Am avut de mult timp în plan să citesc cartea asta, şi atunci când am făcut-o, am rămas cam dezamăgită, iar singurele motive pentru care mi-am risipit o lună pentru ca să o termin a fost respectul faţă de scriitor şi faptul că s-ar putea să am nevoie de roman la şcoală (ca să nu fiu complet pe dinafară).
Mai exact, este vorba de Mircea Eliade licean, un băiat solitar, mediocru, care stă toată ziua cu nasul în cărţi şi se chinuie de când se ştie să nu rămână corigent la mate. Nu are parte de iubire, deşi ar vrea (sau nu vrea, nici el nu ştie), şi se hotărăşte să scrie un roman, în care să se adreseze profesorilor care îl neîndreptăţesc, cu speranţa că astfel ar avea note mai mari şi ar trece la mate.
Singurul lucru care mi s-a părut interesant a fost faptul că Eliade, după ce se gândeşte, şi scrie în jurnalul său cum va arăta romanul, sau ce personaje va contura, îşi dă seama că de fapt, romanul trebuie să fie chiar jurnalul, pentru că acolo sunt descrise cel mai bine (şi de acolo provin) întâmplările, sentimentele şi personajele pe care vrea să le pună în roman (sper că aţi înţeles ideea, mi se pare destul de greu să descriu exact).
E o carte bună, după cum spun toţi criticii şi ceilalţi bloggeri de la care am mai citit, însă am descoperit că literatura românească nu prea e de mine, motiv pentru care mă axez pe romane moderne, cu acţiune propriu-zisă, nu doar învălmăşaguri de descriere, pe care nu le suport.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu