuit să pun melodia asta; e pe buzele mele de când a început spiritul Crăciunului!

Trenul de Paddington - Agatha Christie

Atunci când mă super-plictisesc şi am nevoie de ceva revigorant, întotdeauna apelez la unul dintre romanele Agathei Christie, care mă binedispun mereu şi parcă mă mai trezesc un pic la viaţă. Asta s-a întâmplat şi atunci când am citit "Trenul de Paddington" (acum vreo lună, dar abia acum i-a venit rândul la recenzie :-"). Ca de fiecare dată, este o poveste foarte interesantă, iar de data asta detectivul nu mai este Poirot, cu care mă obişnuisem şi de care a început să-mi placă foarte mult (contrar opiniei scriitoarei, care, din câte am citit, ajunsese să nu-l mai sufere), ci este bătrâna Miss Marple, cu o minte la fel de ascuţită, în ciuda vârstei înaintate. Apare aici şi un ajutor pentru Miss Marple, o tânără pe nume Lucy Eyelesbarrow, care, din păcate pentru cititori, apare doar în acest caz.
O doamnă în vârstă face o călătorie cu trenul, şi, în câteva secunde, în timp ce un alt tren trece pe lângă trenul în care se află ea, devine martoră la o crimă. Mai exact, remarcă un bărbat care strânge de gât o femeie, dar nu apucă să-i vadă trăsăturile foarte clar. Mai mult decât atât, în trenul respectiv nu se găseşte niciun cadavru, cu atât mai puţin un om suspect, iar astfel, declaraţia bătrânei nu este luată în serios de către poliţiştii. Buna sa prietenă, însă, miss Marple, este interesată de caz, şi dornică să afle adevărul. Cu toate că face câteva investigaţii pe cont propriu, ce includ reconstituirea călătoriei cu trenul şi multe alte raţionamente bine gândite, şi ce ajung să se învârtă în jurul unei moşii din apropierea căii ferate, ajunge la concluzia că are nevoie de un ajutor mai.. "sprinten", în formă fizică bună, care să poată aduna indicii, pe care, mai apoi, să i le raporteze. Găseşte acest ajutor în persoana tinerei Lucy, după cum v-am mai spus, o fată care, în ciuda inteligenţei sale, a devenit o menajeră de lux, dispusă însă să-şi sacrifice timpul pentru a o ajuta pe bătrâna Jane Marple, datorită firii sale aventuriere şi interesate de firea umană.
Mai multe vă las pe voi să aflaţi, citind cartea, pe care o recomand tuturor :)

Sursă foto

Persuasiune - Jane Austen

Cum eu sunt un mic măricuţ şoricel de bibliotecă şi caut să citesc cărţi pe teme cât mai diverse, m-am gândit să ma axez un pic şi pe romanele clasice, având ca model din trecut "Jane Eyre" sau "Mândrie şi prejudecată", care mi-au plăcut mult, aşa că, atunci când am văzut oferta de la Click, cu romanele lui Jane Austen la 9,99 lei, mi-am zis că trebuie să le am. Despre "Persuasiune" citisem şi opinii pozitive, dar şi negative, însă, cum fiecare are gustul lui, am vrut s-o citesc şi să văd despre ce e vorba. Ei bine, abia am apucat să citesc primele 50-100 de pagini, că m-a apucat o plictiseală soră cu moartea. În concluzie, am citit ultima pagină, am aflat care a rămas cu care, ca să n-o mai lungesc, şi cam aşa se rezumă experienţa mea cu romanul ăsta.
Dacă vreţi şi câteva cuvinte despre ce se întâmplă în roman, vă spun eu. Anne Elliot este una dintre fiicele baronului Walter Elliot, care, din cauza unei crize financiare prin care trece, este nevoit să îşi închirieze casa şi să-şi găsească o locuinţă temporară într-o altă localitate. În peisaj e şi o femeie cu influenţă, Lady Russell, bună prietenă şi consfătuitoare a lui Sir Elliot, dar mai ales a Annei, în special de când mama sa a murit. Nu mai ştiu prin ce împrejurare, Anna nu pleacă iniţial cu tatăl ei, ci rămâne la o prietenă (sau o rudă, ceva de genul). Află, astfel, că noii chiriaşi sunt rude foarte apropiate cu "iubirea vieţii ei", pe care, în urmă cu 9 ani, fusese nevoită s-o refuze din cauza vârstei (acum avea 27 de ani, parcă), la insistenţele lui Lady Russell, care, cu alte cuvinte, le cam dicta tuturor ce trebuiau să facă şi ce nu. Bineînţeles că, puţin mai târziu, apare în poveste şi respectivul, care ajunsese între timp un mare căpitan de vas, şi....totul e bine când se termină cu bine.
Nici nu ştiu ce se întâmplă mai încolo, ştiu numai care este situaţia finală, dar n-o să dezvălui, pentru că poate există pe-aici şi persoane interesate să afle mai multe. :)
În concluzie, nu recomand. Deloc chiar. :)

