Îmi pare rău că pentru o perioadă de timp am ieşit din peisaj, atât eu, cât şi blogul, pe care l-am şters din motive subiective, dar am revenit, şi acum aştept să-mi intru din nou în ritm. Am vrut să mă mut pe Wordpress, şi m-am răzgândit în ultimul moment (lucru foarte tipic pentru mine), dar mi-am schimbat adresa în http://corinnas-thoughts.blogspot.com, ca să fie ceva nou, totuşi. Observ că şi interfaţa Blogger s-a schimbat (cei care au bloguri pe Blogger înţeleg ce vreau să spun), şi, cu toate că la început mi s-a părut destul de greu să mă adaptez cu noul look, acum mi se pare foarte practic şi mult mai avansat decât cel vechi :).
S-a terminat şi vara, şi vacanţa. Luni o să încep şcoala, şi, dat fiind că trec clasa a 9-a, abia aştept, pentru că vreau să-mi cunosc noii colegi:). Am intrat la profil real, de mate-info, şi am aflat chiar ieri că o să am 23 de băieţi în clasă, din 30, şi îmi pare bine, fiindcă am descoperit că băieţii sunt de multe ori o companie mai plăcută decât fetele, care au de multe ori personalităţi mult mai plăcute decât acestea.
Cât despre blog, am o mulţime de cărţi de comentat, şi sper să mă ocup de ele cât mai curând. În materie de filme/seriale, am văzut zilele trecute Step Up 3 (varianta normală), şi poate că o să-mi scriu părerea despre el, şi am terminat (într-o lună) şi 7 sezoane din Anatomia lui Grey (mulţumită lui VPlay, care a renunţat la aşteptarea aia de 20 de minute înainte de fiecare episod), dar n-o să-l comentez, pentru că probabil mi-ar lua o zi întreagă.
Cam atat deocamdata. Glad to be back!
Sursă poză
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu