Amalgam de gânduri

Ok, am dispărut. Din nou. Pentru că se pare că, în ciuda tuturor promisiunilor pe care le scriu pe blog (mai mult pentru mine), nu reușesc niciodată să mă țin de ele și să scriu în mod regulat, iar asta se datorează, în special, faptului că în general îmi este foarte greu să-mi deschid sufletul, să-i las pe ceilalți să vadă ce este în interiorul meu, pentru că atunci când le dezvălui anumite lucruri ascunse despre mine celorlalți, mă simt deodată mai vulnerabilă. Uneori mă simt judecată, neînțeleasă, sau prost înțeleasă după ce spun ceea ce gândesc, așa că prefer să tac și să vorbesc strict atunci când e cazul. 

Mereu am apreciat persoanele care scriu și compun atât de frumos pe blog, vorbind despre sentimente, senzații, trăiri, experiențe sufletești care merită povestite și așa mai departe, dar, când vine vorba să încerc să mă deschid și eu, să mă descarc, pur și simplu nu pot, decât atunci când simt că răbufnesc și trebuie să mă eliberez cumva. 

Apreciez și bloggerii care își povestesc viața de zi cu zi: situații amuzante, experiențe trăite din care înveți ce să faci și ce să nu, sfaturi practice, liste, esee argumentative, și încerc și eu să compun așa ceva, să îmi mențin blogul ”updatat”, ca un fel de jurnal, dar tot ce încep să scriu pare atât de lipsit de sens și de stupid, încât mă opresc. Până și recenziile de cărți pe care încep să le fac mi se par, uneori, fără rost, și renunț la ele.

Cam ăsta este principalul motiv pentru care am luat o vacanță pe perioadă nelimitată de pe blog. Oricum, acum sunt înapoi, și am o mulțiiime de cărți de comentat (cu ocazia asta pot să spun că am citit 39 de cărți anul ăsta - 78% din Reading Challege-ul pe care l-am făcut, la începutul anului, pe Goodreads :D), dar, evident, n-o să am răbdarea să le comentez pe toate, ci o să vorbesc, în viitorul apropiat (sper!!!), despre cele mai importante.. Poate o să scriu și o postare intitulată ”Pe ce cărți să nu îți cheltui niciodată banii”, pentru că au existat și astfel de ”specimene” în istoricul pe care mi l-am creat.

În altă ordine de idei, mi-am făcut și cont de Twitter, lucru pe care nu-l anticipam să se întâmple prea curând, dar, here I am, în căutare de followers, pe care sper să nu-i dezamăgesc :) 

Cam atât pentru azi. Ca să închei postarea într-o formulă faină, o să vă las să ascultați melodia care mă obsedează de-a binelea de câteva zile încoace :)

Sursă foto

Cum să eviţi să-ţi scrii rezumatul la română

Simplu.

Te trezeşti plin de voinţă, care dispare odată cu momentul în care îţi termini micul dejun. Deschizi calculatorul cu intenţia să te apuci să lucrezi, dar nu înainte să mai vezi un episod din House. Între timp, mama ta are nevoie de tine la nişte treburi casnice şi te apuci s-o ajuţi, spre marea ei uimire de a-i fi răspuns, pentru aproape prima oară în viaţă, că o vei ajuta, de bunăvoie şi nesilită de nimeni.

Prânzul se apropie şi el cu paşi repezi şi deja simţi cum trebuie să dai o tură până la frigider ca să îmbuci ceva. După ce mănânci, realizezi că n-ai mai dormit de prânz de o mie de ani, aşa că pui capul pe pernă şi o ţii într-un somn de 3 ore. Te scoli buimac, şi realizezi că iar îţi este foame, aşa că mai petreci ceva timp prin bucătărie căutând ceva de pus pe limbă. 

Când te hotărăşti să ţii drumul drept până la calculator, îţi apare în faţa ochilor vechea orgă la care îţi aduci aminte că trebuia să exersezi. Ei bine, ce moment mai potrivit ca acesta poţi să găseşti ca să te apuci să repeţi două-trei melodii?

Într-un sfârşit, te aşezi în faţa calculatorului, cu Word-ul deschis şi cartea lângă tine, dar prin minte îţi trece un gând: Ce ar fi să scriu pe blog despre lenea mea?.. Aşa că îţi aloci câteva minute de gândire, ca să vezi ce ar trebui să faci: să scrii chestia asta pe blog înainte sau după ce termini de scris rezumatul?

Prea complicată decizia. Între timp, un episod de Dr. House ar putea fi exact distragerea de care ai nevoie, aşa că nu te gândeşti de două ori înainte de a deschide VPlay-ul. :)

Sărind şi peste momentele din zi în care X şi Y te sună să te cheme afară, iar tu le răspunzi cu o voce spăşită că nu poţi, pentru că ai un rezumat de făcut şi nu mai ai când să-l faci altădată, revenim la momentul de faţă, unde un val de vinovăţie, conştiinciozitate şi responsabilitate pune stăpânire pe tine, şi îţi dai seama că ai pierdut petrecut o zi întreagă amânând ceva, doar în speranţa că, poate-poate, nu o să mai fie nevoie să faci acel ceva. Te apuci, deci, de rezumat, cu viteza sunetului, şi nici nu realizezi când ai terminat de rezumat în 6 pagini cartea de 200 de pagini în numai o oră şi un pic. 

Şi atunci, nu poţi să nu te gândeşti: Şi dacă făceam eu lucrul ăsta de azi de dimineaţă?...

P.S. Din moment ce am adus vorba despre cartea asta, m-am gândit să pun şi un citat din ea, în care m-am regăsit un picuţ şi care poate li se aplică şi altora.

...Eu ştiu ce se petrece cu mine: sunt un sentimental. Zadarnic încerc să mă ascund. Sunt sentimental ca orice alt adolescent. Pentru că, altminteri, n-aş fi acum întristat. N-am niciun motiv să fiu întristat. Eu am înţeles de ce nu sunt mulţumit. Pentru că nu "mi-am deschis sufletul" prietenilor. Sunt şi eu ca toţi ceilalţi. Am şi eu nevoie de prieteni. Zadarnic mă minţeam. Şi eu, ca toţi ceilalţi. Vreau adevărul, până la capăt. Vreau să fiu sincer.

(iar cartea cu pricina esteee.. Romanul adolescentului miop, a lui Mircea Eliade :d)

Thousand-words-worthy picture of me :)

“Don't walk behind me; I may not lead. Don't walk in front of me; I may not follow. Just walk beside me and be my friend.”

Timp, încotro mergi? Pe ce meleaguri noi grăbit alergi?

Alaltăieri , printr-o întâmplare foarte nefericită, am rămas fără net. N-am de gând să transform postarea asta într-o plângere la adresa companiei care ne-a oprit internetul fără motiv, explicându-i cât de plictisitoare este o zi fără net şi cât de mult avem nevoie de el zilnic, ci am să trec direct la subiect.

Neavând prea multe preocupaţii într-o zi de duminică, şi neavând nici net, am început să mă plictisesc şi să cotrobăi după ceva interesant de făcut. Mi-a căzut în mână la un moment dat, mult-iubitul meu album pe care l-am primit când am împlinit 10 ani şi în care pun poze, cu o pasiune aproape inexplicabilă, an de an, şi am revăzut momentele când stăteam înfăşată în scutece, mică şi plângăcioasă, când am început să umblu şi să tropăi prin casă ca nebuna, când am împlinit trei ani şi am învăţat să arăt pe degete ce vârstă am, când s-au născut şi fraţii mei şi eram toţi mici şi neştiutori, şi mai că m-a apucat aşa o nostalgie...

După ceva timp, stând iar la calculator şi încercând cu disperare să fac netu' să meargă prin sute de refreshuri, m-am decis că mai frumos ar fi să mă uit la un film. Şi uite-aşa mi-a apărut în faţa ochilor filmuleţul pe care o fostă colegă de gimnaziu l-a făcut la sfârşitul clasei a 8-a, cu momente care mai de care din timpul şcolii. Nu cred că mai e nevoie să spun ce-a urmat: a urmat un dor nespus de toţi colegii mei, chiar şi de ăia de care muream de nerăbdare să scap, dar mai ales de prietena mea cea mai bună, care a plecat în altă parte, şi cu care nu mai m-am văzut de cel puţin 3 luni. Am atâtea să-i povestesc, atâtea să-i arăt, şi prin simple conversaţii la telefon dimineaţa, când nu ştim ce să facem mai întâi, sau prin SMS-uri în timpul orelor neimportante chiar nu ai ce mare lucru să povesteşti, şi totul se transformă într-o chestie care mai degrabă sună a raport decât a convorbire, şi vreau să am ocazia să vorbesc mai mult cu ea :(.

Asta este o altă confirmare a afirmaţiei pe care a făcut-o odată cineva, care a spus că ajungi să vezi adevărata valoare a cuiva/ceva abia după ce îl pierzi, şi tare aş vrea să mă apuc de acum să preţuiesc ce am în jurul meu, ca să ştiu la urmă că am făcut tot ce mi-a stat în cale să creez istorie cu oamenii pe care-i iubesc...

Sursă foto

Invitatie la vals - Mihail Drumes [quotes..]

Scriu mai jos câteva fragmente din carte care mi-au placut mult si pe care nu vreau sa le uit. Sunt, în fond, nişte lecţii de viaţă.

PARTEA INTÂI - Cap. I (inceputul romanului)
Totul s-a sfîrşit: nu-mi rămîne decît să mă sinucid. Sînt ferm convins că orice aş face de aici înainte nu rezolv nimic. Aşa că, neavînd încotro, mă văd silit să-mi plec steagul în faţa morţii. Sinuciderea se dovedeşte a fi un imperativ peste înţelegerea şi voinţa mea, un imperativ aş zice organic - împotriva căruia orice rezistenţă pare lipsită de sens, ridicolă chiar. Nu exagerez deloc; în mine e viu numai un singur gînd: acela de a muri. În faţa lui, celelalte gînduri au amuţit, paralizate de înfricoşata lui atotputernicie. Niciodată n-a fost în mintea mea atîta rînduială cuminte, pentru că nu mi s-a întamplat să făptuiesc ceva cu acordul atît de unanim al gîndurilor. Mereu m-am izbit de împotriviri dîrze sau în cel mai bun caz de îndoieli, reticenţe sau ezitări...
Ce s-a întîmplat? Piaza rea, care m-a păscut din leagăn, sădind în mine buruiana trufiei, a fost germenul nenorocirilor de mai tîrziu? Sau eu însumi mi-am creat orbeşte, de-a lungul anilor, situaţiile nefaste care m-au îmbrîncit în coasta morţii?
Nu ştiu, nu-mi dau seama... Ceea ce ştiu e că mîna destinului a aruncat cu o savantă preciziune un laţ, care mi s-a strîns concentric în jurul gîtului, şi simt cum mă sugrumă. Dar de-acum încolo, ce-mi pasă? Navighez pe apele resemnării şi ştiu foarte bine încotro mă duce corabia neagră.
Doamne, ce frică îmi era odinioară de lumea umbrelor! Mă zguduiau spaime teribile, nu era chip să văd un mort fără să mi se zbîrlească părul. Acum această împărăţie subpămînteană mi-a devenit dragă. ("Dragă" e o exagerare, mai degrabă "suportabilă".)


PARTEA A TREIA - Cap. IV
..."Se intîmplă atîtea lucruri ciudate în viaţă!"
Am auzit de sute de ori repetîndu-se fraza asta, am citit-o tot de atîtea ori şi chiar eu am întrebuinţat-o în cursul acestei spovedanii. Niciodată însă nu i-am dat vreo atenţie. Adevărul e că, în relaţiile dintre oameni, nu se întîmplă nimic ciudat. Ce înseamnă cînd spui ciudat? Cînd spui: s-a petrecut ceva ciudat, înseamnă că faptul, purtînd o haină nouă, care-i schimbă înfăţişarea, iese din ordinea firească. Şi te opreşti la această constatare (cum fac cei mai mulţi) ridicînd nepăsător din umeri. Există însă o explicaţie pentru cine ştie s-o caute. Dacă scrutezi sub înveliş, dacă înnozi intîmplări din trecut de altele actuale, dacă analizezi efectele şi le legi de cauză, vei descoperi fără îndoială resortul care a declanşat fapta, logica ei lăuntrică, şi atunci ea apare nudă, fără acel voal de mister.


PARTEA A PATRA - Cap. III
Ceea ce ştiu însă cu toată luciditatea, e că inteligenţa mea a dat un greş formidabil. Credeam că ştie să-mi descurce încurcăturile şi să-mi puna la îndemână soluţiile cele mai bune. Ce-i drept, luminile ei m-au ajutat adeseori, însă numai în lucruri mărunte, de suprafaţă. Pe cele importante, marile răscruci şi cotituri ale vieţii, e neputincioasă să le rezolve. Îţi dă numai iluzia că le-a rezolvat. E neputincioasă prin însuşi rostul funcţiunii, pentru că se află în serviciu comandat, slujind acelui uriaş inconştient unde se fermentează orice gînd şi faptă, unde se face legătura cu morţii şi, pe deasupra lor, cu însăşi soarta omenească.