When?..

"It's right, just not right now."

I know I'm supposed to wait. I know that, if my wishes came true right now, it wouldn't end well.
I know I have to wait. I want to be able to wait and be patient.
I know this is not the right time. There are too many obstacles right now. Everything would be too messed up.
I know I have to trust God. And I do. He's gonna write a special story for me. When the time comes, everything is gonna be perfect. I am sure of it. And when I doubt that, I tell myself I HAVE TO be sure of it. God loves me and He promised me that, if I let Him take the control of my life, He'll do amazing things with it.
I just wish I could be more patient. Because I can't stop asking .. "WHEN?"

Hotel Bertram - Agatha Christie

Am citit Hotel Bertram la începutul lui ianuarie, când eram încă ţintuită în casă din cauza varicelei, deci a trecut ceva timp; totuşi, îmi aduc aminte destul de bine de carte, pentru că m-a cam impresionat (asta dacă poţi spune că o carte à la Agatha Christie poate fi impresionantă:)).

Pe coperta cărţii este citat un mic fragment din "Jurnalul secret" al Agathei Christie, în care scrie că "deznodământul (n.r .- romanului) dezvăluie o conspiraţie şi mai ingenioasă decât cea din Murder on the Orient Express", iar lucrul ăsta mi s-a părut destul de greu de crezut, în condiţiile în care "Crima din Orient Express" este, cred, cartea care mi-a plăcut cel mai mult de la Agatha Christie, pentru că a avut un deznodământ..fantastic. Mai mult decât atât, "eroina" cărţii este Miss Marple, care nu mai este de mult tânără; în concluzie, puterea sa de influenţă este aproximativ egală cu zero, ca să nu mai vorbim de faptul că o investigaţie pe cont propriu (care cere multă mişcare) este imposibilă. Comparând-o deci pe bătrâna Miss Marple cu agilul Poirot (cel care a rezolvat cazul din Orient Express), am început cartea cu un oarecare sceptimism, dar mi s-a dovedit că şi în acest caz, aparenţele înşală. Cartea a fost foarte bună, şi perfectă pentru cei care vor o lectură rapidă, dar în acelaşi timp foarte antrenantă.

Hotelul Bertram este, în aparenţă, locul perfect pentru aristocraţia engleză. Cu un aspect care te trimite înapoi în anii '50, servicii ireproşabile, prăjituri cu unt care ţi se topesc în gură, brioşe (ultimele brioşe adevărate!!), şi prăjituri senzaţionale cu seminţe, hotelul este destinaţia perfectă în special pentru cei care nu mai sunt..chiar tineri. Printre numeroşii clienţi ai localului se numără şi Miss Marple, ajunsă aici din curiozitate, pentru că i se pare că atmosfera este prea..perfectă. Se pare că acelaşi lucru îi iese în evidenţă şi inspectorului Davy, care se ocupă cu investigarea unor jafuri de zile mari, ale căror principali suspecţi sunt persoane respectabile care au fost cazate la faimosul hotel. 

Bineînţeles, odată ce începe să sape, inspectorul găseşte multe informaţii interesante, care trebuie puse cap la cap; iar în acelaşi timp, Miss Marple învârte ceva, încercând să descopere mai multe despre hotel şi despre ce ar putea să se ascundă în spatele..cortinei. Însă atunci când un arhiepiscop amnezic, cazat la Bertram, dispare, fiind în acelaşi timp suspect pentru un jaf dintr-un tren, şi portarul, care se pare că are un secret, moare, este clar că cineva trebuie să intervină...

Deja am spus prea multe :) Vă las pe voi să citiţi şi să aflaţi restul poveştii!

Foto de aici.

pff.

Cu toate că am fost destul de ocupată şi de stresată (şi încă sunt) în perioada asta, şi n-am mai scris pe blog pentru că nu am mai găsit cuvinte potrivite şi subiecte care să mi se pară relativ interesante (în afară de cele 8 cărţi pentru care trebuie să scriu recenzie, dar pentru care nu-mi găsesc niciodată timp sau chef), am avut parte de nişte experienţe care.. nu ştiu cum să spun, m-au pus pe gânduri. Şi gândindu-mă şi punându-mi ordine în idei, am înţeles, într-un final, ce vreau de la mine, care trebuie să fie scopul meu în viaţă, şi pe ce să mă bazez dacă vreau ca totul să meargă aşa cum îmi doresc. Am înţeles că trebuie să am răbdare şi încredere că, după multe încercări nereuşite, o să ajung, într-un final, acolo unde îmi doresc. Iar dacă drumul pe care l-am urmat va lua o întorsătură diferită, nu voi încerca să schimb asta, pentru că voi şti că aşa a vrut Dumnezeu să fie, şi că totul va fi spre binele meu.

Ceea ce am vrut să transmit prin postarea aceasta nu se rezumă la câteva cuvinte care par (sau poate chiar sunt, nu-mi dau seama pe moment) a fi un monolog parţial incoerent pe care îl înţeleg doar eu şi persoanele cu o foarte mare abilitate de concentrare şi înţelegere. Vreau să spun că, prinşi în rutina zilnică, de multe ori uităm să luăm o pauză şi să ne gândim bine la toate lucrurile care sunt în viaţa noastră, care ar trebui să reprezinte o prioritate pentru noi. Odată însă ce îţi faci ordine în "cămăruţă", o să începi să vezi totul mult mai uşor, mai clar, şi o să fii cu un pas mai aproape de ceea ce îţi doreşti.

În fond, nu asta vrem toţi? :)

Misterioasa afacere de la Styles - Agatha Christie

Aveam eu o impresie că acest roman a reprezentat prima apariţie a lui Poirot, şi, cu puţin ajutor de la Google şi Wikipedia, mi s-au confirmat bănuielile. Se pare că Hercule Poirot, detectivul belgian, apare pentru prima oară în 1920, în Misterioasa afacere de la Styles, unde face cunoştinţă şi cu Arthur Hastings, cel din a cărui perspectivă este povestită atât întâmplarea asta, cât şi o mare parte din cele ce vor urma.

Mie una întotdeauna mi-au plăcut cărţile lui Christie, pentru că sunt scurte, la obiect, fără descrieri inutile şi sentimentalisme care nu-şi au locul în poveştile de genul ăsta, şi te ţin în suspans până la sfârşit. Cu toate astea, romanul aici de faţă nu m-a impresionat atât de tare precum m-am aşteptat, pentru că a fost oarecum o poveste tipică scriitorilor mediocri de romane poliţiste, şi vreau să cred că lucrul ăsta e datorat faptului că a fost primul roman poliţist al Agathei, deci era new in business şi poate că se lăsase prea mult influenţată de ceilalţi scriitori, uitând să-şi lase propria imaginaţie să iasă la suprafaţă. Nu ştiu, asta este teoria mea, asta este ce îmi place şi ce vreau să cred..

Povestea este destul de comună. O tanti bogată, pe la 60 de ani (parcă? nu mai ştiu, am citit cartea acum o lună şi am uitat detaliul ăsta), recăsătorită cu un bărbat mult mai tânăr şi foaaartee bărbos care, în opinia celorlalţi, este interesat numai de averea acesteia, moare frumuşel într-o noapte, otrăvită. Cei doi fii ai ei, dintre care unul cu o funcţie importantă în politică, încearcă să muşamalizeze întâmplarea, şi îi cer ajutorul lui Poirot, care acceptă şi începe să sape după indicii care să-l ajute să rezolve misterul...

De recomandat..recomand. Chiar dacă nu mi-a plăcut aşa de mult ca celelalte, este totuşi mai bună decât multe alte cărţi pe care le-am citit. În plus, ce am spus mai sus este doar teoria mea. Sigur există persoane care au alte păreri (mai bune) despre carte, sau poate că pur şi simplu nu am apreciat eu cartea aşa cum trebuia..:)

Imagine luată de aici.

Just me, speaking from the heart

În ultima vreme, pot să afirm că m-am schimbat destul de mult. Am devenit mai realistă şi am început să văd lucrurile din jurul meu şi din altă perspectivă, iar una dintre concluziile pe care le-am tras referitoare la atitudinea noastră în general este faptul că suntem mereu nemulţumitori şi tânjim după mai mult decât avem.

Sunt o mulţime de cazuri în jurul nostru (sau cel puţin în jurul meu) unde oamenii pun atâta accent pe ceea ce NU au, încât uită să aprecieze ceea ce le stă în faţă, lucrurile cu care au fost binecuvântaţi de Dumnezeu, iar ăsta este cel mai grav lucru. Oamenii care stau zi de zi în stradă să protesteze, pentru că vor o viaţă mai bună, şi au pur şi simplu impresia (indusă de cineva) că dacă conducerea se schimbă, o să le fie mai bine, ar trebui să se uite la oamenii care efectiv nu au ce mânca, nu au un acoperiş deasupra capului, nu au haine, nu au nimic pe lumea asta..şi totuşi ei sunt liniştiţi. Au pace. Nouă ne lipseşte pacea. De ce?

Persoanele care s-au plâns de la începutul iernii că nu au parte de zăpadă şi care acum, când în sfârşit a nins, şi au avut parte de un peisaj de poveste, alb, se plâng din cauza frigului şi a nu ştiu câtor alte lucruri minore, şi aşteaptă să se topească zăpada.. sunt oameni în lumea asta care văd zăpada doar în filme..nici noi n-am avut parte de zăpadă anul ăsta, până acum 5 zile...şi deodată nu ne mai place, vrem o schimbare, vrem ce nu avem în momentul de faţă.

Părerea mea e că ar trebui să ne gândim serios la toate lucrurile astea, pentru că, dacă vom continua în felul ăsta, o să treacă viaţa pe lângă noi şi n-o să apucăm niciodată să fim bucuroşi pentru ce avem în faţă şi să fim recunoscători pentru toate lucrurile bune care se întâmplă, chiar şi ele cele mai nesemnificative :) 

"For what I have received may the Lord make me truly thankful. And more truly for what I have not received. " -  Storm Jameson

Sursa foto

Semnul celor patru - Sir Arthur Conan Doyle

N-am mai scris de atâta vreme despre o carte, din motive mai mult sau mai puţin obiective, şi adaug, spre apărarea mea, că am citit romanul ăsta acum vreo lună, deci nu mai ştiu exact detaliile cărţii, cu toate că, odată ce o să încep să povestesc, o să-mi aduc aminte :).
Semnul celor patru este unul din romanele consacrate care îl au ca personaj principal pe detectivul englez Sherlock Holmes, ajutat de bunul său prieten, doctorul Watson. Mary Morstan, o tânără foarte drăguţă (după cum o descrie Watson) apelează la Holmes, pentru că are nevoie de cineva care să elucideze misterul morţii tatălui său. Aflând din ce în ce mai multe lucruri, cei doi prieteni realizează că, pentru rezolvarea misterului trebuie să facă o incursiune în trecut, atunci când patru prizonieri au făcut un pact..
Tot aici, la începutul cărţii, ni se face cunoştinţă cu obiceiul deranjant şi îngrijorător (pentru Watson) al lui Holmes de a se droga cu cocaină în zilele plictisitoare.:)
Concluzie..Recomand:)

Thousand-words-worthy picture of me :)

“Don't walk behind me; I may not lead. Don't walk in front of me; I may not follow. Just walk beside me and be my friend.”