My best friend's girl - Dorothy Koomson

A treia carte pe care am citit-o în vacanţa mea de 3 săptămâni a fost My best friend's girl, a doua carte citită în engleză (dar pe prima am citit-o pe net, aşa că nu se pune ;;) ), şi, cu toate că acţiunea nu a fost foarte intensă, a fost o carte foarte plăcută, şi destul de tristă.
Adele şi Kamryn fuseseră cele mai bune prietene încă din facultate, însă au întrerupt orice legătură după ce Kamryn a aflat că tatăl lui Tegan, fetiţa lui Adele, era logodnicul ei.
După 2 sau 3 ani, de ziua sa, Kamryn primeşte o scrisoare de la Adele, care îi transmite că este pe moarte şi că vrea s-o mai vadă pentru ultima oară. Călcându-şi pe inimă, Kamryn acceptă această revedere, de dragul vremurilor vechi, şi află că Adele are leucemie într-un stadiu avansat, cu foarte puţin timp de trăit. Vechea prietenă, pe patul de moarte, îi cere lui Kamryn ceea ce aceasta nu şi-ar fi imaginat niciodată: să aibă grijă de Tegan.
Neavând altă soluţie, ea acceptă, şi astfel, viaţa sa se schimbă radical, pentru că un copil de 5 ani necesită dragoste, îngrijire, timp, tot ceea ce Kamryn nu era dispusă să ofere cât va fi trăit. De asemenea, aceasta învaţă cum să iubească din nou, cum să ierte, şi cum să treacă peste moartea unei persoane dragi.

E o carte foarte frumoasă, şi o recomand tuturor.
[M-am interesat pe internet, şi am găsit şi traducerea în română. Se numeşte "Fetiţa prietenei mele", aparţine editurii Polirom, şi poate fi cumpărată de pe Librărie.net cu doar 23 lei!!]

Visătoarele - Alexandra Ares

Cât am fost plecată, am citit şi cartea asta, a treia pe care am cumpărat-o de la Bookfest, acum vreo 2 luni. Nu pot să spun că mi-a plăcut în mod special, pentru că a fost foarte plictisitoare, iar acţiunea deloc intensă.
Kitty Roman, născută în Bucureşti, şi fostă actriţă, se află în New York de 7 ani, lucrează ca jurnalist la rubrica de decese (job pe care îl urăşte), şi nu şi-a găsit până la vârsta de 32 de ani dragostea adevărată. Când realizează că visul american este doar o iluzie, se hotărăşte să vină înapoi în România, însă pe ultima sută de metri o prietenă de-a sa o invită la Los Angeles, la o expoziţie de artă. Ajunsă în L.A., trece prin diverse peripeţii (cele două ajung să doarmă în rulotă, sunt jefuite de taximetrişti falşi...), iar Kitty îşi găseşte şi sufletul pereche, întruchipat de un bărbat de 50 de ani :)).
Nu mai spun decât că sfârşitul te lasă cu un gust amărui, şi că n-o recomand decât amatorilor de acest gen.

Romanul adolescentului miop - Mircea Eliade

Am avut de mult timp în plan să citesc cartea asta, şi atunci când am făcut-o, am rămas cam dezamăgită, iar singurele motive pentru care mi-am risipit o lună pentru ca să o termin a fost respectul faţă de scriitor şi faptul că s-ar putea să am nevoie de roman la şcoală (ca să nu fiu complet pe dinafară).
Mai exact, este vorba de Mircea Eliade licean, un băiat solitar, mediocru, care stă toată ziua cu nasul în cărţi şi se chinuie de când se ştie să nu rămână corigent la mate. Nu are parte de iubire, deşi ar vrea (sau nu vrea, nici el nu ştie), şi se hotărăşte să scrie un roman, în care să se adreseze profesorilor care îl neîndreptăţesc, cu speranţa că astfel ar avea note mai mari şi ar trece la mate.
Singurul lucru care mi s-a părut interesant a fost faptul că Eliade, după ce se gândeşte, şi scrie în jurnalul său cum va arăta romanul, sau ce personaje va contura, îşi dă seama că de fapt, romanul trebuie să fie chiar jurnalul, pentru că acolo sunt descrise cel mai bine (şi de acolo provin) întâmplările, sentimentele şi personajele pe care vrea să le pună în roman (sper că aţi înţeles ideea, mi se pare destul de greu să descriu exact).

E o carte bună, după cum spun toţi criticii şi ceilalţi bloggeri de la care am mai citit, însă am descoperit că literatura românească nu prea e de mine, motiv pentru care mă axez pe romane moderne, cu acţiune propriu-zisă, nu doar învălmăşaguri de descriere, pe care nu le suport.

I'm back :]

După o pauză de o lună, m-am întors pe blog, aşa cum v-am promis. Am fost plecată în străinătate la nişte rude, şi aş fi stat mai mult, dar a apărut o problemă, aşa că am fost nevoită să vin înapoi la jumătatea lui iulie.
Am petrecut un timp foarte frumos acolo, am stat undeva lângă Marea Mediterană, şi am avut, bineînţeles, multe ocazii să mă bălăcesc, lucru care m-a încântat până peste cap. :)
Acum sunt din nou aici, o să urmeze trei recenzii (ale cărţilor pe care le-am citit în timpul ăsta), şi vreau să vă mai spun că, datorită hazardului, am văzut acolo câteva episoade din Anatomia lui Grey, şi de când am venit acasă, stau ore întregi pe VPlay, uitându-mă la câte o jumătate de sezon pe zi. E pur şi simplu prea frumos serialul ca să stau departe de el :x!

I love my people....

...but I've gotta leave them 4 a while :(

Da, e adevărat, de mâine n-o să mai fiu pe-aici, nici pe blog, nici prin oraş, pentru că plec la nişte rude care locuiesc în altă ţară şi o să stau o mare parte din vacanţă acolo. Ştiu că am promis să nu mai abandonez blogul, însă situaţia asta este un pic diferită, şi o să revin de îndată ce mă întorc, iar dacă o să am posibilitatea să intru pe blog, o să o fac cu mare plăcere, şi o să vă povestesc cum mai e viaţa mea, aşa cum v-am obişnuit. O să-mi iau şi două cărţi cu mine, ale căror recenzii vor apărea tot atunci când mă voi întoarce.

Am terminat şi examenele, cu medie mare, 9.77, cu toate că ştiu că dacă aş fi săpat mai adânc în cunoştinţele mele de geometrie în spaţiu aş fi luat o notă mai mare la mate, dar sunt mulţumită, pentru că o să intru la liceul la care doresc şi n-o să întâmpin probleme (sau cel puţin aşa sper).

Fără să mai adaug multe, pentru că mai este foarte puţin timp până plec, şi foarte multe lucruri de făcut, vă spun la revedere, şi aveţi grijă de voi! Pupici :*

Eu şi gurmanda din mine :))

Să mănânci în ziua de azi devine tot mai mult o controversă. Mulţi nutriţionişti vin cu sfaturi sănătoase pentru fiecare, însă, să fim serioşi, cu toate că suntem de acord cu ce zic oamenii ăia, tot ca noi facem.
Cu toate că e vară, şi cei cu care am vorbit au spus că au început să mănânce din ce în ce mai rar, din cauza căldurii, eu am în organism un sistem care funcţionează exact invers - aş mânca întruna. :)) Bineînţeles că nu o fac, încerc să mă limitez la cele trei mese ale zilei şi gustări între, dar m-am gândit, din lipsă de alte subiecte, să le spun tuturor ce îmi place să mănânc, şi de la ce nu mi-aş abţine niciodată pofta.
Cel mai mult îmi place, şi mi-a plăcut întotdeauna, pizza făcută de maică-mea, care este cea mai tare bucătăreasă pe care am întâlnit-o (bucătăreasă a bucătăriei noastre, nu şi în afară). Face blatul ăla din faină şi lapte, iar dup-aia pune tot ce găseşte în frigider: ciuperci, caşcaval, salam/muşchi, condimente, uneori şi ardei, şi ceapă, şi iese din cuptor o pizza genială, atât la gust, cât şi la miros :x.
După pizza urmează carnea. Nu pot să stau prea mult fără să mănânc carne (vegetarienilor, dacă citiţi, asta e, închideţi ochii şi treceţi de paragraful ăsta) de pui, sau de porc, sau peşte, iar o ciudăţenie la mine este faptul că niciodată nu mi-a plăcut să mănânc carne cu sos şi cu cartofi prăjiţi ca garnitură, fiindcă nu suport să văd cartofii cum se înmoaie în sos şi devin necrocanţi :( [Nu mă înţelegeţi greşit, ador cartofii prăjiţi, dar cu ketchup, brânză sau şniţele şi alte preparate făcute pane.]. O altă ciudăţenie este faptul că nu mă omor după sarmale, contrar opiniei generale..
Acum, că am vorbit de mâncare, să trecem la dulciuri. Mă simt mândră să vă spun că mama mea face nişte gemuri (de vişine, cireşe, căpşuni, zmeură, gutui, caise, mure, prune, piersici) şi nişte prăjituri superbe, din care aş mânca mereu, mereu, mereu, mereu.... Dup-aia vine la pachet ciocolata (şi, pe timp de vară, îngheţata cu ciocolată), care este ceva indispensabil pentru mine. M-aş lipsi oricând de prăjituri sau îngheţate cu vanilie, căpşuni, alte fructe sau frişcă (pe care, btw, o urăsc din tot sufleţelul meu - motiv pentru care urăsc şi torturile diplomat), ca să mănânc ceva cu ciocolată.
Mai mănânc, dar recunosc, nu la fel de des ca dulciurile, fructe precum: portocale (în timpul iernii), mandarine, banane, mere, pere, struguri, căpşuni cu zahăr, cireşe, vişine cu zahăr, caise, piersici, şi altele (dacă mai îmi aduc aminte o să revin ca să completez lista).

Ştiu că v-am făcut deja poftă, dar o să vă treacă :)). Apropo, care sunt marile iubiri culinare ale voastre?

Prima dată am vrut să pun o poză cu ceva mâncare, dar când am văzut poza asta, am lăsat gândul ăla deoparte :))

What if we can make it work?! - Eseu Shakespeare School 2011

Voiam să-mi postez de mult timp eseul cu care am participat la concursul acela organizat de Shakespeare School, dar am aşteptat deoarece mi-era un pic cam lene să dau copy-paste documentului din Word, şi mi-ar fi fost mai uşor să postez decât un link spre blogul Shakespeare School, unde au promis ei că vor scrie eseurile celor 40 de candidaţi care s-au evidenţiat din cei 5100 de participanţi. Au trecut totuşi vreo 2 săptămâni, şi bloggerii lor se mişcă un pic cam încet, iar eu nu stau excelent la capitolul răbdare, aşa că m-am decis să-mi calc pe inimă şi să dau un copy-paste rapid.
So, here it is:

What if we can make it work?

It was a sunny day of June, and I was sitting on my porch. The only sound I heard was the one of the singing birds and the rustle of the sea, which was very close to me. Nothing could have ruined my day. I started to daydream about a perfect world, with beautiful weather, opportunities, great people, fantastic friends. No more earthquakes, floods, violence, and other disasters.

In the perfect world, there wouldn’t be helpless people anymore. All of us would be equally strong, healthy, respected, and loved. It’s like the cat, which sees itself as a powerful, beautiful lion, being able to do whatever it wants, without being judged by appearances. If all of us would be equal, we wouldn’t have to worry about our look, our powers, or our influence on the others. We would all stick together, creating a better world to live in, with peace and love.

Furthermore, I would create my own life, without depending on faith. I’d sculpture my own ball of the future, and I would count on love, friendship, joy, and health.

The more I was thinking about my perfect world, the closer I got to it. Soon, I’ve become a part of it, and I could see all the things around me differently. I noticed a lot of open windows, that let me see the sky, which was extraordinary blue, with white clouds. That was my way, with all the opportunities knocking at my door, and the clouds were my support: my friends, my family, and my teachers, who would help me raise up. I could always rely on them, no matter what. I know they would always be there for me.

I continued to dream on about my perfect world. When I woke up, I realised how much I’d like to bring all those things in my real life. We cannot have a perfect life, though. We will always meet dissapointment and failures, but we just have to deal with them the way that brings us to happiness, because this is all that matters.

End of story. Să mai zică cineva că nu-s fantezistă atunci când vreau! :))