Cum să eviţi să-ţi scrii rezumatul la română

Simplu.

Te trezeşti plin de voinţă, care dispare odată cu momentul în care îţi termini micul dejun. Deschizi calculatorul cu intenţia să te apuci să lucrezi, dar nu înainte să mai vezi un episod din House. Între timp, mama ta are nevoie de tine la nişte treburi casnice şi te apuci s-o ajuţi, spre marea ei uimire de a-i fi răspuns, pentru aproape prima oară în viaţă, că o vei ajuta, de bunăvoie şi nesilită de nimeni.

Prânzul se apropie şi el cu paşi repezi şi deja simţi cum trebuie să dai o tură până la frigider ca să îmbuci ceva. După ce mănânci, realizezi că n-ai mai dormit de prânz de o mie de ani, aşa că pui capul pe pernă şi o ţii într-un somn de 3 ore. Te scoli buimac, şi realizezi că iar îţi este foame, aşa că mai petreci ceva timp prin bucătărie căutând ceva de pus pe limbă. 

Când te hotărăşti să ţii drumul drept până la calculator, îţi apare în faţa ochilor vechea orgă la care îţi aduci aminte că trebuia să exersezi. Ei bine, ce moment mai potrivit ca acesta poţi să găseşti ca să te apuci să repeţi două-trei melodii?

Într-un sfârşit, te aşezi în faţa calculatorului, cu Word-ul deschis şi cartea lângă tine, dar prin minte îţi trece un gând: Ce ar fi să scriu pe blog despre lenea mea?.. Aşa că îţi aloci câteva minute de gândire, ca să vezi ce ar trebui să faci: să scrii chestia asta pe blog înainte sau după ce termini de scris rezumatul?

Prea complicată decizia. Între timp, un episod de Dr. House ar putea fi exact distragerea de care ai nevoie, aşa că nu te gândeşti de două ori înainte de a deschide VPlay-ul. :)

Sărind şi peste momentele din zi în care X şi Y te sună să te cheme afară, iar tu le răspunzi cu o voce spăşită că nu poţi, pentru că ai un rezumat de făcut şi nu mai ai când să-l faci altădată, revenim la momentul de faţă, unde un val de vinovăţie, conştiinciozitate şi responsabilitate pune stăpânire pe tine, şi îţi dai seama că ai pierdut petrecut o zi întreagă amânând ceva, doar în speranţa că, poate-poate, nu o să mai fie nevoie să faci acel ceva. Te apuci, deci, de rezumat, cu viteza sunetului, şi nici nu realizezi când ai terminat de rezumat în 6 pagini cartea de 200 de pagini în numai o oră şi un pic. 

Şi atunci, nu poţi să nu te gândeşti: Şi dacă făceam eu lucrul ăsta de azi de dimineaţă?...

P.S. Din moment ce am adus vorba despre cartea asta, m-am gândit să pun şi un citat din ea, în care m-am regăsit un picuţ şi care poate li se aplică şi altora.

...Eu ştiu ce se petrece cu mine: sunt un sentimental. Zadarnic încerc să mă ascund. Sunt sentimental ca orice alt adolescent. Pentru că, altminteri, n-aş fi acum întristat. N-am niciun motiv să fiu întristat. Eu am înţeles de ce nu sunt mulţumit. Pentru că nu "mi-am deschis sufletul" prietenilor. Sunt şi eu ca toţi ceilalţi. Am şi eu nevoie de prieteni. Zadarnic mă minţeam. Şi eu, ca toţi ceilalţi. Vreau adevărul, până la capăt. Vreau să fiu sincer.

(iar cartea cu pricina esteee.. Romanul adolescentului miop, a lui Mircea Eliade :d)