Am citit Hotel Bertram la începutul lui ianuarie, când eram încă ţintuită în casă din cauza varicelei, deci a trecut ceva timp; totuşi, îmi aduc aminte destul de bine de carte, pentru că m-a cam impresionat (asta dacă poţi spune că o carte à la Agatha Christie poate fi impresionantă:)).
Pe coperta cărţii este citat un mic fragment din "Jurnalul secret" al Agathei Christie, în care scrie că "deznodământul (n.r .- romanului) dezvăluie o conspiraţie şi mai ingenioasă decât cea din Murder on the Orient Express", iar lucrul ăsta mi s-a părut destul de greu de crezut, în condiţiile în care "Crima din Orient Express" este, cred, cartea care mi-a plăcut cel mai mult de la Agatha Christie, pentru că a avut un deznodământ..fantastic. Mai mult decât atât, "eroina" cărţii este Miss Marple, care nu mai este de mult tânără; în concluzie, puterea sa de influenţă este aproximativ egală cu zero, ca să nu mai vorbim de faptul că o investigaţie pe cont propriu (care cere multă mişcare) este imposibilă. Comparând-o deci pe bătrâna Miss Marple cu agilul Poirot (cel care a rezolvat cazul din Orient Express), am început cartea cu un oarecare sceptimism, dar mi s-a dovedit că şi în acest caz, aparenţele înşală. Cartea a fost foarte bună, şi perfectă pentru cei care vor o lectură rapidă, dar în acelaşi timp foarte antrenantă.
Hotelul Bertram este, în aparenţă, locul perfect pentru aristocraţia engleză. Cu un aspect care te trimite înapoi în anii '50, servicii ireproşabile, prăjituri cu unt care ţi se topesc în gură, brioşe (ultimele brioşe adevărate!!), şi prăjituri senzaţionale cu seminţe, hotelul este destinaţia perfectă în special pentru cei care nu mai sunt..chiar tineri. Printre numeroşii clienţi ai localului se numără şi Miss Marple, ajunsă aici din curiozitate, pentru că i se pare că atmosfera este prea..perfectă. Se pare că acelaşi lucru îi iese în evidenţă şi inspectorului Davy, care se ocupă cu investigarea unor jafuri de zile mari, ale căror principali suspecţi sunt persoane respectabile care au fost cazate la faimosul hotel.
Bineînţeles, odată ce începe să sape, inspectorul găseşte multe informaţii interesante, care trebuie puse cap la cap; iar în acelaşi timp, Miss Marple învârte ceva, încercând să descopere mai multe despre hotel şi despre ce ar putea să se ascundă în spatele..cortinei. Însă atunci când un arhiepiscop amnezic, cazat la Bertram, dispare, fiind în acelaşi timp suspect pentru un jaf dintr-un tren, şi portarul, care se pare că are un secret, moare, este clar că cineva trebuie să intervină...
Deja am spus prea multe :) Vă las pe voi să citiţi şi să aflaţi restul poveştii!
Foto de aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu