Just me, speaking from the heart

În ultima vreme, pot să afirm că m-am schimbat destul de mult. Am devenit mai realistă şi am început să văd lucrurile din jurul meu şi din altă perspectivă, iar una dintre concluziile pe care le-am tras referitoare la atitudinea noastră în general este faptul că suntem mereu nemulţumitori şi tânjim după mai mult decât avem.

Sunt o mulţime de cazuri în jurul nostru (sau cel puţin în jurul meu) unde oamenii pun atâta accent pe ceea ce NU au, încât uită să aprecieze ceea ce le stă în faţă, lucrurile cu care au fost binecuvântaţi de Dumnezeu, iar ăsta este cel mai grav lucru. Oamenii care stau zi de zi în stradă să protesteze, pentru că vor o viaţă mai bună, şi au pur şi simplu impresia (indusă de cineva) că dacă conducerea se schimbă, o să le fie mai bine, ar trebui să se uite la oamenii care efectiv nu au ce mânca, nu au un acoperiş deasupra capului, nu au haine, nu au nimic pe lumea asta..şi totuşi ei sunt liniştiţi. Au pace. Nouă ne lipseşte pacea. De ce?

Persoanele care s-au plâns de la începutul iernii că nu au parte de zăpadă şi care acum, când în sfârşit a nins, şi au avut parte de un peisaj de poveste, alb, se plâng din cauza frigului şi a nu ştiu câtor alte lucruri minore, şi aşteaptă să se topească zăpada.. sunt oameni în lumea asta care văd zăpada doar în filme..nici noi n-am avut parte de zăpadă anul ăsta, până acum 5 zile...şi deodată nu ne mai place, vrem o schimbare, vrem ce nu avem în momentul de faţă.

Părerea mea e că ar trebui să ne gândim serios la toate lucrurile astea, pentru că, dacă vom continua în felul ăsta, o să treacă viaţa pe lângă noi şi n-o să apucăm niciodată să fim bucuroşi pentru ce avem în faţă şi să fim recunoscători pentru toate lucrurile bune care se întâmplă, chiar şi ele cele mai nesemnificative :) 

"For what I have received may the Lord make me truly thankful. And more truly for what I have not received. " -  Storm Jameson

Sursa foto

Nuntă în cer - Mircea Eliade

Pentru că astă-vară n-am reuşit deloc să savurez Romanul adolescentului miop al lui Eliade, n-am privit cu ochi prea buni cererea profei de română de a citi Nuntă în cer, roman căruia trebuia să-i fac rezumatul şi un scurt comentariu, dar, cum eu sunt fată silitoare şi conştientă că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să-l citesc, m-am dus frumuşel la bibliotecă, l-am luat şi am început să mă afund în lumea iubirii povestită de Mavrodin şi Hasnaş. Fiind convinsă iniţial că nu-mi va plăcea, tare surprinsă am rămas atunci când am descoperit că este un roman foarte frumos şi foarte plăcut.
Romanul prezintă două poveşti de dragoste. Prima poveste este a lui Andrei Mavrodin, care o întâlneşte pe Ileana la o petrecere şi se îndrăgosteşte de ea iremediabil. A doua poveste este a lui Barbu Hasnaş, un fost ofiţer de război, care întâlneşte o fată în tren, pe nume Lena, numai pentru a o reîntâlni peste opt ani la o petrecere şi a se îndrăgosti de ea. Fiecare relaţie este diferită din punct de vedere al gândirii bărbaţilor, al decorului şi al dorinţelor celor două iubite. Cu toate acestea, la sfârşitul povestirii, făcând o comparaţie între cele două femei şi punând cap la cap detaliile pe care fiecare le relatează în povestirea lui, se poate deduce uşor faptul că Ileana şi Lena sunt una şi aceeaşi femeie, în etape diferite ale vieţii lor.
Sunt tentată să dau mai multe informaţii, din moment ce am făcut un rezumat al tuturor întâmplărilor, dar mă opresc aici, pentru că romanul mi s-a părut foarte interesant, şi vreau să-l citiţi şi voi cu aceeaşi plăcere şi curiozitate cu care l-am citit şi eu. :)

Sursă foto

Morning!

'Neața, România, să crești mare, frumoasă, și tot ce vrei tu! :)

Acum că am scris urarea, așa cum observ prin jur că se obișnuiește, o să mai povestesc un pic în postarea asta despre ce am făcut eu în ultima vreme și de ce am luat așa o pauză subită de la scrisul pe blog.
Cea mai potrivită scuză ar fi şcoala. Am avut (şi încă am) de făcut tot felul de proiecte, de dat teze, de învăţat. Şcoala o am după-masa, aşa că îmi iau libertatea de a mă trezi mai târziu decât ar trebui, iar timpul care îmi rămâne îl pierd în fel de fel de moduri. Se pare că nu şi pe blog, şi îmi cer scuze pentru asta :).
Eh, oricum, ţinând cont că astăzi este zi liberă pentru toată lumea, şi că nu am planuri (mă rog, nu încă) am să profit de timpul liber pe care îl am ca să mă revanşez. Vreau să vă spun că, deşi pe blog n-am mai dat niciun semn de viaţă, am fost foarte activă: am citit 4 cărţi de care trebuie să vă povestesc şi am terminat de văzut toate sezoanele din One Tree Hill (pe care îl începusem de muuuult).
Am mai auzit şi de Gaudeamus, şi m-am ofticat atâââââât de mult că n-am putut să ajung şi eu, încât îmi venea să trântesc radioul de toţi pereţii când începea cineva să spună despre târg.
Deci, stay tuned, pentru că în curând urmează ceva acţiune :)

Francezii şi românii

[postare scrisa intr-un moment de maxima concentrare, frustrare, enervare, si sinceritate]
Dacă până acum câtva timp cochetam cu ideea de a pleca în Franţa când voi deveni mare, ce am aflat zilele astea m-a lăsat cu un gust super nasol pe limbă, şi m-a făcut să mă răzgândesc total.
Cum eu nu prea sunt o adeptă a televizorului, recunosc că n-am mai auzit de mult timp un buletin de ştiri, aşa că am fost foarte şocată ieri să aflu, de la şcoală, chestia asta, despre care cred că sunt ultima pe-aici care află.
Să bagi la închisoare, într-o ţară străină, oameni nevinovaţi pentru că au iPhone şi pentru că sunt români (lucru care li se pare multora, cred, o totală contradicţie), şi mai mult decât atât, să nu laşi omul să vorbească în apărarea sa, mi se pare cel mai josnic lucru cu putinţă. Doar să mă gândesc că aş putea să fiu eu în locul celor trei, că cineva m-ar discrimina în aşa hal într-o ţară străină, că acelui cuiva i s-ar părea ABSOLUT IMPOSIBIL ca un român ca mine să fie într-atât de inteligent încât să înveţe la Sorbona, sau la fel de imposibil să aibă un iPhone, mă enervează şi mă frustrează atât de tare, încât îmi provoacă scârbă.
Am mai găsit un caz similiar, al unui doctor român foarte bun în meseria sa, plecat în Franţa, şi concediat din cauza naţionalităţii (citeşte aici), dar nu mai comentez şi despre el, pentru că am impresia că deja mi-am arătat îndeajuns imeeeeensa frustrare care m-a cuprins.
Ca să mă fac înţeleasă cum trebuie totuşi, trebuie să spun că sunt foarte conştientă că există rromi proveniţi din România, şi chiar şi români-români, care fac tot felul de prostii şi altele în Franţa şi nu numai, şi oamenii ca ăştia trebuie pedepsiţi de-a binelea. Dar asta nu înseamnă că trebuie ca toţi să suferim din cauza lor, că trebuie să fim etichetaţi drept un popor de hoţi, ucigaşi, şi tâlhari, pentru că nu suntem toţi aşa. Oricât de straniu ar părea pentru străini, chiar există şi români cinstiţi, care pleacă în străinătate pentru a-şi construi o viaţă mai bună, bazată pe onestitate, şi nu pe furtişag.
Dar până o să realizeze şi francezii chestia asta (şi nu numai ei, mai sunt şi alţi "românofobi" prin Europa), n-avem decât să aşteptăm, şi să le arătăm obrazul, sau eventual, motto-ul lor naţional: Liberté, égalité, fraternité....

Sursa poză

Falsă impresie - Jeffrey Archer

(prima carte din Colecţia de romane vol.8 - Reader's Digest)

Fiindcă am fost încântată de volumul 7 din Colecţia de Romane, mi-am cumpărat, din acelaşi loc, la acelaşi preţ, şi volumul 8, considerând că ar fi o investiţie bună. Trebuie să recunosc însă că mini-romanele nu au mai fost la fel de frumoase (au fost mai mult cu sentimentalisme şi non-acţiune), şi m-am hotărât ca, atunci când o să termin cartea, să mă apuc de romane adevărate.
Cu toate astea, primul mini-roman, Falsă impresie, mi s-a părut un roman bun, iar de autor auzisem de mai demult ca fiind unul foarte bun, aşa că am fost foarte curioasă să citesc cartea, şi pot să spun că mi-a plăcut.
Autorul plasează acţiunea undeva prin septembrie 2001, atunci când se prăbuşesc Turnurile Gemene din New York. O tânără consultantă în artă, româncă stabilită în SUA, scapă de sub dărâmături ca prin urechile acului, iar de aici ea porneşte într-o călătorie foarte periculoasă, pentru a-şi face dreptate. Nu pot să dau prea multe detalii, pentru că sunt foarte multe fire încurcate, asta fiind un roman cu spioni, FBI, agenţi dubli, şi tot aşa.
Ce mi-a plăcut la cartea asta a fost faptul că România a jucat un rol foarte important. Personajul principal, şi încă alte 5 personaje care apar în carte sunt români, iar la un moment dat, acţiunea îşi mută locul în Bucureştiul murdar, scăpat de comunism, încă în stare de refacere. Asta mi-a demonstrat că noi nu suntem doar un punctuleţ mic pe harta Europei, ci suntem o ţară adevărată, despre care scriu şi străinii ce nu au nicio legătură cu România.

În concluzie, vă recomand cartea, pentru că are un ritm alert, şi dacă timpul vă permite, n-o veţi mai lăsa din mână până nu ajungeţi la ultima pagină. :)

Sursa poza

Piramida.:)

Intr-o zi frumoasa de primavara, am fost anuntati ca vom lucra cu niste frantuzoaice la Muzeul de Stiintele Naturii din Ploiesti, un proiect despre deseuri alimentare. Am fost incantata sa ma bag, si chiar n-am regretat. Am scapat de scoala, ma rog, pentru doua-trei ore pe zi, dar tot a fost ceva.
Mi-a placut ceea ce am facut. La inceput am discutat despre deseuri, si cum trebuie tratate ele, am facut cunostinta chiar cu un mormant peste care era pus un morman de deseuri (una dintre frantuzoaice a vrut sa arate un mormant in viitor, daca lumea va continua in felul asta), am vazut cateva coliere facute din bomboane, si multe alte chestii dragute.
In fine, cea mai frumoasa parte a fost aia in care am construit o piramida din deseuri alimentare. Lucrul a fost presarat pe alocuri cu glume, cu straduintele noastre sa vorbim fluent franceza, dupa care am ajuns sa vorbim in engleza, romana, franceza, portugheza, spaniola, italiana :)). Per total insa, a fost o experienta super si as vrea sa mai am parte de asa ceva.

*_*

Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul!!

De cand eram mica, voiam sa aflu mai multe despre celelalte tari dezvoltate de pe planeta. Auzeam de la parinti despre SUA, Anglia, Franta, Germania, si imi doream sa aflu mai multe despre ele. Ii auzeam de asemenea cand spuneau "ehei, n-o sa fie la noi, romanii, niciodata ca la astia". Nu prea stiam ce inseamna, dar acum m-am facut destul de mare si am descoperit ce ne lipseste noua, romanilor, pentru ca sa ajungem sa ne comparam cu germanii, francezii si americanii...ne lipseste CIVILIZATIA! Toti pleaca din tara: spitalele raman fara doctori, scolile fara profesori, si tot asa. Toti pleaca spre mai bine ... dar de ce nu putem sa facem din tara noastra ceva "mai bine"? De ce trebuie ca noi sa fim pe ultimele locuri la civilizatie in Europa?

Va spun eu, asa cum pot. NU putem sa schimbam ceva peste noapte. Trebuie sa lucram la asta. Nu putem sa spunem "de ce nu putem si noi sa fim civilizati?" si a doua zi sa ne trezim civilizati. Nu! Spre exemplu, ce ma enerveaza e ca multi spun "Am fost in tara X..bai, si acolo o curatenie..nimic pe jos, totul curat , toti oamenii aruncau gunoaiele in cosuri...ce misto ar fi sa fie si la noi asa"...si la urmatorul pas arunca ambalaju` de la punga de chipsuri..pe jos. Pai si va intrebati de ce e asa mizerie..nepasarea crunta de care dam dovada e raspunsul la intrebare.

Mare dreptate avea o profesoara , care ne spunea ca totul are un inceput, si daca vrem sa schimbam ceva in bine, trebuie sa porneasca de la noi si sa dam din pornirea noastra si altora.

Nu va multumiti sa spuneti "Ei, traiesc in Romania, asta e, cand oi fi mare ma duc intr-o tara mai civilizata, imi gasesc eu ceva de lucru si vad eu cum ma adaptez." Nu. Pentru ca nici acolo n-o sa fiti mai civilizati ca aici. Si uite asa, francezii, englezii, nemtii, ne dau suturi si incearca sa ne interzica intrarea la ei. Ei tin la tarile lor. De ce sa nu facem si noi asa?

Acuma scuze toti carora v-am ranit orgoliul, sau v-am suparat, dar v-am spus-o ca de la amic la amic. Si sa nu ma intelegeti gresit : nu spun sa nu plecati la Honolulu cu autocaru`, dar...pana plecati aveti si voi grija ce lasati in urma :)... Daca nu va convine ce 'textuiesc' aici, asta e. "Nu poti sa-i multumesti pe toti."

Mai vorbim :D