P.S. Al doilea roman din volumul ăsta, "Mănăstirea Northanger", va rămâne necitit în biblioteca mea pentru o perioadă de timp nelimitată..

Sursă foto

Memoriile unei gheişe - Arthur Golden

Recunosc că mi-a luat ceva mai mult timp să termin cartea asta, dar vine şi explicaţia: am citit şi altceva în paralel (first experience:D), şi cartea a fost un pic cam prea condensată, cu scris mic, pagini multe, multă descriere. Mi-a plăcut totuşi foarte mult, pentru că, pe tot parcursul cărţii, am fost sigură că povestea este desprinsă din realitate, dat fiind că existau foarte multe detalii, şi naratoarea i se adresa cititorului ca şi cum ar fi fost la o ceaşcă de cafea, subiectiv, la persoana I. Abia la sfârşit, la rubrica de mulţumiri, am citit şi eu că personajele sunt ficţionale, cu toate că existaseră în perioada 1930-1940, în realitate, unele care s-ar fi putut asemăna cu cele prezentate.
Este destul de greu să fac un sinopsis, dar o să încerc. Chiyo (al cărei nume se schimbă apoi în Sayuri), o fetiţă dintr-un sat japonez, este vândută de către tatăl ei, după ce mama sa moare de cancer, şi ajunge la o okiya, adică o casă în care sunt găzduite gheişele. Gheişele sunt dame de companie foarte culte, sofisticate, care îşi încântă clienţii prin cântec, dans, şi turnat sake (băutură tradiţională), iar asta este ceea ce Chiyo învaţă pe parcurs. Are norocul de a o întâlni pe înţeleapta Mameha, care o îndrumă şi o ajută să devină cunoscută, însă trebuie să ţină piept şi atacurilor rivale, care nu contenesc să apară. Sayuri însă se îndrăgosteşte, iar asta nu poate să-i aducă decât necazuri.
Mai multe detalii despre ce înseamnă viaţa de gheişă, despre ce se întâmplă cu Sayuri, nu puteţi afla decât dacă citiţi cartea, lucru pe care vi-l recomand cu căldură! :)

Bărbaţi care urăsc femeile - Stieg Larsson

Asta e una din cărţile pe care, la început, n-ai nicio tragere de inimă să le citeşti, vezi apoi zeci de review-uri care te conving, până la urmă, să o faci, iar după ce ai terminat-o, te gândeşti cât de fraier ai fost că ai amânat atâta şi ai fost gata să treci pe lângă o super-carte.
Mi s-a întâmplat şi mie de atâtea ori să fac aşa, iar asta a fost una din dăţile alea. Cartea este foarte groasă, destul de scumpă pentru bugetul meu (care, practic, este 0), dar recent, după ce am citit câteva recenzii mai elaborate, am dat fuguţa la bibliotecă şi am ţinut cartea în mână la scurt timp după asta.
Nici nu ştiu cu ce să încep, pentru că sunt atât de multe idei, atât de multe de spus, încât mi-este greu să le scriu pe toate şi mi-e frică să nu dau şi vreun spoiler, ceva.
Cartea nu începe în forţă, that's for sure. Dacă n-aş fi citit atâtea păreri bune despre ea, m-aş fi oprit după primele 100 de pagini, pentru că mi-aş fi zis că nu are ce să fie prea interesant. Povestea începe cu Mikael Blomkvist, un jurnalist acţionar la revista Millennium, care este acuzat că ar fi adus acuzaţii grave unui mare om de afaceri, fără dovezi în spate. Dup-aia începe o incursiune în trecut, şi se povestesc anumite amănunte despre afacerea mare a lui Wennerstrom (omul de afaceri), şi cum spală el banii. În acelaşi timp, în acelaşi oraş, apare în peisaj şi Lisbeth Salander, o tipă de 24 de ani, rockeriţă, slabă-anorexică, care nu vorbeşte cu nimeni în afară de absolutul strict necesar, dar care are un mare atuu: află informaţii preţioase într-un timp record (mai târziu se află că este o hackeriţă pricepută). Pentru acest atuu este angajată ca şi colaborator la firma Milton Security, care se ocupă cu rezolvarea problemelor de siguranţă ale oamenilor. Are însă şi ea probleme, cu tutorele ei, persoana care se ocupă de administrarea banilor ei şi care îi urmăreşte îndeaproape atitudinea.
Într-un orăşel din Suedia, coexistă şi bătrânul Henrik Vanger, fost magnat al întreprinderilor Vanger, acum bătrân şi aproape de moarte. Acesta, după ce îi verifică referinţele lui Blomkvist, prin firma la care lucrează Lisbeth, îl cheamă pe acesta şi îl roagă să scrie biografia familiei sale, ca pretext pentru a săpa în trecut, în urmă cu 36 de ani, când nepoata sa, Harriet, a fost dată dispărută, iar suspecţii pentru presupusul asasinat sunt membrii familiei, dintre care unii mai trăiesc şi astăzi. Jurnalistul acceptă provocarea, dar nu îşi pune deloc speranţe în rezolvarea misterului, iar la un moment dat situaţia chiar pare că stagnează grav, cel puţin până când descoperă un nou indiciu.. [Aici începe partea interesantă.] Cu tot mai multă pasiune, Mikael începe să adune mai multe informaţii, dar descoperă că are nevoie de un asistent, aşa că Lisbeth o să apară, în scurt timp, în acelaşi peisaj cu Blomkvist. Împreună, cei doi ajung la concluzii nebănuite, au parte de întâmplări neobişnuite şi periculoase, iar rezultatul...este unul cutremurător.

Ultimele două-trei sute de pagini sunt de-a dreptul fascinante, te ţin noaptea treaz, făcându-te să te întrebi oare ce o să se întâmple, şi te macină până când nu mai rezişti, şi, în miez de noapte, la lumina veiozei, te apuci să continui lectura, într-un ritm foarte alert, savurând fiecare clipă.. Este un thriller poliţist pe care îl consider cartea anului, şi abia aştept să citesc şi următoarele două cărţi din trilogie, să văd şi ecranizarea romanului ("The Girl with the Dragon Tattoo"), şi să revin cu recenzii :). O recomand tuturor, e super-super-super-super!!!!

Tragedie în trei acte - Agatha Christie

Mă simt destul de mândră să afirm că asta a fost singura carte polițistă de până acum în care mi-am dat seama de criminal încă de dinainte să se precipite evenimentele, dar asta în niciun caz din cauză că Agatha Christie n-a pus destul mister în roman încât să ne țină în suspans. De fapt, să spun drept, am avut doar bănuiala, care s-a cam pierdut pe parcurs, dar atunci când a început Poirot discursul s-au pus toate cap la cap, și am avut marea uimire de a constata că avusesem dreptatee...:)
Ca să înțelegeți puțin despre ce vorbesc, o să vă povestesc începutul. Un reverend bătrânel și drăguț este otrăvit cu nicotină pusă într-o băutură la o petrecere dată de un important actor, Sir Charles Cartwright. La început, dovezile neexistența dovezilor si faptul că nimeni nu ar fi avut motive să ucidă bătrânul determină oamenii să creadă că a fost vorba de o sinucidere. Însă atunci când, o săptămână mai târziu, un doctor moare în același fel, în același decor, lumea începe să-și pună întrebări. Sir Charles începe pe cont propriu o anchetă, la care ajută, mai spre sfârșit, și Poirot. Acesta din urmă reușește să elucideze misterul asasinului, cât și motivele crimelor, care se dovedesc a fi cel puțin neobișnuite.
Dacă vreți să aflați mai multe, citiți cartea, pe care v-o recomand cu mare plăcere!

Sursă poză

Secretul din Golful Tunetului - William Kent Krueger

(a patra/ultima carte din Colecţia de Romane vol. 7 - Reader's Digest)

Trebuie să recunosc de la început că ultima carte din volumul ăsta nu mi s-a părut extraordinar de reuşită, sau poate pur şi simplu nu a fost genul meu, dar am citit-o până la capăt. În primul rând, m-a cam iritat traducerea, pentru că cei care s-au ocupat de asta au pus foarte multe verbe la perfectul simplu, lucru care le este specific oltenilor, gen "Mă dusei până la bucătărie, deschisei frigiderul şi băui nişte suc rece.", şi nu vreau să spun că am ceva cu oamenii din sudul ţării, doar că nu sunt obişnuită cu verbele astea, dat fiind că în Ploieşti nu dăm de formele astea decât la lucrările la română :)..
În al doilea rând, nu mi-a plăcut (nu-mi place) faptul că a fost genul de poveste cu indieni d-ăia cu pene (ştiu, amerindieni, nu e nevoie să spuneţi că n-am cultură generală de nicio culoare), care sunt împuşcaţi de albi pentru aur, şi care trăiesc prin păduri...Mă rog, povestea a fost un fel de deja-vu, pentru că în mintea mea se asemăna foarte mult cu Robinson Crusoe (singura carte de genul ăsta pe care am mai citit-o..cred).
Ca să vă povestesc şi vouă, este vorba de un fost şerif din Minnesota (iarăşi, un stat de care nu cred că America ar vrea să fie reprezentată), care, la cererea unui bătrân prieten, Henry Meloux, pleacă cu acesta din urmă în Canada, pentru ca să-l găsească pe fiul zămislit în tinereţe de către Meloux, pe care nu a avut niciodată şansa să-l vadă. Acest drum este presărat, bineînţeles, cu pericole, pentru că acum se culeg consecinţele acţiunilor pe care generaţiile de dinaintea protagoniştilor le-au făcut la începuturile anilor 1900 [scuze pt. fraza complicată :">].

Ca să nu fiu rea la sfârşit de post, o să recomand cartea persoanelor (care o să fie, preponderent, de tip masculin) cărora le place genul Robinson Crusoe. xD

Sursă poză

P.S. Nu ştiu ce se întâmplă cu fontul ăsta, este cu o mărime mai mic decât cel normal, şi, cu toate că am tot încercat să-l schimb, nu merge, lucru valabil şi pentru postul anterior. Sper să pot remedia problema cât mai curând, so don't blame me, blame this freakin' Blogger!

Se numea Sarah - Tatiana de Rosnay

Am avut norocul să găsesc această carte într-o zi cu soare, la anticariat, în stare perfectă şi la jumătate de preţ, şi n-am stat mult pe gânduri înainte să o cumpăr, pentru că îmi propusesem de mult timp să o citesc, iar povestea a fost exact aşa cum mi-am imaginat-o: tristă, superbă, extraordinară.
În 1942, în timpul raziei de la Vel' d'Hiv, o razie condusă de francezi (şi un eveniment de care acestora le este ruşine şi în ziua de astăzi), Sarah, o fetiţă evreică de 10 ani, este arestată împreună cu familia ei, însă, înainte să fie evacuaţi din casă, îl ascunde pe fratele său, Michel, de numai 4 ani, într-un dulap, fiind convinsă că nimeni nu le va face niciun rău, iar ea va veni peste ceva timp să-şi scoată fratele din ascunzătoare.
După şaizeci de ani, o jurnalistă americană, căsătorită şi stabilită în Paris, este însărcinată să scrie un articol despre teribilul eveniment din 1942. Ea începe să sape în istoria oraşului, şi descoperă, printre altele, că apartamentul unde urmează să se mute a aparţinut unei familii de evrei francezi care au fost duşi în lagărele de exterminare.
Tot ce vă mai spun este că acea familie era familia lui Sarah, dar vă las pe voi să citiţi ca să aflaţi ce s-a întâmplat cu Sarah, cu familia ei, dacă a reuşit fetiţa să ajungă la timp la fratele său, cum a afectat-o acest eveniment, şaizeci de ani mai târziu, pe jurnalista americană, şi dacă a reuşit aceasta să îndrepte lucrurile care mai erau de îndreptat.
Cum am mai spus, e o carte foarte tristă, personajele sunt bine conturate, iar autoarea are un stil extraordinar de a expune faptele, lucruri care transformă acest roman într-o lectură pe care nu vă recomand s-o rataţi!

Sursă poză

Plăcinta e dulce la sfârşit - Alan Bradley [carte de la Bookfest:d]

M-am desfătat zilele astea cu primul roman al canadianului Alan Bradley, care a făcut o treabă foarte bună. Personajul principal este Flavia de Luce, o fetiţă de 11 ani, a cărei mare pasiune este chimia şi prepararea otrăvurilor, testate pe surorile mai mari şi răutăcioase. Pe lângă asta, este o fată foarte ageră si intuieşte foarte repede lucruri pe care ceilalţi nu le-ar putea vedea niciodată. Aşa cum au spus şi criticii cărţii, Flavia de Luce este un amestec de Sherlock Holmes, care contribuie cu abilităţile deductive, Marie Curie, care aduce chimia, şi Dr. Jekyll, acesta din urmă venind cu zelul.

Acţiunea propriu-zisă se întâmplă în Anglia, în vara lui 1950, în jurul conacului Buckshaw al familiei De Luce. Într-o seară, Flavia aude o ceartă între tatăl ei şi un bărbat roşcat, iar acesta din urmă este descoperit câteva ore mai târziu de către Flavia, în parcela cu castraveţi, chiar înainte de ultima suflare. Deşi conştientă de gravitatea faptului, fetiţa este foarte entuziasmată pentru că are de-a face cu un lucru neobişnuit, şi începe să investigheze pe cont propriu moartea bărbatului. Între timp, tatăl Flaviei este arestat ca principal suspect, iar acest lucru o motivează pe micuţa detectiv să sape adânc în trecutul tatălui său. Descoperă astfel o mulţime de secrete îngropate de vreme, care nu au ieşit niciodată la iveală, şi care se învârt în jurul unor timbre unicate. Bineînţeles, se schimbă roata şi pentru Flavia, care nu poate să fie întotdeauna pregătită pentru orice..

Chiar vă recomand cartea, cu siguranţa că vă va plăcea!


P.S. Asta a fost postarea cu nr. 50! E bine, având în vedere că am stat pe tuşă o juma' de an..

Doamna McGinty a murit - Agatha Christie

Trimitand-o pe mama la biblioteca zilele trecute ca sa'mi caute o carte, m-a anuntat ca nu avea cartea respectiva, si mi-a luat in schimb romanul "Doamna McGinty..." al Agathei Christie, iar aici, celebrul detectiv Poirot isi face din nou meseria cu mult tact.

Doamna McGinty traieste intr-un mic orasel al Angliei, si lucreaza ca ingrijitoare in diverse gospodarii. Pe 22 noiembrie, ea este lovita mortal in ceafa, iar James Bentley, chiriasul sau, un om ursuz si nepasator, este cel impotriva caruia se indreapta toate probele. Dupa cateva luni bune insa, comisarul care se ocupa de caz are un 'feeling' ca ceva nu este in regula: Bentley nu prea e genul de criminal...Astfel, acesta se gandeste sa apeleze la vestitul Hercule Poirot, pentru ca el sa rezolve problema, salvandu-l pe condamnat de la spanzuratoare.
Poirot ajunge in oraselul cu pricina, si incepe sa studieze oamenii pe rand. Capata rand pe rand indicii, si descopera secrete ale oamenilor de pe acolo. Numai ca trebuie sa afle cine detine secretul care a ucis-o pe doamna McGinty...

Cat despre muzica..

Cu cateva zile in urma, navigand pe binecunoscutul YouTube, mergand din melodie'n melodie, am ajuns la o melodie cantata de Beatles. Am ascultat-o cu placere, si am ascultat si alte melodii cantate de artisti din "vremurile bune" : Abba, Pet Shop Boys, Bryan Adams, Bob Marley.. Ideea este ca au niste melodii extraordinare, melodii pe care nu se stie daca le va mai putea intrece cineva vreodata. Pe de alta parte, generatia noastra nu mai este obisnuita cu astfel de muzica. Daca asculti muzica de genu` Abba, Depeche Mode, sau Bob Marley, ti se spune , mai direct, sau mai indirect "esti demodat, acum se asculta numai house si electro" . Da, poate fi adevarat, cum a spus si o prietena , nu te poti duce in club si sa dansezi Abba si Depeche Mode, dar, decat sa asculti o Inna ca mijloc de relaxare, mai bine alegi un Abba, un Bryan Adams, ceva...sau o muzica clasica, de ce nu? :) Parerea mea xD.

Nu vreau sa-i aducem in vorba si pe Fernando si pe Roxy Manelista, si alte vedete ale showbizului nostru romanesc:))))..nu vreau cosmaruri la noapte :))